ICCJ. Decizia nr. 3185/2010. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3185/2010
Dosar nr. 543/59/2009
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea, în parte, a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148 din 2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin HG nr. 1825/2005, având în vedere că prevederile art. 2 alin. (3) al acestor Norme metodologice sunt nelegale.
În motivare, reclamanta arată că prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad, anexată în copie, a solicitat Tribunalului Arad să constatate nelegalitatea deciziei nr. 5858 din 01 iulie 2006 a Direcţiei Judeţene de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Arad prin care s-a stabilit ca reclamanta să beneficieze de o singură indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, în loc de două indemnizaţii lunare, câte una pentru fiecare copil.
Prin întâmpinare Guvernul României a invocat excepţia inadmisibilităţii susţinând că potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (I) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, "legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate (...)". După cum reiese din textul legal citat, excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, nu şi pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o alta procedură.
Pe fondul cauzei, a învederat că actul administrativ este temeinic şi legal, solicitând respingerea cererii ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 378 din 23 noiembrie 2009 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Guvernul României, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.I. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi a anulat art. 2 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005, aprobate prin HG nr. 1825/2005.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a invocat excepţia de nelegalitate a art. 2 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005, aprobate prin HG nr. 1825/2005, ci a solicitat anularea acestei reglementări.
În consecinţă, instanţa a reţinut că art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu este incident în prezenta cauză, nefiind vorba despre o excepţie de nelegalitate ci despre o acţiune în anularea unui act administrativ normativ.
În aceste împrejurări, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, nefiind aplicabile dispoziţiile invocate de pârât în susţinerea acestei excepţii.
Pe fond s-a reţinut că definiţia dată noţiunii de naştere prin art. 3 din HG nr. 1025/2006 încalcă fără putere de tăgadă Constituţia României, art. 16 şi art. 43, principiul egalităţii de tratament, instituind discriminări între persoanele aflate în situaţii identice, respectiv între copii proveniţi dintr-o naştere concomitentă (gemeni, tripleţi) şi cei proveniţi dintr-o naştere simplă.
Aceste norme metodologice sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise şi pentru faptul că definiţia stabilită pentru naştere, ca element de acordare a îndemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Desigur că acordarea acestei îndemnizaţii a fost raportată prin art.6 al OUG nr. 148/2005, la numărul copiilor născuţi şi nu la numărul naşterilor, motiv pentru care dispoziţiile art. 3 din Normele metodologice sunt nelegale.
HG nr. 1025/2005 prin art. 3 adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat, încălcând principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o naştere simplă şi alta multiplă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Guvernul României a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a arătat că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 definesc naşterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulţi copii vii".
Concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menţionat, concediul şi indemnizaţia lunară, precum şi stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă.
Aşadar, indemnizaţia se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau pentru primii 3 copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori încredinţaţi în vederea adopţiei.
Textul menţionat, cuprins în OUG nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizaţiei pentru naştere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei naşteri.
Recurentul mai arată că, însăşi Curtea Constituţională, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din OUG nr. 148/2005, a reţinut că „actul normativ instituie o formă de protecţie socială destinată familiilor cu copii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, din necesitatea îmbunătăţirii echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului, în scopul stimulării creşterii natalităţii şi diminuării fenomenului de abandon al copiilor".
Ţinând cont de cele menţionate, indiferent de numărul copiilor rezultaţi dintr-o singură naştere, se acordă o singură indemnizaţie.
Indemnizaţia pentru creşterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulţi copii.
Astfel, această prestaţie înlocuieşte, pe perioada concediului de creştere a copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplineşte condiţiile de acordare şi optează pentru această formă de sprijin.
Prin urmare, nu se poate reţine pretinsa discriminare creată între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condiţiile în care, măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, şi, în nici un caz, o componentă a alocaţiei destinate copiilor.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea OUG nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere. De asemenea, se poate reţine că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
HG nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din HG nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a OUG s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Nici referirile la Decizia pronunţată de Curtea Constituţională nu au relevanţă în prezenta cauză deoarece nu a invocată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, ci nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006
De altfel, este de menţionat şi faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României, împotriva sentinţei civile nr. 378 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3167/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3186/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
