ICCJ. Decizia nr. 3123/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3123/2010
Dosar nr. 5465/2/2009
Şedinţa publică din 15 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3177 din 9 octombrie 2009 a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât, a admis acţiunea formulată de reclamantul F.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a constatat refuzul nejustificat al acestuia din urmă de a soluţiona cererea reclamantului privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi l-a obligat la primirea acesteia în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Totodată, prin aceeaşi sentinţă, a fost obligat pârâtul la plata de daune morale în cuantum de 1000 lei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 154,3 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. (1) şi art. 12 din Legea nr. 21/1991, precum şi celor ale art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Convenţiei Europene asupra cetăţeniei, rezultă că solicitanţii pot depune oricând cereri de redobândire a cetăţeniei române, nefiind prevăzută nicăieri o procedură precum cea derulată de pârât, în sensul programării pentru depunerea cererii şi documentelor necesare.
Fără a contesta numărul mare de cereri adresate şi având în vedere cele menţionate mai sus, instanţa a apreciat că termenul de 2 ani şi 9 luni, care a trecut de la formularea cererii reclamantului, poate fi considerat nerezonabil în accepţiunea art. 10 din Convenţie, motiv pentru care a admis acţiunea.
Totodată s-a apreciat că, prin nesoluţionarea cererii reclamantului, acesta a fost prejudiciat încălcându-i-se dreptul la soluţionarea cererii sale în termen rezonabil şi a reţinut culpa procesuală a pârâtului, cu consecinţa obligării acestuia la plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, reiterând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în raport cu data primei cereri.
Pe fondul pricinii recurentul a apreciat că instanţa a procedat greşit atunci când a constatat că termenul de 2 ani şi 9 luni, trecut de la formularea primei cereri nu este un termen rezonabil în accepţiunea art. 10 din Convenţia Europeană, cererea acestuia fiind de fapt rezolvată prin răspunsul comunicat intimatului şi în care se invocă existenţa unor motive justificate care au făcut să nu i se stabilească data pentru depunerea cererii, astfel încât nu se poate vorbi de existenţa unui refuz şi cu atât mai puţin de restricţionarea unui drept al intimatului reclamant.
Cu privire la daunele morale solicitate de reclamant, recurentul a reţinut că nu pot fi acordate fără ca acesta să fi afirmat, cel puţin, ceea ce instanţa de fond a crezut că reprezintă prejudiciul moral suferit de acesta şi în condiţiile în care nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate între fapta vătămătoare şi dauna produsă.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis în sensul şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita soluţionare a capătului de cerere privind plata daunelor morale, se constată că acesta este fondat, prima instanţă pronunţând o hotărâre nelegală sub acest aspect.
Astfel, pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii ci trebuie dovedită daunele suferite, partea care le-a solicitat fiind obligată să probeze prejudiciul produs şi legătura de cauzalitate dintre acesta şi fapta autorităţii.
Pe de altă parte, admiterea de către instanţă a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamant, se poate afirma că reprezintă o măsură reparatorie suficientă, care nu mai necesită şi alte despăgubiri.
Înalta Curte constată totodată că motivul privind excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi susţinerea că acţiunea reclamantului este neîntemeiată pe fond sunt motive nefondate şi instanţa de control judiciar urmează să menţină soluţia instanţei de fond pe capătul de cerere principal, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare în acest sens, a sentinţei atacate.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat în cauză şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 3177 din 9 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atactate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3121/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3124/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
