ICCJ. Decizia nr. 3160/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3160/2010
Dosar nr. 960/36/200.
Şedinţa publică din 16 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Invocarea excepţiei de nelegalitate.
În dosarul nr. 1/118/2004, aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familiei, litigii de muncă şi asigurări sociale, având ca obiect apelul declarat de reclamantul V.A. împotriva sentinţei civile nr. 2250 din 14 noiembrie 2006, prin care Tribunalul Constanţa s-a pronunţat asupra contestaţiei formulate împotriva unei decizii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâta SC A.O. SA prin lichidator V.V., la termenul din 24 noiembrie 2008 a fost invocată de către reclamant excepţia de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr. 1234 din 11 martie 1996 emis de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în favoarea SC A.O. SA, pentru suprafaţa de 2380,82 mp aferenţi imobilului construcţie Filiala Viticola.
Prin încheierea din data de 25 mai 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familiei, litigii de muncă şi asigurări sociale, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a sesizat secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Constanţa cu soluţionarea acestei excepţii.
2. Soluţia primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 53/CA din 11 februarie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul V.A. în contradictoriu cu pârâţii SC A.O. SA, prin lichidator judiciar R.V. şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, reţinând în acest sens, în esenţă, următoarele:
Reclamantul a solicitat constatarea nelegalităţii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO7 nr. 1234 din 11 martie 1996 emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în favoarea SC A.O. SA , apreciind că acesta a fost emis cu încălcarea art. 1 din HG nr. 834/1991 şi a Criteriilor nr. 2665/311/1992.
Scopul HG nr. 834/1991 este de a stabili şi evalua unele terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat în vederea eliberării certificatelor de atestare a dreptului de proprietate. În consecinţă, legea nu stabileşte obligativitatea existenţei unui titlu de proprietate ci doar ca terenul să se afle în patrimoniul societăţii, conform art. 1, urmând a fi eliberat un titlu de proprietate.
Reclamantul consideră că actul în baza căruia terenul a ajuns în patrimoniul societăţii este unul fals, proprietatea construcţiei şi a terenului aferent ce fac obiectul litigiului nefiind niciodată transferată de bună voie de către autoarea sa, ci trecută abuziv în proprietatea statului.
Se constată, astfel, că în speţă au fost respectate prevederile art. 1 din HG nr. 834/1991, întrucât terenul evaluat se afla în patrimoniul societăţii la data înfiinţării sale şi era necesar desfăşurării activităţii sale potrivit obiectului de activitate, fiind aferent unei construcţii cu destinaţia de atelier de reparaţii mecanice.
În cadrul analizei asupra excepţiei de nelegalitate instanţa nu poate stabili dacă întregul teren este aferent construcţiei, dacă întregul teren este necesar desfăşurării activităţii în cadrul atelierului.
Legalitatea actelor prin care imobilul, în totalitatea sa, a trecut în proprietatea SC A. SA face obiectul acţiunii de fond. Instanţa care analizează excepţia de nelegalitate nu poate stabili faptul că aceste acte au fost nelegale iar preluarea a fost abuzivă, cu consecinţa constatării nelegalităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru motivul că terenul s-a aflat ilegal în patrimoniul societăţii pârâte.
În analiza excepţiei de nelegalitate nu se poate verifica decât respectarea legii la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, lege care a fost respectată în raport de actele valabile în acel moment, dar şi în prezent, până la pronunţarea unei soluţii de către instanţa sesizată cu legalitatea preluării.
Criteriile nr. 2665/311/1992 sunt menite să stabilească cadrul necesar desfăşurării activităţii de evaluare, neputându-se stabili nelegalitatea sau legalitatea unui act în funcţie de respectarea sau nu a unor criterii emise în baza legii.
Astfel, stabilirea vecinătăţilor şi a drumurilor de transport nu constituie motive pentru constatarea nelegalităţii unui act administrativ.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul V.A., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând în esenţă, următoarele motive de recurs:
Nelegalitatea actului administrativ este atrasă în principal în atestarea, fără suport legal, a deţinerii în patrimoniul SC A.O. SA, cu titlu valabil, a imobilului în cauză.
Astfel, în mod greşit şi fără suport probator în documentaţia ce a stat la baza emiterii actului administrativ a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată, judecătorul fondului a reţinut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate, a fost emis cu respectarea legii, în condiţiile în care potrivit dispoziţiilor HG nr. 834/1991 condiţia de bază pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente unei construcţii era ca imobilul construcţie să fie deţinut cu titlu în patrimoniu de societatea comercială fostă întreprindere de stat, condiţie neîndeplinită de către SC A.O. SA.
Susţine recurentul că niciodată imobilul construcţie nu s-a aflat în patrimoniul fostului SMA Ostrov, transformat în baza Legii nr. 15/1990 în SC A.O. SA, în condiţiile în care a fost preluat fără nici un act scris de către fostul CAP Ostrov şi cedat spre folosinţă, într-o şedinţă de partid, către fostul SMA Ostrov.
Susţine recurentul că au fost încălcate atât dispoziţiile HG nr. 834/1991 cât şi cele din Criteriile nr. 2665/311/1992, emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat.
Astfel, în anexa nr. 2 la documentaţie se menţionează, la rubrica ..Titlu asupra terenurilor, că titlu îl constituie Acordul consiliului local al comunei Ostrov din data de 14 iulie 1994. este evident că un asemenea acord nu poate constitui, în sensul legii, o modalitate de constituire sau de transfer a dreptului de proprietate, cu atât mai mult cu cât Consiliul Local Ostrov nu a deţinut niciodată, cu titlu sau fără titlu, terenul în cauză.
În mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu pot constitui motive de nelegalitate ale actului administrativ contestat modalitatea de stabilire a vecinătăţilor şi a drumurilor de acces, pe considerentul că Criteriile nr. 2665/1992 sunt emise în vederea executării legii. Criticile referitoare la aceste aspecte se refereau la faptul că vecinătăţile trecute în Procesul-verbal de delimitare din 16 mai 1994 sunt false, situaţie în care şi menţiunile din cuprinsul actului administrativ privind identificarea imobilului sunt evident nelegale, acestea fiind în contradicţie cu situaţia reală existentă la momentul emiterii actului.
Au fost încălcate şi dispoziţiile art. 10 din Criteriile nr. 2665/1992, determinarea suprafeţei aferente căilor de transport fiind făcută cu încălcarea normelor, dar cu scopul evident de a justifica preluarea abuzivă a unei suprafeţe de teren cât mai mare.
4. Hotărârea instanţei de recur.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor şi de probele administrate în faţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Curtea de apel a fost investită, în temeiul art. 4 alin. (1)din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu excepţia de nelegalitate având ca obiect Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr. 1234 din 11 martie 1996 emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în favoarea SC A.O. SA pentru suprafaţa de 2380,82 mp aferenţi construcţiei Filiala Viticolă.
Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurentul-reclamant se rezumă la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect, în sensul că la emiterea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO nr. 1234 din 11 martie 1996, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei nu a încălcat dispoziţiile art. 1 din HG nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat şi art. 102 din Criteriile comune nr. 2665/1C/311/1992 emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat.
Astfel, nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant în sensul că nelegalitatea actului administrativ contestat este atrasă de atestarea fără suport real a deţinerii cu titlu valabil a imobilului în cauză, de către SC A.O. SA, în condiţiile în care art. 1 din HG nr. 834/1991 nu stabileşte obligativitatea existenţei unui titlu valabil, cum în mod eronat susţine recurentul-reclamant, ci doar impune ca terenurile să se afle în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării şi să fie necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, aspect reţinut în mod corect şi de instanţa de fond.
Astfel din documentaţia care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat rezultă fără putere de tăgada că la data înfiinţării prin HG nr. 192/1991, prin reorganizarea fostului SMA Ostrov, SC A.O. SA deţinea în patrimoniu suprafaţa de 2380,82 mp, supusă evaluării, la care face referire recurentul şi care era necesară desfăşurării activităţii societăţii comerciale potrivit obiectului de activitate, fiind aferent unei construcţii cu destinaţia de atelier de reparaţii mecanice, fiind astfel, îndeplinite condiţiile impuse de art. 1 din HG nr. 834/1991. De altfel, în raportul nr. 26/1996 al comisiei locale de evaluare din cadrul Consiliului Local al Comunei Ostrov se vorbeşte de constatarea suprafeţelor aflate în patrimoniul SC A.O. SA şi nu de existenţa sau valabilitatea titlurilor cu care aceste suprafeţe de teren au intrat sau se află în patrimoniul societăţii comerciale respective.
Înalta Curte constată, totodată, că în mod corect a reţinut instanţa de fond că aspectele referitoare la legalitatea actelor prin care imobilul, în totalitatea sa, a trecut în proprietatea intimatei, excede cadrului de soluţionare a excepţiei de nelegalitate, fiind în competenţa instanţei investite cu soluţionarea acţiunii de fond, aşa încât nu va analiza susţinerile recurentului-reclamant referitoare la nelegalitatea actului administrativ sub aspectul legalităţii preluării terenului asupra căruia poartă litigiu de către intimata-pârâtă.
Totodată, vor fi înlăturate şi criticile referitoare la emiterea actului administrativ contestat cu încălcarea art. 10 din Criteriile comune nr. 2665/1C/311/1992 emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, constatând că în mod corect instanţa de fond a conchis în sensul că stabilirea vecinătăţilor şi a drumurilor de transport nu constituie motive pentru constatarea nelegalităţii unui act administrativ.
Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate, pronunţată de instanţa de fond, este temeinică şi legală,motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.A. împotriva sentinţei civile nr. 53/CA din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal , ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3156/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3167/2010. Contencios → |
|---|
