ICCJ. Decizia nr. 3152/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3152/2010
Dosar nr. 1278/59/2008
Şedinţa publică din 16 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 416 din 30 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul E.E. (decedat în cursul judecăţii) şi continuată de moştenitoarea E.M., în contradictoriu cu pârâtul S.R., reprezentat prin C.C.S.D.; a obligat pârâtul S.R., reprezentat prin C.C.S.D., să procedeze la analizarea dosarului nr. 29688/CC, la desemnarea unui evaluator şi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantei; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. – D.A.D. şi a M.F.P. şi a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. şi A.N.R.P. – D.A.D., ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, luând act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Cu privire la excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. – D.A.D. în numerar şi a pârâtului M.F.P., instanţa de fond a reţinut că în privinţa raportului juridic dedus judecăţii, reclamantul a solicitat să se-constate refuzul nejustificat al pârâtei C.C.S.D., de fapt al S.R. reprezentat de C.C.S.D., de a-i comunica stadiul de soluţionare al dosarului înregistrat la această autoritate şi de a desemna evaluatorul sau societatea de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare in vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Or, obligaţia desemnării evaluatorului şi a emiterii deciziei care reprezintă titlul de despăgubire sunt de competenţa C.C.S.D., nici D.A.D. în numerar din cadrul A.N.R.P. şi nici M.F.P. neavând competenţa de a emite aceste acte, deci nu au calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecăţii, respectiv nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Pentru aceste motive, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. – D.A.D. în numerar şi a M.F.P. şi a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu aceştia ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul litigiului, instanţa a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia Primarului Municipiului Timişoara nr. 2602 din 1 noiembrie 2006, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. h) al Legii nr. 247/2005, Titlul VII, reclamantului E.E. i-au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent, ca urmare a respingerii cererii reclamantului de restituire în natură a unui imobil situat în Timişoara şi preluat abuziv de S.R. în perioada 1945 - 1989, iar C.C.S.D. avea obligaţia, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de a proceda la analizarea dosarului reclamantului în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
S-a constatat că până la data pronunţării hotărârii, C.C.S.D. nu a emis Decizia reprezentând titlul de despăgubiri şi nu s-a furnizat nici o justificare din partea acesteia pentru a motiva faptul că nu s-a pronunţat asupra dosarului cuprinzând cererea reclamanţilor, deşi au trecut peste trei ani de la înregistrarea în evidenţa sa a dosarului respectiv, neputându-se astfel reţine caracterul rezonabil al unei întârzieri de peste trei ani în verificarea legalităţii acestor dispoziţii, cu atât mai mult cu cât C.C.S.D. nu a justificat sub nici o formă această întârziere excesivă.
S-a mai reţinut că, deşi legea nu determină termenul maxim în cadrul căruia C.C.S.D. este obligată să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului, această omisiune a legii nu poate conduce la acceptarea ideii că această Comisie nu este ţinută de respectarea dreptului la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi că nu are obligaţia să se pronunţe într-un termen cât mai scurt posibil asupra cererii reclamantei.
Pentru aceste motive, instanţa de fond a considerat că necesitatea respectării dispoziţiilor art. 6 paragraf 1 şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. impune obligarea C.C.S.D. la analizarea dosarului nr. 2774/CC, la desemnarea unui evaluator şi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantei, drept pentru care, reţinând temeinicia acţiunii reclamantului, a admis-o şi a obligat pârâtul S.R., reprezentat prin C.C.S.D., să procedeze la analizarea dosarului nr. 29688/CC, la desemnarea unui evaluator şi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului, respectiv a moştenitoarei acestuia, doamna E.M.
Împotriva acestei hotărâri, recurentul - pârât S.R. prin C.C.S.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca motive de modificare dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., „instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut", respectiv, „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Susţine recurenta - pârâtă că deşi prin cererea de chemare în judecată intimata - reclamantă a solicitat numai desemnarea unui evaluator care să întocmească raportul de evaluare, instanţa fondului admiţând acţiunea, l-a obligat şi la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, deci instanţa a acordat şi ceea ce nu s-a cerut.
Cât priveşte fondul cauzei, recurenta - pârâtă critică sentinţa primei instanţe prin aceea că instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că dosarul ce conţine Dispoziţia nr. 2602 din 1 noiembrie 2006 emisă de P.M. Timişoara a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului solicitat de reclamant, etapă în care s-au constatat mai multe nereguli privind dovada dreptului de proprietate al intimatei - reclamante asupra imobilului (a unei părţi di corpul de clădire), fapt pentru care a fost remis entităţii notificate, P.M. Timişoara, iar până la momentul pronunţării sentinţei de către instanţa de fond acesta nu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale.
Susţine recurenta - pârâtă că, procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu poate fi reluată decât după transmiterea dosarului către S.C.C. către P.M. Timişoara, iar aprecierea termenului rezonabil în care pot fi rezolvate astfel de dosare trebuie să aibă în vedere că soluţionarea acestora trebuie să respecte Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale, adică în ordinea înregistrării lor.
Intimata - reclamantă E.M., moştenitoare legală a defunctului E.E. (decedat în timpul procesului) a depus note de şedinţă, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca legală şi temeinică.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de solicitarea intimatului - reclamant E.E. (decedat în timpul procesului) de a se constata refuzul nejustificat al recurentei - pârâte de a-i comunica stadiul de soluţionare al dosarului înregistrat la aceasta autoritate şi de a desemna evaluatorul sau societatea de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Prin sentinţa recurată instanţa de fond a obligat S.R., reprezentat prin C.C.S.D., să procedeze la analizarea dosarului nr. 29688/CC, la desemnarea unui evaluator şi la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri în favoarea reclamantei E.M., continuator al procesului în calitate de moştenitoare a defunctului E.E., practic instanţa de fond, obligând autoritatea pârâtă la parcurgerea celor trei etape, în derularea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea de despăgubiri.
Însăşi recurenta - pârâtă, prin motivele de recurs formulate, recunoaşte că au fost parcurse primele două etape şi anume, cea a transmiterii şi înregistrării dosarului, respectiv cea a analizării în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, casă şi curte situat în Str. Romulus, cuprins în C.F. 4646 Timişoara, nr. Top 11877, trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, astfel încât în mod legal a fost obligată recurenta - reclamantă la desemnarea unui evaluator, etapa următoare, în vederea emiterii titlului de despăgubire.
Obligând autoritatea pârâtă şi la emiterea titlului de despăgubire în favoarea intimatei - reclamante, prima instanţă a avut în vedere faptul că odată cu efectuarea evaluării, procedura administrativă este finalizată şi urmează a fi emisă Decizia ce constituie titlu de despăgubire.
Acesta fiind raţionamentul pentru care s-a dispus şi obligarea la emiterea titlului de despăgubire, rezultă că prima instanţă nu „a acordat mai mult decât s-a cerut"; deci motivul de recurs încadrat la art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.
În privinţa criticilor aduse sentinţei, pe fondul cauzei, trebuie reţinut că şi acestea sunt neîntemeiate, astfel cum se va arăta în continuare.
Este incontestabil, astfel cum corect reţine şi instanţa de fond, că potrivit art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., precum şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României, intimatul - reclamant are dreptul la un proces echitabil, drept care include, între alte cerinţe şi o durată rezonabilă a soluţionării litigiului.
Punctul de plecare pentru calculul duratei procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005 este cel al înregistrării dosarului la S.C.C. sub nr. 29688/CC, dosarul conţinând şi Dispoziţia nr. 2602 din 1 noiembrie 2006 a P.M. Timişoara.
Recurenta - pârâră susţine că, analizând dosarul în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, a constatat o serie de nereguli legate de lipsa unor dovezi privind dreptul de proprietate al intimatei - reclamante asupra unui corp de clădire edificat ulterior trecerii în proprietatea statului şi care nu poate forma obiect al propunerii de acordare de despăgubiri, astfel încât, cu adresa nr. 29688/ CC din 3 decembrie 2008, dosarul a fost remis entităţii notificate, P.M. Timişoara, în vederea clarificării acestor aspecte şi până la momentul pronunţării sentinţei nu a fost transmis S.C.C.
Remiterea dosarului către entitatea notificată comportă însă unele discuţii sub aspectul necesităţii şi corectitudinii acestei operaţiuni, câtă vreme recurenta-reclamantă nu a folosit această cale decât în urma respingerii excepţiei de nelegalitate ce a invocat-o asupra dispoziţiei P.M. Timişoara nr. 2602 din 1 noiembrie 2006, dispoziţie care se bucură de prezumţia de legalitate, ea nefiind atacată conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în termen de 30 zile de la data comunicării (art. 26 alin. 3).
Invocând, iniţial, excepţia de nelegalitate a dispoziţiei Primarului, excepţie ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia civilă nr. 1072 din 8 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, este de presupus că recurenta - reclamantă, în mod conştient, a blocat procedura administrativă pentru acordarea de despăgubiri, fapt ce a afectat respectarea termenului rezonabil de desfăşurare a acestei proceduri.
Este adevărat că, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., caracterul „rezonabil" al duratei procedurii se apreciază ţinând seama şi de circumstanţele cauzei, de criteriile consacrate în jurisprudenţa Curţii, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţă, este de apreciat că şi cauza dedusă judecăţii prezintă o anumită complexitate, fiind necesară parcurgerea etapelor în procedura administrativă, prevăzută de Legea nr. 247/2005, în acord şi cu dispoziţiile din Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale (rezolvarea dosarelor se face în ordinea înregistrării lor), totuşi nu este de neglijent obligaţia ce revine autorităţilor competente de rezolvare a cauzelor cu respectarea unui termen rezonabil. În condiţiile în care în speţă de la data emiterii dispoziţiei primarului şi înregistrării sale la S.C.C. au trecut circa 4 ani, recurenta - pârâtă poate fi făcută şi ea răspunzătoare pentru întârzierea generală înregistrată în modul de tratare a acestei cauze, derularea procedurii administrative în faţa acesteia fiind susceptibilă de critici sub aspectul respectării unui termen rezonabil.
Faptul că, aşa cum corect reţine şi instanţa de fond, legea nu prevede un termen maxim pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, nu înseamnă că etapele cuprinse în procedura administrativă nu trebuiesc parcurse într-un termen cât mai scurt posibil, pentru a se da satisfacţie persoanei îndreptăţite la despăgubiri, prin rezolvarea cât mai rapidă a cererii sale de acordare despăgubiri.
Aşadar, ţinând cont de comportamentul autorităţii pârâte, în raport de atribuţiile concrete în rezolvarea unor astfel de cereri precum cea a intimatei - reclamante, instanţa de control judiciar apreciază ca nefiind rezonabilă durata procedurii-administrative desfăşurată în faţa acesteia, dreptul la despăgubiri în echivalent fiind stabilit prin Dispoziţia Primarului Municipiului Timişoara nr. 2602 din 1 noiembrie 2006, timp de circa 4 ani fiind tergiversată soluţionarea cererii intimatei - reclamante.
Pentru toate aceste considerente, constatând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul declarat de pârâtă se priveşte ca nefondat şi în baza art.312 C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.R. prin C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 416 din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3151/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3159/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
