ICCJ. Decizia nr. 3305/2010. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3305/2010
Dosar nr. 526/1/2010
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 144/F din 13 noiembrie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamanţii D.V. şi D.I.B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi SC M. SA şi a anulat parţial Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 2424, emis pentru pârâta SC M. SA de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, numai cu privire la suprafaţa de 9952 mp, cuprinsă în C.F. nr. 4057 Covasna, sub nr.topo 2031 şi 2036, stabilite prin raportul de expertiză judiciară topografică nr. 475502/2009, întocmit de expertul topograf F.G., parte integrantă a hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, având în vedere obiectul acţiunii, astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamanţi, precum şi Decizia de casare nr. 1104 din 22 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, că antecesoarea reclamanţilor V.E., a fost proprietara unui teren trecut, în mod abuziv, în proprietatea statului, în baza unui act cu privire la care, prin Decizia nr. 232/1993, Curtea Supremă de Justiţie a constatat că ar contraveni prevederilor constituţionale, iar prin actul administrativ atacat, emis în favoarea pârâtei SC M. SA se atestă un drept de proprietate asupra terenului cuprins în anexa certificatului M.03 nr. 2424 din 10 octombrie 2002.
Aşa fiind, instanţa de fond a constatat, văzând şi rezultatul expertizei topografice judiciare efectuată în cauză, că prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate menţionat reclamanţii au fost vătămaţi în drepturile lor astfel încât, prin prisma prevederilor legii contenciosului administrativ, acţiunea acestora este admisibilă, cu consecinţa juridică logică a anulării parţiale a acestuia pentru suprafaţa de 9952 mp, cuprinsă în C.F. nr. 4057 Covasna, nr.topo 2031 şi 2036 conform raportului de expertiză nr. 475502/2009 întocmit de expertul F.G.
În raport de actele dosarului s-a mai reţinut că actul administrativ contestat este nelegal deoarece atestă dreptul de proprietate al societăţii pârâte asupra unor suprafeţe de teren, aflată în proprietatea tabulară a altor persoane, respectiv antecesorii reclamanţilor, iar înscrierea terenului în inventarul societăţii comerciale nu produce efect constitutiv de drepturi în favoarea acesteia, tot astfel cum dispoziţiile HG nr. 834/1991, dat în aplicarea Legii nr. 15/1990, nu poate duce la luarea în proprietate a unor terenuri, de către societăţi comerciale, prin încălcarea celorlalte prevederi legale referitoare la regimul juridic al proprietăţii imobiliare în România, respectiv în contra legilor reparatorii ale proprietăţii, cu atât mai mult când există înscrieri în cartea funciară în favoarea unor persoane fizice ori a antecesorilor acestora, aprobările obţinute pe cale administrativă neputând duce la schimbarea proprietarului tabular.
În sfârşit, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa a dispus că, în speţă, nu se vor acorda cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii SC M. SA şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În motivarea recursului formulat de recurenta-pârâtă SC M. SA Sf. Gheorghe, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ., se critică sentinţa atacată ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinându-se în esenţă că certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 2424 din 10 aprilie 2000 a fost emis cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 15/1990 şi a HG nr. 834/1991, condiţia esenţială pentru emiterea acestuia, fiind destinaţia terenului.
Consideră recurenta că, indiferent de modul de preluare de către stat a terenului, Legea nr. 15/1990 şi HG nr. 834/1991, constituie un veritabil mod de dobândire a dreptului de proprietate.
Totodată, recurenta a susţinut că, acţiunea reclamanţilor, deşi este o cerere în contencios administrativ, tinde la revendicarea imobilului, deşi prevederile dreptului comun nu sunt aplicabile în cauză, invocând în acest sens „principiul specialia generalibus derogant" respectiv dispoziţiile Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în recursul în interesul legii promovat de Procurorul General, prin care s-a statuat că „în domeniul restituirilor în natură către foştii proprietari, concursul dintre legea specială şi cea generală se soluţionează în favoarea normei speciale, această soluţie fiind aplicabilă şi în cauza de faţă.
Recurenta-pârâtă a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, la pronunţarea acesteia instanţa ignorând expertiza tehnică efectuată în cauză cât şi celelalte documente care atestă îndeplinirea condiţiilor de eliberare a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat.
Consideră recurenta că, momentul la care instanţa de fond trebuia să se raporteze în analiza legalităţii actului administrativ atacat era acela al emiterii acestuia, fiind irelevant în cauză faptul că la cest moment fabrica de biscuiţi nu funcţionează.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond, prin sentinţa criticată, faptul că împrejurarea că terenul în litigiu a fost înscris în patrimoniul societăţii nu poate conduce la concluzia că s-ar fi constituit un drept de proprietate, deşi aceasta contravine dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.
Recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând în esenţă că i-a fost încălcat dreptul la apărare, instanţa neprocedând la comunicarea raportului de expertiză efectuat în cauză, sentinţa atacată fiind pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Intimaţii D.V. şi D.I.B. au formulat note de concluzii scrise prin care au invocat excepţia tardivităţii şi a netimbrării recursului formulat de recurentul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi în subsidiar respingerea ca nefondat a acestuia, iar în ceea ce priveşte recursul formulat de către SC M. SA a solicitat respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea soluţiei pronunţate de către instanţa de fond ca legală şi temeinică.
În temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepţia tardivităţii recursului formulat de către recurentul-pârât Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale invocată de intimaţi, excepţie care urmează a fi respinsă ca neîntemeiată întrucât acesta a fost formulat legal în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ., respectiv în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate şi urmează a fi admise, având în vedere următoarele considerente:
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că actul administrativ atacat este nelegal şi a dispus anularea parţială a Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor seria M-07 nr. 2424, cu privire la suprafaţa de teren de 9952 mp., reţinând că a fost vătămat dreptul de proprietate al reclamanţilor, ca moştenitori legali ai proprietarului tabular (conform certificatului de moştenitor nr. 10/2002).
Pe de altă parte, se constată că instanţa de fond nu a respectat integral dispoziţiile Deciziei nr. 1104 din 22 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel cum s-a reţinut prin Decizia de casare menţionată, obiectul acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanţi l-a constituit cererea de anulare parţială, în limita a 9952 mp de teren, controlul jurisdicţional vizând legalitatea actului administrativ ceea ce impunea verificarea respectării de către autoritatea emitentă a condiţiilor de fond şi formă prevăzute lege pentru validitatea actului juridic la momentul emiterii acestuia.
Astfel fiind, instanţa urma a verifica dacă erau întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 1 din HG nr. 834/1991, respectiv, dacă la data înfiinţării societăţii comerciale cu capital de stat, terenul se afla în patrimoniul acesteia şi condiţia ca suprafaţa respectivă să fie necesară desfăşurării activităţii societăţii, conform obiectului de activitate.
Astfel, cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, la data emiterii Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor seria M-07 nr. 2424 pentru suprafaţa de 9952 mp înscrisă în C.F. nr. 4057 - Covasna, top 2031 şi top 2036 erau îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile legale, terenul intrând în patrimoniul fostei Întreprinderi de Morărit şi Panificaţie Covasna prin Ordinul nr. 01301 din 16 octombrie 19987 al Ministerului Industriei Lemnului şi Materialelor de Construcţii, Ordinul MILMC nr. 00322 din 14 februarie 1983 şi Ordinul nr. 02536 din 27 noiembrie 1981 al ministerului Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţie, acest teren servind desfăşurării activităţii societăţii respective, pe suprafaţa acestuia aflându-se construcţiile industriale edificate în perioada 1980 – 1985 utilizate cu destinaţia de fabrică de biscuiţi, fapt confirmat şi prin concluziile expertizei topografice efectuate în cauză, care confirmă suprafaţa ocupată de construcţiile aparţinând SC M. SA este de 2.978,01 mp iar suprafaţa aferentă căilor de transport este de 5.274,42 mp. Prin aceeaşi expertiză, se concluzionează că pe durata funcţionării întreprinderii, terenul aferent celor două numere topografice în litigiu nu era excedentar faţă de amplasamentul clădirilor fabricii, ceea ce confirmă în fapt îndeplinirea condiţiei legale prevăzute de dispoziţiile art. 1 din HG nr. 834/1991 dată în aplicarea Legii nr. 15/1990, referitoare la terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, la data înfiinţării acestora, ca fiind necesare desfăşurării activităţii.
Astfel fiind, se constată că certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 2424 din 10 aprilie 2002, a fost emis de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu respectarea dispoziţiilor legale respectiv a dispoziţiilor HG nr. 834/1991 cât şi a dispoziţiilor Legii nr. 15/1990, la data emiterii acestuia statul fiind proprietar conform extrasului de carte funciară depus la dosarul cauzei (fila 6).
Reţinerea instanţei de fond cu privire la faptul că prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, s-a produs o vătămare a dreptului de proprietate al reclamanţilor este de asemenea greşită atâta vreme cât prin nici o hotărâre irevocabilă nu a fost constatat acest drept şi nici nu s-a dispus retrocedarea lui, întrucât certificatul de moştenitor cu nr. 10/2002, menţionat de instanţă în cuprinsul motivării, nu poate face dovada dreptului de proprietate al acestora asupra bunurilor imobile care au existat în patrimoniul autorului, neconstituind un act translativ de proprietate, aşa cum de altfel s-a reţinut şi prin Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1104 din 22 februarie 2005; aspect care nu a fost avut în vedere de către instanţa de fond deşi avea această obligaţie conform dispoziţiilor art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 2424 din 10 aprilie 2000 emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei este legal, iar susţinerile intimaţilor-reclamanţi cu privire la nevalabilitatea acestuia vor putea fi valorificate în cadrul acţiunii în revendicare, imprescriptibilă în care vor fi comparate titlurile invocate de părţi, cu privire la terenul în litigiu.
Astfel fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., reţinând incidenţa în cauză a motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursurile formulate şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Admite recursurile declarate de SC M. SA Sf. Gheorghe şi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 144/F din 13 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea intimaţilor-reclamanţi, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3304/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3306/2010. Contencios → |
|---|
