ICCJ. Decizia nr. 3254/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3254/2010
Dosar nr. 1650/1/2010
Şedinţa publică din 18 iunie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1784 din 28 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia netimbrării şi a anulat ca netimbrată acţiunea formulată de reclamanţii: V.V., ş.a., în contradictoriu cu pârâţii: Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice, prin care au solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâţilor de corelare-armonizare a funcţiei de diriginte de şantier cu o grilă de salarizare aferentă funcţiei de conducere, de şef de şantier la care se adaugă sporul de importanţă specială sau dificultate tehnică.
Pentru a hotăra astfel, instanţa de fond a reţinut că prin încheierea de şedinţă din data de 31 martie 2009, instanţa a pus în vedere reclamanţilor, prin mandatarul acestora V.V. să timbreze cererea de chemare în judecată cu 4 lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar mobil şi cererea de repunere pe rol cu 2 Iei taxă judiciară de timbru şi 0,15 lei timbru judiciar mobil şi să depună procuri pentru reclamanţii pentru care nu a făcut dovada calităţii de reprezentant.
Deşi i s-a pus în vedere în şedinţă publică să timbreze cererile şi i s-a acordat un termen în acest sens, reclamantul în nume propriu şi în calitate de reprezentant, nu a timbrat cererea de chemare în judecată şi nici cererea de repunere pe rol, astfel încât, la termenul de judecată din data de 28 aprilie 2009, instanţa a invocat excepţia de netimbrare şi a reţinut că în raport de prevederile art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea cererii.
Împotriva sentinţei nr. 1784 din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul V.V., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al reclamanţilor, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 238 din 21 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de V.V., ş.a., împotriva sentinţei nr. 1784 din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut că reclamanţii prin reprezentantul acestora nu au înţeles să îndeplinească obligaţia legală de a timbra cererile, cu toate că instanţa a acordat un termen de judecată în acest sens, astfel că în mod corect judecătorul fondului a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru, anulând cererea ca netimbrată.
Cu privire la Decizia nr. 238 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurenţii-reclamanţi V.V., ş.a., au formulat contestaţie în anulare.
S-a învederat, prin motivele contestaţiei în anulare, în esenţă, că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze unul din motivele de casare invocat prin cererea de recurs, respectiv că nu a fost prezentat caietul grefierului din şedinţa de la data de 31 martie 2009.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În cadrul contestaţiei în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Prin greşeală materială se înţelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată.
In sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., greşeala materială trebuie să fie esenţială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situaţia ar fi fost alta.
De asemenea, trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, fiind săvârşită de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.
Astfel, noţiunea de „greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.
Calea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. este deschisă atunci când instanţa de recurs s-a pronunţat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită.
De principiu, instanţa de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit aspect sau o afirmaţie a recurenţilor nu deschide calea contestaţiei în anulare speciale, în condiţiile art. 318 teza II C. proc. civ.
Din examinarea considerentelor deciziei invocate în prezenta cale extraordinară de atac, Înalta Curte retine că instanţa de recurs a răspuns tuturor criticilor formulate de recurenţi, ea neavând obligaţia de a analiza fiecare argument cuprins în cadrul motivelor de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de recurs, ceea ce s-a şi întâmplat.
Deşi contestatorii invocă formal nepronunţarea instanţei de recurs asupra unor motive de recurs, în realitate reiau criticile din recurs ce vizează greşeli de judecată, de apreciere a probelor şi de interpretare a dispoziţiilor legale, nesusceptibile de valorificare pe calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare specială.
În aceste condiţii, urmează a fi respinsă contestaţia în anulare formulată de V.V., ş.a., împotriva deciziei nr. 238 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de V.V., ş.a., împotriva Deciziei nr. 238 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3252/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3258/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
