ICCJ. Decizia nr. 3186/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3186/2010
Dosar nr. 1301/102/2009
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţata în şedinţa publica din 18 decembrie 2009, Tribunalul Mureş a sesizat Curtea de Apel Târgu-Mureş, cu excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, reţinând că de modul de soluţionare a excepţiei depinde soluţionarea cauzei pe fond, având în vedere că prin acţiunea dedusă judecăţii, s-a solicitat anularea deciziei 11245/C din 29 aprilie 2009, emisă de Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Mureş şi obligarea acesteia să plătească indemnizaţia lunară pentru creşterea celui de-al doilea copil, în cuantumul stabilit de lege, pentru perioada 6 octombrie 2007 - 24 august 2009.
Guvernul României, prin întâmpinare a solicitat respingerea excepţiei, ca inadmisibilă, în raport de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, susţinând că dispoziţiile a căror nelegalitate se solicită a se verifica, au un caracter normativ şi nu individual.
Prin sentinţa civilă nr. 55 din 18 martie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtul Guvernul României, a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta N.T. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Mureş şi, în consecinţă, a constatat ca fiind nelegale dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtul Guvernul României, este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, printr-o practică constantă la nivelul Secţiei de contencios administrativ, că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, se soluţionează pe fond excepţiile de nelegalitate invocate cu privire la actele administrative cu caracter normativ, situaţie în care excepţia invocată nu mai poate fi avută în vedere.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că definiţia dată noţiunii de naştere prin art. 3 din HG nr. 1025/2006 încalcă fără putere de tăgadă Constituţia României, art. 16 şi art. 43, principiul egalităţii de tratament, instituind discriminări între persoanele aflate în situaţii identice, respectiv între copii proveniţi dintr-o naştere concomitentă (gemeni, tripleţi) şi cei proveniţi dintr-o naştere simplă.
Aceste norme metodologice sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise şi pentru faptul că definiţia stabilită pentru naştere, ca element de acordare a îndemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Desigur că acordarea acestei îndemnizaţii a fost raportată prin art.6 al OUG nr. 148/2005, la numărul copiilor născuţi şi nu la numărul naşterilor, motiv pentru care dispoziţiile art. 3 din Normele metodologice sunt nelegale.
HG nr. 1025/2005 prin art. 3 adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat, încălcând principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o naştere simplă şi alta multiplă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Guvernul României a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a reiterat inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate invocată, în cauză, având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare potrivit cărora Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea, părţii interesate (...)".
S-a arătat că, după cum reiese din textul legal citat, excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu şi pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.
Nu prezintă relevanţă invocarea, de către instanţa de fond, a similitudinii cu regimul juridic al ordonanţelor de Guvern, care reprezintă acte atipice, cu putere de lege, adoptate de Guvern în temeiul art. 115 din Constituţia României, în temeiul principiului delegării legislative.
Pe fondul cauzei, recurentul mai arată că dispoziţiile art. 3 alin. ( 1) din HG nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 definesc naşterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulţi copii vii".
Concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menţionat, concediul şi indemnizaţia lunară, precum şi stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă.
Aşadar, indemnizaţia se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau pentru primii 3 copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori încredinţaţi în vederea adopţiei.
Textul menţionat, cuprins în OUG nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizaţiei pentru naştere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei naşteri.
Ţinând cont de cele menţionate, indiferent de numărul copiilor rezultaţi dintr-o singură naştere, se acordă o singură indemnizaţie.
Indemnizaţia pentru creşterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulţi copii.
Astfel, această prestaţie înlocuieşte, pe perioada concediului de creştere a copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplineşte condiţiile de acordare şi optează pentru această formă de sprijin.
Prin urmare, nu se poate reţine pretinsa discriminare creată între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condiţiile în care, măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, şi, în nici un caz, o componentă a alocaţiei destinate copiilor.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze".
În conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al acestui articol „Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în privinţa analizării legalităţii, la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral"fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
În virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.
Asta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a constatat că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.
Referitor la criticile din recurs ce vizează fondul cauzei se constată că acestea sunt nefondate.
Acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea OUG nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere. De asemenea, se poate reţine că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
HG nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din HG nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Art.6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului Ordonanţei de urgenţă nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
De altfel, este de menţionat şi faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României, împotriva sentinţei civile nr. 55 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3185/2010. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 3188/2010. Contencios → |
|---|
