ICCJ. Decizia nr. 3284/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3284/2010
Dosar nr. 722/42/200.
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 253 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta T.A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul U.N.B.R. şi Baroul Dâmboviţa, instanţa dispunând anularea Deciziei nr. 557/2009 emisă de Consiliul U.N.B.R. şi a Hotărârii nr. 150/2009 emisă de Consiliul Baroului Dâmboviţa. A fost obligat Baroul Dâmboviţa să o primească pe reclamantă în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Hotărârea nr. 150/2008 a fost respinsă cererea reclamantei de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, reţinându-se că aceasta nu a răspuns la niciuna dintre întrebările adresate cu ocazia testului grilă de verificare a cunoştinţelor, dar şi faptul că aceasta nu a avut o atitudine de respect şi de apreciere la adresa avocaţilor.
A mai reţinut prima instanţă că din susţinerile reclamantei, coroborate cu actele depuse de Baroul Dâmboviţa, se creează un dubiu care profită reclamantei, în legătură cu testul grilă care a avut drept scop verificarea cunoştinţelor profesionale.
S-a constatat că, deşi pe test este trecut numele reclamantei, acesta era tăiat şi fiind trecut cu cerneală numele doamnei I.G., la dosarul cauzei fiind depus un alt test pe care apare dactilografiat de asemenea numele doamnei I.G., nici unul dintre cele două teste nepurtând semnătura reclamantei.
În ce priveşte al 2-lea motiv invocat şi anume atitudinea faţă de avocaţii pledanţi, instanţa fondului a reţinut că aceste susţineri nu sunt dovedite cu nici un mijloc de probă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs, pârâţii Consiliul U.N.B.R. şi Baroul Dâmboviţa.
În motivarea recursului, pârâţii au arătat, în esenţă, următoarele:
Instanţa de judecată, prin hotărârea pronunţată, a încălcat prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în sensul că aceasta a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. În cazul de faţă, instanţa a anulat Decizia nr. 557/2009 a Consiliului U.N.B.R. şi Hotărârea nr. 150/2008 a Consiliului Baroului Dâmboviţa şi a obligat, totodată, Baroul Dâmboviţa să o primească pe reclamantă în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Primirea în avocatură, însă, este un atribut exclusiv al organelor profesiei de avocat. Potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, cum era în vigoare la data formulării cererii, prevedea că, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen...", or, atâta vreme cât legea lăsa la aprecierea Consiliului posibilitatea primirii în profesia de avocat a unei persoane care a îndeplinit funcţia de judecător timp de cel puţin 10 ani, instanţa nu putea, pur şi simplu, să dispună ca reclamanta să fie primită în profesie cu scutire de examen,. În cel mai rău caz, instanţa putea dispune anularea deciziei de respingere, arătând cauzele care au dus la anularea deciziei, precum şi obligarea Consiliului Baroului de a relua procedura primirii în profesie, evitându-se neregulile care au putut duce la anularea deciziei.
Instanţa de contencios, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, putea să anuleze în tot sau în parte actul administrativ, să oblige autoritatea publică sa emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. Instanţa, însă, nu a obligat Consiliul Baroului sa emită decizie de primire în profesie, ci să o primească pe reclamantă în profesia de avocat, ceea ce însă nu se încadrează în art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004.
De asemenea, instanţa a încălcat prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. întrucât a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul că reclamanta nu a solicitat anularea celor două acte, Hotărârea nr. 150/2008 şi Decizia nr. 557/2009, aspect asupra căruia instanţa s-a pronunţat fără să fie legal investită.
De asemenea, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motive contradictorii. Pe de o parte, se arată că petenta a recunoscut că a fost supusă unui test grilă, iar pe de altă parte că nu s-a făcut dovada că vreunul din cele două teste i-ar aparţine.
Au fost încălcate şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât Decizia de respingere a primirii în profesia de avocat este una care impune formularea unei judecăţi de valoare şi nu una obligatorie pur şi simplu pentru Consiliul Baroului.
Au fost încălcate şi prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că a făcut o interpretare greşită a legii. Cuvântul „poate" a fost interpretat ca un simplu aviz al Baroului, în condiţiile în care este evident că textul legal de mai sus nu este o norma imperativă, Baroul având dreptul de a aprecia asupra unei astfel de cereri şi de a pronunţa soluţia pe care o consideră legală şi oportună, fără a fi vorba, în cazul respingerii cererii de un refuz nejustificat sau de un exces de putere, în sensul art. 2 lit. i) şi n) din Legea 554/2004.
Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, aşa cum susţin recurenţii. Fără îndoială că primirea în avocatură este un atribut al organelor U.N.B.R., însă actele emise/adoptate în exercitarea acestei competenţe sunt supuse controlului judecătoresc al instanţelor de contencios administrativ în condiţiile Legii nr. 554/2004.
De asemenea, prima instanţă nu a acordat ceea ce nu s-a cerut, astfel cum se arată în recurs. Formula „contestaţie împotriva Hotărârii nr. 150 din 3 noiembrie 2008...şi împotriva Deciziei nr. 57 din 1 iulie 2009...." implică capetele de cerere privind anularea celor două acte administrative. Pe de altă parte, admiţând acţiunea şi obligând pârâţii să o primească pe reclamantă în profesia de avocat, este evident că pârâţii urmează să se conformeze hotărârii instanţei judecătoreşti prin emiterea actului prevăzut de lege, nefiind necesar ca instanţa de judecată să şi menţioneze actul în discuţie.
Nu se poate reţine nici că hotărârea atacată ar conţine motive contradictorii. Conform părţilor, reclamanta a fost supusă unui test grilă, însă pârâţii pur şi simplu nu au făcut dovada care este testul susţinut de reclamantă, la dosarul cauzei fiind depuse, de către aceştia, teste grilă ale altei persoane (filele 56-57, 59, 60 dosar de fond).
În ceea ce priveşte interpretarea art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, şi sub acest aspect soluţia recurată este corectă.
În art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 a fost stabilită regula potrivit căreia primirea în profesia de avocat se obţine pe baza unui examen organizat de barou, în conformitate cu prevederile legii şi ale statutului profesiei, iar alin. (2) al art. 16 a reglementat excepţia de la regulă. Potrivit acestui ultim text, poate fi primit la cerere, cu scutire de examen, titularul diplomei de doctor în drept, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Este adevărat că textul foloseşte termenul „poate" dar acesta nu presupune că, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, se poate refuza, în mod discreţionar, primirea în profesie fără examen.
Instanţa poate stabili dacă refuzul de admitere al cererii este justificat sau nu, iar dacă sunt îndeplinite condiţiile şi se refuză primirea,în cauză este vorba de un refuzul nejustificat, astfel cum este definit în art. 2 din Legea contenciosului administrativ 554/2004.
Din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta a îndeplinit funcţia de judecător cel puţin 10 ani iar activitatea şi-a încetat-o prin pensioare, care nu reprezintă un motiv disciplinar care să o facă nedemnă pentru profesia de avocat.
Ca temei al refuzului nu pot fi invocate situaţii care nu sunt prevăzute de lege, cum sunt cele invocate de pârâţi, relative la atitudinea reclamantei, fost magistrat, în relaţia cu avocaţii din Baroul Dâmboviţa.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul U.N.B.R. şi Baroul Dâmboviţa împotriva sentinţei nr. 253 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3282/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3285/2010. Contencios → |
|---|
