ICCJ. Decizia nr. 3282/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3282/2010
Dosar nr. 28/32/2009
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, reclamanta SC M.P. SRL a solicitat anularea Deciziei nr. 178 din 22 noiembrie 2008 emisă de pârâta A.N.A.F. - C.A.O.P.S.A.A..
Prin precizările formulate la acţiune, reclamanta a solicitat şi anularea Deciziei nr. 117 din 27 august 2008, prin care s-a revocat Autorizaţia de Antrepozit Fiscal nr. RO0017327PP01 din 19 februarie 2003.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în mod nelegal s-au emis cele două decizii şi i s-a respins contestaţia formulată fără ca, din considerentele actelor administrative, să rezulte motivele care au stat la baza lor.
Prin sentinţa nr. 137/2009 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată, aşa cum aceasta a fost precizată, instanţa dispunând anularea Deciziei nr. 178 din 22 decembrie 2007 emisă de A.N.A.F. - C.A.O.P.S.A.A. Prima instanţă a admis contestaţia formulată de SC M.P. SRL şi a anulat Decizia nr. 117 din 27 august 2008 emisă de A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin Decizia nr. 117 din 27 august 2008, Comisia din Cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor a revocat Autorizaţia de Antrepozit Fiscal emisă societăţii reclamante pentru antrepozitul fiscal de producţie a băuturilor alcoolice, ca urmare a nerespectării prevederilor art. 185 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003.
La baza emiterii acestui act administrativ s-a aflat o notă de constatare întocmită de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale şi Mărfuri Accizabile, din care rezultă că în urma controlului efectuat, s-a constatat încălcarea prevederilor art. 180, art. 183 Cod Fiscal, respectiv că la data controlului procesul de producţie era oprit cu toate că programul de lucru era pe faza de distilare, iar monitorul de supraveghere nu se afla în biroul supraveghetorului fiscal, ci în biroul administratorului.
S-a mai constatat că recipientele de depozitare alcool etilic nu erau prevăzute cu instrumente de măsurare cu ajutorul cărora să se poată determina stocul faptic, în vederea confruntării cu cel scriptic.
În cauză s-a efectuat expertiză de specialitate prin care s-a răspuns la obiectivele stabilite de părţi şi încuviinţate de instanţă, respectiv: dacă instalaţia în discuţie este aceeaşi cu cea de la data acordării licenţei de fabricaţie şi autorizaţiei de antrepozit fiscal; ce lucrări s-au efectuat la instalaţie şi dacă s-au respectat prevederile legale în contencios; dacă exista conducte mobile sau de altă natură montate înainte de contoare; dacă rezervoarele au instalate rigle de nivel; dacă a existat sau există vreo posibilitate de sustragere de alcool din instalaţie, fără ca acesta să fie înregistrat de contoare.
Prin raportul de expertiză s-a concluzionat că instalaţia găsită la data efectuării expertizei este aceeaşi cu cea de la data autorizării, că nu s-au constatat lucrări de modificare a schiţei cu excepţia lucrărilor de protejare a manşoanelor de cauciuc, lucrări ce nu afectează contorizarea producţiei, că de la ieşirea din coloanele de rafinare până la intrarea în contoare traseele de conducte sunt confecţionate din tablă metalică, iar îmbinările cu flanşe sunt sigilate, neexistând nici un fel de conducte mobile sau prize de prelevare înainte de contoare.
S-a mai reţinut că rezervoarele de alcool sunt montate în aer liber, pe fiecare recipient existând rigle de nivel, aceste rezervoare având şi buletine de verificare metrologică şi s-a concluzionat în sensul că pe traseul dintre coloanele de rafinare şi contoarele de înregistrare a producţiei nu a existat şi nici nu există posibilitatea de sustragere a alcoolului din instalaţie, datorită faptului că traseul este executat din conducte rigide metalice, îmbinările cu flanşe fiind sigilate, iar zona fiind supravegheată video.
A mai reţinut prima instanţă că, din întreg probatoriul cauzei au rezultat, în urma controlului, deficienţe minore ce s-au putut remedia, societatea nepunând în pericol instalaţiile sau personalul, nefiind făcută dovada existentei unor fraude ce s-au realizat ca urmare a deficientelor constatate.
S-a concluzionat că sancţiunea aplicată de pârâtă nu este proporţională cu deficienţele constatate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.R.A.O.V. Iaşi, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor - Comisa pentru autorizarea operatorilor de produse accizabile, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca fiind neîntemeiată.
Au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora s-au susţinut, în esenţă, următoarele:
1. Hotărârea atacată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, considerentele acesteia limitându-se la transcrierea întocmai a concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză.
2. Prin obiecţiunile formulate la acest raport s-a arătat că lucrarea expertului şi concluziile acestuia nu pot ajuta la soluţionarea justă a cauzei, în condiţiile în care nu s-a făcut referire la aspectele reţinute în actul de control al inspectorilor fiscali, la obiectul controlului şi perioada în care s-a realizat, mai ales că expertiza a fost efectuată cu mult timp după data efectuării controlului, iar deficienţele constatate puteau fi remediate, întrucât instalaţia de producere a alcoolului a fost executată artizanal.
Concluziile de la pct. 3 din raport potrivit cărora nu s-a constatat efectuarea unor lucrări de modificare a instalaţiei tehnologice, cu excepţia lucrărilor de protejare a manşoanelor de cauciuc cu tablă, nu fac decât să confirme că la data efectuării controlului fiscal, ale cărui constatări sunt materializate în Nota de constatare întocmită la 17 iulie 2008, semnată fără obiecţiuni, nu erau respectate condiţiile de autorizare.
Menţiunea din cuprinsul expertizei în sensul că această instalaţie nu a fost documentată corect în schiţa procesului tehnologic transmisă la D.G.F.P. Neamţ, precum şi susţinerea că schiţa tehnologică de la dosar nu a fost în concordanţă cu realitatea din teren, intră sub incidenţa art. 185 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.
De asemenea prin Nota explicativă nr. 137 din 17 iulie 2008, dată de reprezentantul reclamantei, acesta precizează că neconcordanţa aflată în teren faţă de schiţe de amplasament se datorează faptului că nu a fost finalizată modificarea, urmând a fi anunţată în termen legal.
Mai mult, aceste deficienţe şi nerespectarea condiţiilor de autorizare sunt confirmate şi în plângerea formulată împotriva Deciziei nr. 117 din 27 august 2008, reclamanta arătând că „imediat după încheierea notei de constatare a delimitat antrepozitele ,închizând o cale de acces, iar ferestrele dintre ele au fost zidite".
3. Aprecierea instanţei, în sensul că pârâta A.N.A.F. - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse accizabile armonizate nu şi-ar fi însuşit obiecţiunile la raportul de expertiză, sunt eronate, contrare evidenţei şi surprinzătoare, întrucât acestea au fost formulate în numele şi pentru respectiva autoritate, iar netrimiterea unui punct de vedere nu poate fi considerată decât o achiesare tacită şi nicidecum un refuz de însuşire, cum greşit s-a reţinut.
De asemenea, aprecierile primei instanţe referitoare la constatarea unor deficienţe minore, ce s-au putut remedia, la inexistenţa vreunui pericol pentru instalaţii sau personal şi a unor fraude, precum şi la caracterul disproporţional al sancţiunii aplicate sunt contrare dispoziţiilor art. 185 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003 în baza cărora s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, Înalta Curte a constatat că subzistă în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru argumentele ce succed.
Prin Decizia nr. 117 din 27 august 2008 s-a dispus, în temeiul art. 185 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal emisă SC M.P. SRL pentru încălcarea prevederilor art. 180 alin. (1) lit. b), art. 183 lit. i) şi j) şi art. 224 alin. (4) din aceeaşi lege, avându-se în vedere deficienţele menţionate în nota de constatare din 17 iulie 2008.
Contestaţia formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. 178 din 22 decembrie 2008, reţinându-se că motivele societăţii cu privire la remedierea deficienţelor nu constituie motive temeinice care să justifice o soluţie contrară, ci obligaţii ce-i revin unui antrepozitar autorizat pentru a-şi desfăşura activitatea pentru care a fost autorizat, deficienţele existând la data încheierii actului de control.
Potrivit art. 185 alin. (2) lit. c) Cod Fiscal, autoritatea fiscală competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal atunci când antrepozitarul nu respectă oricare dintre cerinţele prevăzute la art. 183 sau la art. 195-198 din acelaşi cod.
Prin art. 183 lit. i) şi j), indicate ca temei legal pentru revocarea autorizaţiei în discuţie, s-a instituit în sarcina antrepozitarului autorizat obligaţia de a înştiinţa autorităţile fiscale competente cu privire la orice extindere sau modificare propusă a structurii antrepozitului fiscal, precum şi a modului de operare în acesta, care poate afecta cuantumului garanţiei constituite potrivit prevederilor lit. a) şi, respectiv, despre orice modificare adusă datelor iniţiale în baza cărora a fost emisă autorizaţia de antrepozitar, în termen de 30 de zile de la data înregistrării modificării.
Concluziile expertizei efectuate în cauză, însuşite de instanţă, nu erau de natură să conducă la o justă soluţionare a acesteia, în condiţiile în care nu s-a făcut nicio referire la aspectele reţinute în actul de control al inspectorilor fiscali şi nici nu s-a verificat dacă a fost posibilă remedierea respectivelor deficienţe în perioada îndelungată de timp ce s-a scurs până la data efectuării expertizei.
Reprezentantul societăţii reclamantei a recunoscut, prin nota explicativă din 17 iulie 2008, existenţa unei neconcordanţe în teren faţă de schiţa de amplasament, susţinând doar că modificarea nu ar fi fost finalizată, urmând a-şi îndeplini obligaţia de informare în termen legal. Or, pentru obligaţia prevăzută la art. 183 alin. (1) lit. i) nu a fost instituit un astfel de termen.
Totodată, prin plângerea formulată împotriva deciziei nr. 117 din 27 august 2008, reclamanta a confirmat faptul că imediat după încheierea notei de constatare a delimitat antrepozitele, închizând o cale de acces, iar ferestrele dintre acestea au fost zidite.
Ca atare, este indiscutabil că la data controlului au existat deficienţele avute în vedere la luarea deciziei de revocare a autorizaţiei în discuţie, cum în mod corect s-a reţinut prin Decizia nr. 178 din 22 decembrie 2008.
Remedierea ulterioară a respectivelor deficienţe care, în opinia primei instanţe, ar fi avut un caracter minor, nu este de natură să justifice anularea actelor contestate, cum în mod greşit s-a concluzionat prin hotărârea atacată.
Reţinând, aşadar, că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul de faţă, dispunând modificarea acestuia în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admire recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor - C.A.O.P.S.A.A. împotriva sentinţei nr. 137/2009 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC M.P. SRL ca fiind neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3280/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3284/2010. Contencios → |
|---|
