ICCJ. Decizia nr. 3291/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3291/2010
Dosar nr. 481/64/2009
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţ.
Prin sentinţa nr. 162/F din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC R. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, instanţa obligând pârâtele să plătească reclamantei suma de 1,629.190 lei, cu titlu de taxe vamale şi comision vamal, precum şi suma de 15956 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 18 noiembrie 2009, pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au recunoscut dreptul pretins de reclamantă şi au solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să admită acţiunea ca fiind întemeiată.
Prin cererea înregistrată la data de 30 noiembrie 2009, reclamanta SC R. SRL a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 162/F din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că suma cheltuielilor de judecată solicitate este de 9.916 lei, din care 9877 lei onorariu avocaţial şi 39 lei taxă judiciară de timbru, iar nu suma de 15.956 lei care, din eroare, a fost acordată.
Prin Încheierea din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cererea formulată a fost admisă, instanţa dispunând îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 162/F din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul trecerii în mod corect a cuantumului cheltuielilor de judecată în sumă de 9.916 lei, în loc de 15.956 lei, cum greşit a fost menţionat.
2. Recursurile declarate în cauză şi motivele invocate
Recurenta Autoritatea Naţională a Vămilor, reprezentată teritorial de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, în termen legal a formulat recurs, atât împotriva Încheierii din 3 decembrie 2009 cât şi a sentinţei nr. 62/F din 25 noiembrie 2009, ambele pronunţate de Curtea de Apel Braşov.
Prin ambele recursuri înaintate, a fost susţinut, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. un singur motiv de nelegalitate al celor două hotărâri atacate, vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate societăţii reclamante.
În opinia recurentei, se impunea ca instanţa de fond să facă aplicarea, atât prin sentinţă cât şi prin încheierea de îndreptare a erorii materiale dată în legătură cu acest aspect, a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în sensul de a micşora onorariul avocaţial achitat în cauză de societatea reclamantă, apreciat ca fiind disproporţionat faţă de împrejurarea că s-a soluţionat cauza la al treilea termen de judecată. În plus s-a susţinut că în cauză erau incidente şi prevederile art. 275 C. proc. civ. deoarece prima zi de înfăţişare a fost chiar la termenul din 18 noiembrie 2009 când părţile prezente au pus concluzii.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursurile sunt nefondate.
Examinând atât sentinţa cât şi încheierea de îndreptare a erorii materiale, atacate cu recurs pentru unicul motiv, vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate societăţii reclamante, raportat la actele dosarului, la criticile recurentei şi faţă de prevederile legale incidente, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună modificarea celor două hotărâri judecătoreşti, în sensul solicitat.
Este adevărat că potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mari sau de mici, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Înalta Curte apreciază însă, în deplin acord cu prima instanţă că raportat la situaţia concretă examinată, respectiv complexitatea cauzei, poziţia procesuală a părţilor şi faţă de durata de soluţionare a cererii, nu se impunea şi nici nu s-ar fi justificat micşorarea onorariului avocaţial. Mai mult, împrejurarea evidenţiată de conţinutul încheierii din 21 octombrie 2009 (fila 65 dosar fond) în sensul că apărătorul pregătise pentru instanţă 52 de volume cu acte pe care le putea, la cerere, pune la dispoziţie, demonstrează că prima instanţă nu ar fi putut aprecia că munca depusă de avocatul reclamantei ar fi fost necorespunzătoare.
În plus la toate apărările şi excepţiile invocate de recurenta-pârâtă apărătorul societăţii reclamante a răspuns în scris şi a formulat şi concluzii scrise în vederea pronunţării soluţiei pe fondul cauzei.
Nefondată este şi critica vizând neaplicarea prevederilor art. 275 C. proc. civ.
Acest text de lege nu este incident în cauză şi nu putea fi aplicat câtă vreme, iniţial, pârâtele legal citate au invocat o serie de excepţii procesuale şi în nici un caz nu au formulat o neechivocă recunoaştere a pretenţiilor societăţii reclamante.
În sensul art. 134 C. proc. civ., prima zi de înfăţişare în prezenta cauză a fost data de 21 octombrie 2009 când părţile legal citate au pus concluzii asupra excepţiilor invocate, fiind discutate şi cererile de probatorii, cererea fiind soluţionată pe fond la un termen ulterior.
Aşa fiind, nu poate fi primită susţinerea recurentei-pârâte în sensul că ar fi recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantei pentru a opera exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile prevăzute de art. 275 C. proc. civ.
Faţă de toate cele arătate, reţinând că acordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanţă, în cuantumul solicitat, s-a realizat cu deplina respectare a prevederilor legale fiind şi o măsură temeinică şi corectă, în raport de criteriile sus-prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondate cele două recursuri promovate de recurenta-pârâtă. Drept urmare, se va face aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. şi corespunzător etapei procesuale a recursului, conform documentelor justificative depuse, ce atestă achitarea de către intimată a sumei de 2380 lei, ce urmează a-i fi plătită de către recurentă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenta Autoritatea Naţională a Vămilor, reprezentată teritorial de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, împotriva sentinţei nr. 162/F din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi a Încheierii din 3 decembrie 2009 a aceleiaşi instanţe, ca nefondate.
Obligă recurenta la plata sumei de 2380 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC R. SRL Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3285/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3292/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
