ICCJ. Decizia nr. 3137/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3137/2010
Dosar nr. 1312/59/2009
Şedinţa publică din 15 iunie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 457 din 22 decembrie 2009 a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul F.G. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, a anulat Ordinul nr. 205 din 12 octombrie 2009 emis de pârâtă, dispunând reintegrarea reclamantului în funcţia de inspector-director coordonator la Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale Timiş, a obligat pârâta la plata drepturilor salariale restante şi până la reintegrarea în funcţie şi a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale, din cuantumul de 100.000 lei solicitat, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.828,15 lei.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că ordinul în litigiul a fost motivat pe dispoziţiile OUG nr. 105/2009, fără a fi făcute alte precizări privind motivele emiterii acestuia, ceea ce constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare şi încalcă obligaţia constituţională a autorităţilor administrative de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 31 alin. (2) din Constituţia României, precum şi din art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniuni Europene.
S-a reţinut de asemenea că OUG nr. 105/2009, care a stat la baza actului contestat, a preluat integral dispoziţiile OUG nr. 37/2009, aspect sesizat de Curtea Constituţională atunci când a declarat neconstituţională şi această din urmă ordonanţă de urgenţă, de unde şi concluzia că ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis în temeiul unui act normativ neconstituţional.
S-a mai constatat de către instanţa de fond că ordinul în litigiu a fost emis de pârâtă în perioada în care reclamantul era în concediu, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 60 alin. (1) C. muncii, iar revocarea contractului de management al reclamantului, încheiat cu o autoritate a Statului Român înainte de termen şi fără a se invoca nerespectarea acestuia de către reclamant, astfel cum s-a făcut prin OUG nr. 105/2009, înfrânge însăşi ideea de egalitate în faţa legii, Statul modificând dispoziţii legale pentru a obţine o situaţie favorabilă în convenţiile încheiate, încălcându-se astfel dispoziţiile constituţionale ale art. 5 alin. (1), precum şi cele ale art. 41 alin. (2) C. muncii.
Cu privire la cererea reclamantului de acordare a daunelor morale s-a reţinut că aceasta este întemeiată numai în parte. Ordinul în litigiu a adus atingere raporturilor de muncă ale reclamantului, fără a-i fi imputabilă nerespectarea vreunei reguli, ceea ce implică un prejudiciu de ordin nepatrimonial provocat de imposibilitatea exercitării profesiei, a pierderii locului de muncă şi a veniturilor cuvenite, suma totală pretinsă fiind însă excesivă.
Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată a avut în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (1).
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale (A.N.P.S.)
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs autoritatea pârâtă.
A fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-au susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- în mod greşit a reţinut instanţa de fond că ordinul în litigiu de revocare a intimatului-reclamant (nr. 205 din 12 octombrie 2009), a fost motivat numai pe dispoziţiile OUG nr. 105 din 12 octombrie 2009, fără a fi făcute alte precizări, în condiţiile în care măsura revocării din funcţie a fost în exclusivitate cauzată de necesitatea adaptării instituţiei la condiţiile legislative impuse, lipsa motivării explicite neputând conduce la anularea actului emis;
- independent de aspectele reţinute de prima instanţă cu referire la abrogarea OUG nr. 37/2009 şi constatarea ei ca neconstituţională, preluarea dispoziţiilor acesteia de OUG nr. 105/2009, autoritatea pârâtă, ca instituţie publică organizată la nivel central, avea obligaţia de a respecta dispoziţiile OUG nr. 105/2009, astfel cum erau ele în vigoare la acea dată;
- în mod eronat a reţinut prima instanţă ca fiind relevantă împrejurarea că ordinul în litigiu a fost emis în perioada în care reclamantul era în concediu medical întrucât în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Codului muncii, contractul de management fiind un contract atipic care nu se supune regulilor impuse de Codul muncii;
- reclamantul a fost revocat din funcţie ca urmare a abrogării exprese şi directe a OUG nr. 37/2009, fiind respectate prevederile contractului de management;
- în mod greşit a admis instanţa cererea reclamantului de acordare a daunelor morale, chiar şi numai pentru suma de 5.000 lei, faţă de cuantumul solicitat, câtă vreme nu s-a arătat în ce anume constă pretinsul prejudiciu moral suferit ca urmare a faptei pârâtei; se impunea ca în vederea asigurării respectării principiului proporţionalităţii ca reclamantul să aducă un minim de argumente şi indicii din care să rezultă în ce măsură drepturile sale personale nepatrimoniale i-au fost afectate , cu atât mai mult cu cât A.N.P.S. nu a încălcat dispoziţiile legale, respectându-le întocmai;
- în fine, se impunea şi exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acţiunea reclamantului-intimat a fost apreciată ca netemeinică şi nelegală, în parte.
3. Apărările formulate de intimatul-reclamant F.G.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare faţă de cererea de recurs a recurentei-pârâte, solicitând respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţate.
În esenţă, reclamantul-intimat a susţinut netemeinicia criticilor recurentei, faţă de considerentele sentinţei atacate, invocând şi nemotivarea în drept a recursului, de natură a atrage nulitatea recursului, în condiţiile în care invocarea generică a dispoziţiilor art. 299-316 C. proc. civ., nu suplineşte, în opinia sa, indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Prealabil examinării motivelor de recurs cu care a fost sesizată, instanţa de control judiciar, în temeiul art. 3021 C. proc. civ. cu referire la art. 3041 C. proc. civ. reţine că nu se justifică, raportat la textele de lege aplicabile, constatarea nulităţii recursului de faţă, câtă vreme dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă, în mod evident încadrarea lor în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., respectiv în motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., text care de altfel, a şi fost expres menţionat de către recurenta-pârâtă, ca temei al recursului promovat.
Examinând aşadar hotărârea atacată şi criticile recurentei-pârâte prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, faţă şi de apărările reclamantului-intimat şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul de faţă este fondat, în limitele şi în sensul arătat, faţă de considerentele ce succed.
Înalta Curte apreciază că sunt nefondate şi atare nu pot fi reţinute susţinerile şi criticile recurentei-pârâte vizând modalitatea în care prima instanţă a soluţionat capătul de cerere vizând anularea Ordinului A.N.P.S. nr. 205 din 12 octombrie 2009 şi reintegrarea reclamantului în funcţia ocupată anterior cu acordarea drepturilor salariale aferente, până la data reintegrării efective.
Prima instanţă a reţinut cu temei şi solid argumentat din perspectivă juridică, că ordinul în litigiu nu a fost motivat în sensul reclamat de principiile statului de drept, a dreptului la o bună administrare şi a obligaţiei constituţionale a autorităţilor administrative, simpla referire la dispoziţiile OUG nr. 105/2009, nefiind de natură a satisface exigenţele prevederilor enunţate.
Nefondate sunt şi celelalte critici ale recurentei vizând considerentele primei instanţe în ceea ce priveşte elementele de constituţionalitate pe larg prezentate, câtă vreme în mod întemeiat a concluzionat instanţa că actul administrativ atacat a fost emis în temeiul uni act normativ care a preluat soluţiile juridice cuprinse în OUG nr. 37/2009 şi ale cărui prevederi au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale, ceea ce desigur este de natură a afecta legalitatea actului emis în atare condiţiuni.
Nefondate sunt şi criticile vizând pretinsa nelegalitate a argumentelor instanţei de fond referitoare şi la încălcarea dispoziţiilor Codului muncii, în condiţiile în care, necontestat ordinul în litigiu a fost emis în perioada în care reclamantul-intimat se afla în concediu medical, iar potrivit prevederilor invocate din cuprinsul OUG nr. 37/2009 şi respectiv OUG nr. 105/2009 incidenţa legislaţiei muncii este stabilită şi în privinţa contractelor de management. În plus, aspectul de nelegalitate astfel reţinut a fost examinat ca argument adiţional, subsidiar şi nu ca fiind esenţial şi în sine determinant în aprecierea nelegalităţii ordinului emis.
Înalta Curte apreciază însă că sunt fondate criticile recurentei-pârâte cu privire la modalitatea în care prima instanţă a soluţionat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Chiar dacă prima instanţă nu a acordat daunele morale în cuantumul solicitat de reclamantul-intimat, apreciat ca fiind excesiv, Înalta Curte , în acord şi cu susţinerile recurentei, apreciază că nu se impunea în cauză acordarea daunelor morale întrucât nu s-a făcut dovada aducerii vreunei atingeri prestigiului, onoarei sau reputaţiei reclamantului.
După cum a apreciat deja Înalta Curte în jurisprudenţa sa anterioară[1], pentru acordarea daunelor morale se impune totuşi să existe elemente probatorii adecvate, chiar dacă nu se pot administra în principiu probe materiale, pentru dovedirea producerii unor suferinţe morale, a impactului concret asupra persoanei în cauză, pentru determinarea de la caz la caz a existenţei şi cuantumului acestora, simplul fapt al anulării unui act administrativ nefiind de natură a antrena automat acordarea unor astfel de daune.
Şi în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Cumpănă şi Mazăre c. României) Înalta Curte apreciază, raportat la circumstanţele cauzei că modul în care a fost soluţionată cererea principală a reclamantului-intimat reprezintă, în sine, o reparaţie echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral ce ar fi fost eventual suferit.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. se va admite recursul în sensul arătat, cu consecinţa modificării hotărârii recurate numai în parte, respectiv în ceea ce priveşte capătul de cerere al acţiunii reclamantului F.G. privind acordarea de daune morale, ce urmează a fi respins ca neîntemeiat.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate faţă de cele sus prezentate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale împotriva sentinţei civile nr. 457 din 22 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Menţine celelalte dispoziţii sale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2010.
[1] A sevedea Decizia nr. 663 din 7 februarie2005
| ← ICCJ. Decizia nr. 3132/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3139/2010. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
