ICCJ. Decizia nr. 3151/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3151/2010
Dosar nr. 6066/2/2008
Şedinţa publică din 16 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 2490 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-VIII a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia privind nulitatea actului administrativ contestat invocată de reclamant şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului F.V. în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul a fost admis în anul 1996 la Academia de Poliţie A.I.C. pe care a absolvit-o în anul 2000. După absolvirea A.P. reclamantul a fost încadrat în cadrul I.G.P.R., unde a fost angajat până, la data de 01 martie 2008, când a solicitat încetarea raporturilor de serviciu şi a fost trecut în rezervă.
La data de 17 octombrie 1996, reclamantul a încheiat o convenţie cu instituţia de învăţământ menţionată, respectiv, angajamentul nr. 5280, prin care s-a obligă ca, în situaţia în care va fi îndepărtat din şcoala militară pentru lipsă de interes la învăţătură sau pentru abateri disciplinare, precum şi în eventualitatea că nu-şi va respecta obligaţia de a îndeplini serviciul minim 10 ani în unitatea în care va fi încadrat sau mutat ulterior absolvirii facultăţii, să restituie cheltuielile efectuate de M.I.R.A., cu şcolarizarea sa. Această obligaţie se justifică prin faptul că pe parcursul celor patru ani de şcolarizare, studenţii A.P. beneficiază, în mod gratuit, de cazare, hrană, echipamente şi alte drepturi, toate aceste cheltuieli fiind suportate de la bugetul M.I.R.A.
În cazul nerespectării convenţiei, astfel încheiate, din motive imputabile lor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege, absolvenţii sunt obligaţi să restituie cheltuielile de şcolarizare şi întreţinere, diminuate proporţional cu durata activităţii desfăşurate în structurile M.I.R.A. [(art. 9 alin. (2) din R.G. nr. 137 - 1991 privind înfiinţarea A.P., în vigoare la data emiterii deciziei de imputare.)]
Obligaţia restituirii cheltuielilor de şcolarizare de către reclamant decurge din prevederile exprese ale art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu completările şi modificările ulterioare şi ale art. 9 din HG nr. 137/1991 privind înfiinţarea A.P. din cadrul M.I.R.A.
Cheltuielile, în speţă, constituie pagubă produsă în patrimoniul M.I.R.A., aşa cum prevede expres art. 2 din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, care se aplică şi poliţiştilor şi pct. 5 alin. (1) din Instrucţiunile M.I.R.A. nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor.
După efectuarea cercetării administrative la nivelul I.G.P.R., în baza documentelor justificative înaintate de către instituţia de şcolarizare, a fost emisă Decizia de Imputare nr. 618044 din 22 aprilie 2008, fiind obligat reclamantul la plata sumei de 8.311,29 lei, reprezentând cheltuieli de şcolarizare aferente perioadei de 879 de zile pentru care reclamantul nu şi-a respectat angajamentul asumat în scris.
Temeiul legal al Deciziei de Imputare este reprezentat de dispoziţiile art. 2 din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor şi art. 5 lit. j) din Instrucţiunile M.I.R.A. nr. 830 din 20 ianuarie 1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse M.I.R.A., elaborate pentru aplicarea OG nr. 121/1998.
2. Cererea de recur.
Împotriva sentinţei civile nr. 2490 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-VIII a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul F.V., în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Sub aspectul netemeiniciei hotărârii atacate, susţine recurentul - reclamant că instanţa de fond a reţinut în mod eronat faptul că valoarea cheltuielilor de şcolarizare în perioada 1996 - 2000, pentru pregătirea sa în cadrul A.P. A.I.C. este de 34.531,08 lei, deoarece această sumă nu a fost cheltuită în perioada de referinţă ci a fost stabilită, în baza Ordinului M.A.I. nr. 1122 - 2006, prin raportare la cheltuielile efectuate cu şcolarizarea unui student în promoţia 2007 - 2008. Acest mod de calcul, în opinia recurentul - reclamant, echivalează cu modificarea unilaterală a contractului încheiat în anul 1996 aşa încât, nu datorează suma de 8.311,29 lei, rezultată în urma deducerii stagiului efectuat în calitate de ofiţer de poliţie.
De asemenea, mai susţine recurentul - reclamant că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra valabilităţii ca act normativ a Ordinului M.A.I nr. 1122/2006 care nu a fost publicat niciodată în M. Of. şi nici asupra legalităţii modificării de către pârâtă, în mod unilateral, a contractului semnat în anul 1996.
Sub aspectul nelegalităţii hotărârii recurate recurentul - reclamant arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat în nici un mod asupra încălcării de către pârâtă a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din O.U.G nr. 121/1998 reţinând doar faptul că în speţa dedusă judecăţii valoarea pagubei reprezintă cheltuieli de şcolarizare fără a arăta dacă există vreun text de lege care să prevadă vreo excepţie de la această situaţie şi nu a arătat în ce mod încălcare dreptului său la apărare nu poate conduce la anularea actului contestat. Mai mult decât atât, instanţa a reţinut în considerentele hotărârii în mod trunchiat aceste prevederi normative, ceea ce a fost de natură a afecta dreptul său la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din C.E.D.O.
Mai susţine recurentul - reclamant că instanţa de fond a făcut referire în considerentele hotărârii pronunţate la o serie de acte normative care fie nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii, fie au fost abrogate, respectiv Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, Instrucţiunile M.I.R.A. nr. 830/1999 precum şi art. 9 din HG nr. 137/1991.
3. Hotărârea instanţei de recur.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul - pârât, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate şi raportat la prevederile legale incidente, dar şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Curtea de apel a fost sesizată cu o cerere prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a Deciziei de Imputare nr. 618044 din 22 aprilie 2008 emisă de M.I.R.A. – I.G.P.R.
Prin Decizia de imputare contestată, s-a dispus impunerea sumei de 8.311,29 lei, în sarcina recurentului - reclamant F.V., reprezentând cheltuieli de şcolarizare corespunzătoare perioadei de timp în care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a efectua stagiul minim de 10 ani în unităţile M.I.R.A., aşa cum s-a obligat prin Angajamentul nr. 5280 din 17 octombrie 1996, încheiat cu M.I.
Temeiul juridic al acestei măsuri îl reprezintă art. 2 din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor şi art. 1 lit. c), art. 3 şi art. 9 din O.M.A.I. nr. 1122 din 05 ianuarie 2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, a cheltuielilor făcute pe perioada cursurilor /programelor de specializare, perfecţionare, stagii de practică, în ţară şi străinătate şi modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-şi respectă angajamentele încheiate.
Din adresa nr. 10977 din 27 martie 2008, emisă de A.P.A.I.C. rezultă că pe perioada şcolarizării recurentului – reclamant, în perioada 01 septembrie 1996 - 22 iulie 2000, M.I.R.A. a suportat cheltuieli de şcolarizare în sumă totală de 34.531,08 lei, calculate cu respectarea prevederilor legale specifice fiecărui compartiment de logistică şi a O.M.A.I. nr. 1.122 din 05 ianuarie 2006.
În condiţiile în care nu şi-a respectat obligaţia contractuală, asumată prin Angajamentul nr. 5280 din 17 octombrie 1996, corespunzătoare perioadei de 879 zile cât trebuia să mai activeze în unităţile M.I., recurentul - reclamant trebuia să restituie suma de 8.311,29 lei, stabilită prin Procesul-verbal încheiat la data de 22 aprilie 2008, de către o Comisie constituită, în baza Dispoziţiei I.G.P.R. nr. 3837 din 05 martie 2008.
Este fără putere de tăgadă faptul că reclamantul nu ţi-a îndeplinit obligaţia asumată convenţional, în ceea ce priveşte durata minimă de funcţionare în cadrul structurilor M.A.I., de altfel prin motivele de recurs formulate recurentul nici nu contestă hotărârea instanţei de fond sub aspectul reţinerii acestei obligaţii ci doar a modului de calcul al sumei impuse, atât sub aspectul procedurii cât şi în ceea ce priveşte cuantumul stabilit.
Potrivit art. 23 alin. (3) din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor „în toate situaţiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea şi ascultarea celor în cauză, pentru explicaţii scrise şi prezentarea de probe în apărare".
În cauza dedusă judecăţii împrejurările care au determinat înregistrarea prejudiciului erau clare, motiv pentru care Comisia constituită prin dispoziţia nr. 3837/2008 a A.I.G.P., trebuia să efectueze cercetări administrative nu cu privire la împrejurările în care s-a produs paguba ci doar în vederea stabilirii prejudiciului produse de inspectorul principal de poliţie F.V., căruia i-au încetat raporturile de serviciu cu unitatea, prin demisie, prin ordinul M.I.R.A. nr. S/II/2396/22 februarie 2008, ca urmare a nerespectării angajamentului încheiat la data de 17 octombrie 1996, cu A.P.A.I.C. din Bucureşti.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte constată că nu se impunea ascultarea, de către Comisia de cercetare administrativă, a recurentului - reclamant sub aspectul stabilirii împrejurărilor în care s-a produs paguba cu atât mai mult cu cât acesta, nici în faţa instanţei de fond şi nici prin motivele de recurs nu contestă faptul că prin încetarea raporturilor de serviciu la data de 22 februarie 2008, şi-a încălcat obligaţia asumată prin angajamentul nr. 5280/1996, ceea ce a condus la antrenarea răspunderii sale materiale pentru prejudiciul astfel produs în patrimoniul instituţiei de şcolarizare cu care a fost în raporturi contractuale. Faptul că recurentul - reclamant nu a fost prezent pentru a-si putea formula apărări în faţa comisiei de cercetare administrativă nu a fost de natură a conduce la încălcarea dreptului său la apărare pe care şi l-a exercitat în procedura judiciară de contestare a deciziei de imputare, în conformitate cu garanţiile prevăzute în art. 6 din C.E.D.O.
În consecinţă, Înalta Curte nu poate să reţină critica referitoare la încălcarea, de către emitentul actului administrativ contestat, a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din OG nr. 121/998.
O altă critică formulată de recurentul - reclamant se referă la modul de stabilire a cuantumului prejudiciului, a cărei acoperire i s-a impus prin Decizia de imputare nr. 618044/2008, prin aplicarea în cauză a O.M.A.I. nr. 1122/2006.
În primul rând va fi înlăturată critica referitoare la faptul că O.M.A.I nr. 1122/2006 nu putea produce efecte juridice în absenţa publicării în M. Of. al României, în condiţiile în care această obligaţie în ce priveşte ordinele emise de organele administraţiei publice centrale, a fost instituită ulterior emiterii ordinului în cauză, respectiv la data de 07 iulie 2007, prin art. I pct. 4 din Legea nr. 194/2007 pentru modificarea şi completarea legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Aşadar, O.M A.I nr. 1122/2006 a început să-şi producă efecte juridice începând cu data stabilită în cuprinsul său, respectiv 01 februarie 2006.
Curtea va respinge şi criticele referitoare la modul de calcul al prejudiciului, reţinut în sarcina recurentului - reclamant, constatând că în mod corect stabilirea sumelor s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii decizie contestate, respectiv dispoziţiile art. 5 – art. 9 din O.M.A.I. nr. 1122/2006 avându-se în vedere costul actualizat al cheltuielilor suportate de M.A.I. la data trecerii în rezervă a reclamantului, respectiv 01 martie 2008.
Aplicarea acestui mod de calcul stabilit printr-un ordin în vigoare, nu poate fi considerară drept o modificare unilaterală a angajamentului nr. 5280/1996 în condiţiile în care acesta din urmă viza doar asumarea obligaţiei de plată în condiţiile trecerii în rezervă înainte de expirarea perioadei minime de serviciu şi nu modul de calcul al pagubei astfel produse.
În consecinţă, Înalta Curte constată ca fiind nefondate şi criticile referitoare la nelegalitatea modului de stabilirea a valorii cheltuielilor de şcolarizare la a căror restituire a fost obligat recurentul - reclamant, prin actul administrativ contestat.
Totodată, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond a fost motivată în conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. pct. 5 C. proc. civ. şi nu cuprinde referiri la acte normative abrogate sau străine de natura pricinii. În consecinţă, nu va reţine nici critica referitoare la fundamentarea hotărârii instanţei de fond pe acte normative fără incidenţă în cauză sau abrogate, în condiţiile în care judecătorul fondului a analizat atât actele normative la care se face referire în Decizia de imputare contestată ci şi o serie de alte acte normative cu incidenţă asupra răspunderii materiale a militarilor, în sens art. 7 din OG nr. 121/1998. În ceea ce priveşte referirile la HG nr. 137/1991, acestea sunt justificate prin faptul că la data încheierii convenţie, ce stă la baza răspunderii materiale a recurentului - reclamant, acest act normativ era în vigoare.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în sensul solicitat de recurentul-reclamant, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.V. împotriva sentinţei civile nr. 2490 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3150/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3152/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
