ICCJ. Decizia nr. 3171/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3171/2010
Dosar nr. 5600/1/2009
Şedinţa publică din 16 iunie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 3076 din 3 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de M.G. împotriva deciziei nr. 2032 din21 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că primul motiv de revizuire invocat de revizuent a fost cel prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., acesta pretinzând că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate pe care a invocat-o, încălcându-se astfel prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi refuzându-i-se calea de atac a recursului prevăzută de acest text.
S-a constatat însă că, după cum însuşi revizuentul a reţinut, instanţa de control judiciar a analizat acest aspect, apreciind că, în mod corect, prima instanţă (Curtea de Apel Timişoara) a făcut aplicarea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi nu a art. 4 din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, s-a arătat că modul în care instanţa de recurs a soluţionat cererea recurentului nu poate fi cenzurată pe calea unei căi extraordinare de atac şi pentru a se da posibilitatea părţilor de a se plânge aceleiaşi instanţe care a pronunţat hotărârea de modul în care a aplicat dispoziţiile legale incidente şi a stabilit cadrul procesual, ceea ce ar echivala cu o nouă cale ordinară de atac, fapt ce este ilegal.
În condiţiile date s-a constatat că cererea de revizuire nu a întrunit cerinţele art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
S-a mai reţinut de către instanţă că sunt nefondate şi susţinerile revizuentului cu privire la faptul că a fost supus unei discriminări şi că pronunţarea hotărârii s-a făcut prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, motiv prevăzut de art. 21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, întrucât revizuentul a beneficiat în cadrul judecăţii la Curtea de Apel Timişoara, în temeiul prevederilor art. 3041 C. proc. civ., de o examinare a cauzei sub toate aspectele, judecata acestei Curţi nelimitându-se la motivele de casare prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., dovadă fiind şi faptul că recursul a fost respins ca nefondat şi nu ca inadmisibil.
Astfel, revizuentul a beneficiat de toate drepturile legale si a uzitat de toate căile de atac prevăzute de lege, iar instanţele judecătoreşti, în întreg ciclul procesual, au ascultat, primit si analizat toate susţinerile si documentele de care recurentul a înţeles să se folosească, acesta neputând susţine, în mod întemeiat si justificat, că nu a avut acces liber la justiţie sau că este subiectul unui tratament discriminatoriu, din moment ce a utilizat şi parcurs toate căile jurisdicţionale prevăzute de legea specială.
Instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a mai arătat că susţinerile revizuentului sunt neîntemeiate si nelegale, deoarece acesta a beneficiat de toate drepturile recunoscute de lege, asigurându-i-se un tratament egal si echitabil şi, ţinând cont de faptul că în cauză nu s-a făcut dovada încălcării vreunei norme a dreptului comunitar şi nici a principiului priorităţii acestui drept, Înalta Curte a constatat că nici condiţiile impuse de art. 21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004 nu sunt întrunite.
Aşa fiind, întrucât cererea de revizuire nu a îndeplinit cerinţele art. 322 pct. 2 C. proc. civ. şi nici pe cele ale art. 21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri revizuentul M.G. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi art. 318 pct. 1 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele:
- procedura de citare, în ceea ce-l priveşte pentru termenul de 3 iunie 2000 nu a fost îndeplinită cu respectarea prevederilor art. 92 C. proc. civ., nefiind identificată persoana care a primit citaţia prin procesul verbal întocmit de cel însărcinat cu înmânarea actelor de procedură;
- nu au fost respectate dispoziţiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dat fiind că în lipsa părţilor, cauza trebuia suspendată şi nu să se procedeze la judecarea acesteia, în condiţiile în care nu s-a solicitat de către niciuna din părţi judecarea în lipsă, fapt ce constituie o greşeală materială.
Intimata C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, respectiv C.D.C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin reprezentanţii legali, au depus întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei în anulare, invocând excepţia puterii lucrului judecat, întrucât susţinerile contestatorului au fost soluţionate şi în alte cauze, iar prin Decizia nr. 1831 din 31 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins irevocabil acţiunea în anulare O.M.J. nr. 1241/2008 prin care s-a constatat încetarea calităţii de executor judecătoresc a acestuia.
Pe fond, intimata a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare, astfel cum este formulată, este nefondată, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare şi atunci când „procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii".
Examinând procesul verbal conţinând dovada de îndeplinire a procedurii de citare a contestatorului pentru data de 3 iunie 2009, data soluţionării cererii de revizuire formulată de M.G. împotriva deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, rezultă că citaţia a fost primită de către una din persoanele menţionate la punctul 1 procesul-verbal, aceasta semnând la rubrica „semnătura primitorului actului şi menţionând actul de identitate".
Este adevărat că procesul-verbal respectiv nu menţionează calitatea celui care a primit actul, dar este cert că acesta, fiind semnat şi având numărul actului de identitate al primitorului, a fost primit de una dintre persoanele menţionate la pct. 1 – destinatar, soţ, rudă cu destinatarul, persoană care locuieşte cu destinatarul, portar, administrator, serviciul de registratură sau funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei, serviciul personal…".
Deci, contestatorul este de rea-credinţă când afirmă că procedura nu a fost corect îndeplinită cu el pentru data de 3 iunie 2009, în dosar nr. 5104/2008 când s-a pronunţat Decizia nr. 3076 din 3 iunie 2009 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care i s-a respins cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu atât mai mult cu cât pe tot parcursul procesului sediul procedural ales de contestator (revizuent în acea cauză) a fost în „Timişoara Str. Dr. Russel, judeţul Timiş" de regulă fiind acelaşi agent procedural care a înmânat citaţiile pentru fiecare termen.
Chiar contestatorul, în considerentele contestaţiei în anulare, precizează că sediul Biroului la care a fost citat este situat într-o clădire cu mai multe apartamente, dar el este uşor de identificat, fiind singurul Biroul de executor judecătoresc din acea clădire, ceea ce constituie încă un argument în plus în ceea ce priveşte netemeinicia susţinerilor contestatorului cu privire la vicierea procedurii de citare care să atragă nulitatea acesteia.
Mai mult, din actele dosarului rezultă că contestatorul cunoştea de proces, la termenele din 28 ianuarie 2009 fiind prezent în instanţă şi primind termen în cunoştinţa pentru termenele următoare, citarea din nou a acestuia impunându-se în urma respingerii cererii de recuzare ce a formulat-o cu privire la completul de judecată, când s-a fixat şi termen pentru judecata în fond a cauzei la data de 3 iunie 2009.
Cât priveşte motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 318 pct. 1 C. proc. civ., greşeală materială, se constată că şi acesta este neîntemeiat.
Potrivit art. 242 pct. 2 C. proc. civ., „instanţa va suspenda judecata dacă niciuna din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii".
În speţă, având ca obiect revizuirea deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, într-adevăr niciuna din părţi nu a cerut judecarea în lipsă, însă Înalta Curte a apreciat că poate fi judecată cauza, fiind vorba de pronunţarea unei decizii într-o cerere de revizuire, ceea ce presupune verificarea îndeplinirii condiţiilor de la art. 322 pct. 2 C. proc. civ. şi art. 21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004.
Art. 318 C. proc. civ., deschide calea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, exclusiv pentru ipoteza existenţei unei greşeli materiale sau nepronunţarea asupra unui motiv de recurs, aceste două motive putând fi valorificate numai împotriva hotărârilor instanţelor de recurs.
Or, hotărârea atacată nu este pronunţată în calea de atac a recursului, ci într-o cerere de revizuire, situaţie în care contestaţia este inadmisibilă.
Deci, aplicarea greşită a art. 242 pct. 2 C. proc. civ., ca şi greşeală materială nu poate fi analizată în calea contestaţiei în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unei cereri de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.G. împotriva deciziei civile nr. 3076 din 3 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3165/2010. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 3172/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
