ICCJ. Decizia nr. 3343/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3343/2010
Dosar nr. 1035/54/2008
Şedinţa publică din 23 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 334 din 1 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâţii M.E.F. Bucureşti şi D.G.F.P. - A.F.P.C. nr. 1 CRAIOVA, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal şi a anulat Decizia nr. 17694 din 15 noiembrie 2007 emisă de D.G.F.P. Dolj şi Decizia nr. 16129 din 07 noiembrie 2007 emisă de D.G.F.P. Dolj - A.F.P. Craiova.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Prin Decizia nr. 16129 din 07 noiembrie 2007 D.G.F.P. Dolj - A.F.P. nr. 1 Craiova s-a dispus antrenarea răspunderii, în solidar cu SC A. SRL - Şimnicul de Sus, a contribuabilului M.M., în calitate de administrator al societăţii, reţinându-se intenţia vădită a acestuia de a ascunde cu rea credinţă faţă de organele de executare, bunurile mobile şi imobile ale societăţii încă de la înfiinţarea acesteia, precum şi faptul că acesta a dat dovadă de rea credinţă întrucât a înstrăinat repetat societatea către persoane care nu au cunoştinţă de acest lucru în scopul de a nu răspunde pentru prejudiciul adus bugetului de stat.
Prin Decizia nr. 17694 din 15 noiembrie 2007 emisă de D.G.F.P. a fost respinsă contestaţia formulată de M.M. împotriva deciziei nr. 16129 din 07 noiembrie 2007, reţinându-se că societatea SC A. SRL a fost declarată insolvabilă prin procesul - verbal de insolvabilitate nr. 1115 din 23 ianuarie 2007, că nu s-a făcut dovada că marfa tranzacţionată ar fi fost depozitată în depozite autorizate şi că cea mai mare parte a debitelor societăţii provin din neînregistrarea în evidenţa contabilă a unor facturi fiscale de către M.M. care, în sensul celor arătate, a acţionat cu rea credinţă pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor faţă de bugetul de stat.
Analizând probatoriul existent la dosar, instanţa de fond a mai reţinut faptul că reclamantul a fost administrator al societăţii în perioada 06 august 2004 - 08 octombrie 2005, dată la care a cesionat părţile sale sociale, fiind totodată revocat din funcţia de administrator al societăţii, din această perioadă societatea având de recuperat creanţe în sumă mult mai mare decât datoriile contractate, starea acesteia de insolvabilitate fiind constatată după aproximativ un an şi 3 luni de la data la care reclamantul a ieşit din societate:
Instanţa a constatat că în cauză nu este îndeplinită niciuna dintre condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. b) din OG nr. 92/2003 pentru a putea fi atrasă răspunderea solidară a administratorului, întrucât nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi ascuns cu rea-credinţă bunurile societăţii pentru a determina starea de insolvabilitate a acesteia, schimbarea sediului social s-a produs după cesiunea părţilor sociale ale reclamantului, iar acesta, în calitate de administrator, a făcut cunoscut organelor fiscale atât activul cât şi pasivul societăţii.
Mai mult, s-a reţinut că starea de insolvabilitate a societăţii a fost constatată după ce reclamantul ieşise din societate şi pierduse funcţia de administrator, iar concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză relevă faptul că la data cesiunii părţilor sociale de către reclamant societatea avea de recuperat creanţe cu o valoare mult peste datoriile contractate.
În concluzie, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii solidare a fostului administrator al societăţii şi a admis acţiunea reclamantului ca fiind întemeiată, anulând deciziile contestate.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs D.G.F.P. a judeţului Dolj, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, ce încadrează în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
- în mod greşit s-a reţinut, de către instanţa de fond, că nu s-ar fi dovedit starea de insolvabilitate a societăţii, întrucât SC A. avea de recuperat de la terţi creanţe mai mari decât cuantumul creanţei fiscale. Debitele pentru recuperarea cărora a fost antrenată răspunderea solidară au fost stabilite prin procesul-verbal de control întocmit de către D.G.F.P. Dolj la 10 aprilie 2006 (act depus la dosar), prin care au fost verificate operaţiunile economice încheiate de societate în perioada august 2004 – septembrie 2006;
- în mod greşit s-a stabilit că în cauză nu sunt întrunite condiţiile art. 27 alin. (1) C. proCod Fiscal, în sensul că nu s-au înstrăinat sau ascuns bunuri, cu rea-credinţă, din moment ce, anterior datei de 13 octombrie 2005, SC A. SRL a efectuat livrări către SC C. SA, cu documente contabile neînregistrate în evidenţa contabilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în drept, în prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
În mod nefondat şi cu ignorarea raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert B.I. s-a stabilit că SC A. ar fi avut de recuperat creanţe mai mari decât debitul reprezentat de obligaţiile fiscale (respectiv 910.324 lei).
În acest sens, la raportului de expertiză se arată că potrivit contului de furnizori SC A. SRL, la data de 31 decembrie 2004 avea de încasat suma de 38.241 lei, iar „din situaţia de la 30 septembrie 2005, deoarece nu este bine copiată, nu se poate distinge suma pe care o are de încasat SC A. SRL şi nici datele cu privire la înregistrarea acestor facturi".
Totodată, potrivit aceluiaşi raport de expertiză, cantităţile de marfă (stocuri) depuse de societate la S.B.M., potrivit unor buletine de cântărire, analiză şi recepţie, nu sunt evidenţiate în documentele contabile ale societăţii.
De asemenea, expertul contabil confirmă constatarea din Sesizarea penală formulată de D.G.F.P. Dolj către B.C.C.O. Craiova, în sensul că reclamantul - intimat, în calitatea sa de asociat şi administrator al SC A. SRL a omis să evidenţieze în contabilitate facturi privind operaţiuni comerciale din perioada august 2004 – septembrie 2005, nedeclarând şi neachitând obligaţiile bugetare restante, fapt ce a determinat insolvabilitatea societăţii.
Faţă de aceste elemente de fapt rezultă din probe, instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită anulând actele administrative atacate, contestatorul nereuşind să facă dovada susţinerilor sale privind neîndeplinirea condiţiilor art. 27 alin. (1) lit. b) C. proCod Fiscal
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1), (2) şi (3), Înalta Curte va admite recursul, modificând sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Dolj împotriva sentinţei civile nr. 334 din 1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3264/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3383/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
