ICCJ. Decizia nr. 3221/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3221/2010
Dosar nr. 3434/2/2009
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC M.S. SRL a solicitat în contradictoriu pârâtul C.C., obligarea acestuia la emiterea deciziei prevăzute de art. 45 din Legea nr. 21/1996, republicată, cu privire la investigaţia declanşată în baza Ordinului nr. 175/2005.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a depus, la data de 06 iulie 2005, o plângere privind abuzul de poziţie dominantă săvârşit de către C.N.P.R. SA, înregistrată la C.C. sub nr. RS103, precum şi că prin Ordinul nr. 175/2005 s-a dispus deschiderea unei investigaţi, însă nici până în prezent nu s-a emis Decizia prevăzută de art. 45 din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată.
Reclamanta a menţionat că, la data de 26 ianuarie 2007, a depus o plângere prealabilă prin intermediul căreia a solicitat emiterea deciziei cu privire la investigaţia declanşată în baza Ordinului nr. 175/2005, iar la data de 21 decembrie 2007 i s-a comunicat că plângerea prealabilă a fost respinsă, pe motiv că soluţionarea unei investigaţii necesită timp îndelungat.
Reclamanta a considerat că durata de timp alocată acestei investigaţii depăşeşte o durată de timp rezonabilă în conformitate cu gravitatea faptelor reclamate, cu informaţiile comunicate şi cu practica europeană în materie, potrivit căreia o astfel de investigaţie se finalizează, de regulă, într-un interval de timp de aproximativ un an.
Prin întâmpinarea formulată, la data de 26 martie 2008, pârâtul a solicitat, în principal, respingerea acţiunii ca inadmisibilă, pe motiv că aceasta nu se referă la un act administrativ generator de raporturi juridice de drept administrativ, astfel cum acesta este definit de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2106 din 02 septembrie 2008, a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârât şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva Sentinţei nr. 2106 din 02 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, iar prin Decizia civilă nr. 752 din 12 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
La Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată sub nr. 3434/2/2009.
La data de 12 noiembrie 2009, pârâtul a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii (prin care se solicita emiterea deciziei de către autoritatea de concurenţă în 30 de zile), prin raportare atât la dispoziţiile procedurale referitoare la desfăşurarea investigaţiilor în domeniul concurenţei (art. 40 – art. 44 din Legea nr. 21/1996), precum şi la considerentele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentinţa nr. 4021 din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, invocată de pârâtul C.C. şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M.S. SRL.
Referitor la excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, Curtea a reţinut că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că litigiul dedus judecăţii are ca obiect obligarea pârâtei la emiterea deciziei în conformitate cu art. 45 din Legea concurenţei, iar până la data soluţionării cauzei, o astfel de decizie nu a fost emisă.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că autoritatea pârâtă a parcurs etapele necesare ale procedurii administrative conform Legii concurenţei nr. 21/1996, că natura complexă a investigaţiei, actele procedurale dispuse şi amploarea informaţiilor acumulate demonstrează respectarea termenului rezonabil prevăzut de art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O.
Împotriva Sentinţei nr. 4021 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta SC M.S. SRL, care a invocat ca temei dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- în mod greşit a reţinut instanţa de fond că autoritatea de concurenţă s-ar afla în cadrul termenului rezonabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.;
- instanţa de fond a ignorat faptul că autoritatea de concurenţă a desfăşurat investigaţia cu lentoare, fără un efect concret şi fără a prezenta motivele care o împiedică să finalizeze investigaţia;
C.C. a depus întâmpinare prin care a combătut criticile formulate în recurs, susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
Astfel, argumentează autoritatea de concurenţă, termenul rezonabil prevăzut la art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. este abordat în jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. din perspectiva posibilei afectări a inculpatului, a celui anchetat/ investigat şi nu a celui care a formulat o plângere (cauza S. şi N. contra României).
În domeniul concurenţei, susţine autoritatea publică intimată, jurisprudenţa instanţelor europene este în sensul că, din moment ce legislaţia comunitară reglementează instituţia prescripţiei speciale, părţile nu se pot prevala de termenul rezonabil.
În legislaţia naţională, arată intimata, Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată, nu reglementează un termen pentru finalizarea investigaţiei şi emiterea deciziei prevăzute la art. 45, autoritatea de concurenţă fiind datoare să-şi exercite prerogativele în cadrul limitelor prescripţiei speciale şi, oricum, potrivit art. 59 alin. (1) orice acţiune declanşată în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanşării unei investigaţii în legătură cu o anumită încălcare a legii ca întrerupe cursul termenelor de prescripţie.
În concluziile scrise depuse, autoritatea intimată a precizat că, în prezent, investigaţia se află în stadiul analizării ultimei corespondenţe cu C.N.P.R., apreciindu-se că există posibilitatea finalizării investigaţiei până la începutul anului 2011.
Recursul este întemeiat.
În cauză este necontestat că, la data de 6 iulie 2005, societatea comercială recurentă a sesizat autoritatea de concurenţă cu o plângere prin care a sesizat un abuz de poziţie dominantă săvârşit de C.N.P.R., precum şi că, prin Ordinul nr. 175/2005 emis de Preşedintele C.C., s-a dispus declanşarea investigaţiei, care nu a fost finalizată până la data soluţionării cauzei de faţă.
Este adevărat că dispoziţiile din Capitolul V al Legii nr. 21/1996, republicată, nu prescriu un termen în limitele căruia autoritatea de concurenţă este obligată să acţioneze şi să finalizeze procedura de investigare a aspectelor de nelegalitate sesizate, dar acest lucru nu poate justifica, în niciun caz, susţinerea că activitatea de investigare a C.C. se poate desfăşura în afara oricărei constrângeri de timp, aşa cum ar rezulta din apărările formulate de autoritatea intimată.
Totuşi, în cauză, în lipsa unui termen care să fi fost stabilit prin Legea nr. 21/1996 republicată, nu este aplicabil nici termenul de 30 de zile prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a pronunţat deja prin Decizia nr. 752 din 12 februarie 2009 în aceeaşi cauză.
Prin aceeaşi decizie, Înalta Curte a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că în materia investigaţiei prevăzute la art. 33 – art. 48 din Legea nr. 21/1996 republicată, „se aplică în mod firesc termenul rezonabil" de soluţionare a investigaţiei, care „nu poate fi înlăturat de existenţa termenului de prescripţie a aplicării sancţiunii prevăzut la art. 59 din Legea nr. 21/1996, republicată".
Într-adevăr, potrivit art. 16 din Legea nr. 21/1996 republicată, C.C. este o autoritate administrativă autonomă care îşi exercită atribuţiile potrivit dispoziţiilor acestei legi, dar şi în conformitate cu principiile dreptului la o bună administrare, consacrat prin art. 41 din Carta europeană a drepturilor fundamentale, principii care se regăsesc în Codul bunei administraţii, între care şi principiul termenului rezonabil.
Astfel, potrivit art. 7 C. bun. adm., aprobat prin Recomandarea C.M. (2007) a Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei, administraţiile publice trebuie să acţioneze şi să-şi execute obligaţiile într-un termen rezonabil, principiu care constituie o componentă a dreptului la o bună administrare (administraţie), aşa cum acesta este consacrat în dreptul european (art. 41 din Carta europeană a drepturilor fundamentale, preluată în Tratatul de la Lisabona).
Astfel fiind, Înalta Curte va înlătura apărările potrivit cărora acţiunile C.C. în ceea ce priveşte investigaţia în litigiu ar fi sustrase oricărei constrângeri, inclusiv constrângerii unui termen rezonabil.
Or, având în vedere circumstanţele şi complexitatea cauzei, dar şi miza şi obiectul litigiului, Înalta Curte constată că autoritatea de concurenţă nu a alocat resursele umane, materiale, etc., necesare şi nu a dispus măsurile organizatorice necesare finalizării investigaţiei într-un termen rezonabil, termenul de aproape 5 ani de la declanşarea investigaţiei constituind o depăşire a unei durate rezonabile.
Astfel fiind, recursul va fi admis, soluţia instanţei de fond va fi desfiinţată şi rejudecând cauza, acţiunea va fi admisă.
Având, însă, în vedere că recurgerea la aplicarea termenului prevăzut la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/204 ar fi în măsură să afecteze calitatea actelor de finalizare a investigaţiei, va fi stabilit un termen util de maxim 6 luni de la data pronunţării acestei decizii, în care C.C. va trebui să ia toate măsurile necesare pentru a finaliza investigaţia şi a emite Decizia legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC M.S. SRL împotriva sentinţei nr. 4021 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată.
Admite acţiunea şi obligă autoritatea pârâtă să emită Decizia de finalizare a investigaţiei în termen de 6 luni.
Cu opinia separată a doamnei judecător C.I. în sensul respingerii recursului, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3196/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3223/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
