ICCJ. Decizia nr. 3307/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3307/2010
Dosar nr. 395/64/200.
Şedinţa publică din 23 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 175/F din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul H.Z.A., aşa cum aceasta a fost precizată, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului - Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, instanţa dispunând anularea deciziei nr. 321 din 23 aprilie 2009 emisă de pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi reintegrarea reclamantului în funcţia publică de director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Covasna. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului despăgubiri civile reprezentând drepturi salariale începând cu data de 22 mai 2009 şi până la reintegrarea în funcţie, precum şi suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că OUG nr. 37/2009, suport juridic al emiterii actului şi al desfiinţării funcţiilor de director executiv din administraţia publică, serviciile publice deconcentrate, a fost declarată neconstituţională împreună cu legea de aprobare a acesteia prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale.
A constat prima instanţă că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea ipotezei prevăzute de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, anume judecarea acţiunii în contencios după ce o ordonanţă de guvern a produs efecte juridice asupra situaţiei reclamantului, efecte pe care acesta le apreciază şi le reclamă ca fiind păgubitoare pentru sine.
Judecătorul fondului a apreciat că nu poate fi reţinută apărarea formulată de instituţia pârâtă potrivit căreia acţiunea reclamantului ar trebui respinsă deoarece OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin OUG nr. 105/2009, prin care au fost practic menţinute prevederile ordonanţei de urgenţă anterioare, deoarece, pe de o parte, legea dispune doar pentru viitor, iar, pe de altă parte, actul administrativ atacat şi actele subsecvente acestuia se supun regimului juridic existent la data la care au fost emise, iar declararea neconstituţionalităţii OUG nr. 37/2009 atrage, în condiţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, anularea deciziei şi a actelor subsecvente.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă, că Decizia atacată este un act administrativ emis în conformitate cu dispoziţiile legale, care sunt de strictă şi imediată aplicare pentru o instituţie publică.
In acest sens recurenta a invocat prevederile art. III din OUG nr. 37/2009, dispoziţiile art. 97 lit. c) şi ale art. 99 din Legea nr. 188/1999, opinând că şi în condiţiile în care OUG nr. 37/2009 a fost abrogată, sunt aplicabile dispoziţiile art. IV şi art. VIII din OUG nr. 105/2009.
Mai mult, Ordinul Ministrului Mediului nr. 625 din 21 mai 2009 probează desfiinţarea în mod real a postului ce a fost ocupat de reclamant, instanţa de fond neţinând cont de faptul că la momentul emiterii actului administrativ contestat, actul normativ în baza căruia a fost emis era în vigoare şi se bucura de deplină legalitate.
Analizând sentinţa atacată în raport de motivele de recurs formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
In cauză este de necontestat faptul că actul atacat a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, potrivit cărora:
„(1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia, se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă."
„(11) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare".
De asemenea, este de necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (...)"
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin OUG nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, la adoptarea OUG nr. 37/2009 au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate şi statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, care este lege organică, Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Totodată, este de reţinut faptul că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. 105/2009, publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009, care, la rândul său, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1629 din 3 decembrie 2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009, în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
In plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Pe de altă parte, în cazul actelor administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică, potrivit art. 73 alin. (1) lit. n) din Constituţia României, s-a creat un cadru juridic special.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din Ordonanţe, poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează în alin. 4 situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din interpretarea logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
In litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamantul-intimat a solicitat anularea deciziei de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se iniţial şi neconstituţionalitatea ordonanţei care a stat la baza adoptării actului administrativ.
Aşa cum s-a subliniat anterior, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi implicit această ordonanţă, precum şi OUG nr. 105/2009.
În consecinţă în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004 efectele acestor decizii se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza OUG nr. 37/2009.
În acest context, eliberarea reclamantului dintr-o funcţie publică în alte situaţii decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Faţă de aspectele arătate, Înalta Curte reţine că întemeiat şi legal a apreciat instanţa de fond că actul administrativ atacat este nelegal, fiind emis în temeiul unei ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională, acesta fiind, drept urmare, afectat de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei.
Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate susţinerile din recurs, referitoare la faptul că legalitatea deciziei contestate este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) şi alin. (11) din OUG nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de neconstituţionalitate al prevederilor în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susţinerile din recurs referitoare la abrogarea OUG nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (1) din OUG nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt şi rămân desfiinţate funcţiile de genul celei din care a fost eliberat reclamantul, ori susţinerile referitoare la faptul că deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.
Faţă de aceste susţineri, Înalta Curte retine că desfiinţarea funcţiei publice deţinute de reclamant este lipsită de efecte juridice, din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituţionale, revenindu-se astfel la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale.
Admiterea opiniei contrare, a recurentei, ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituţionalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.
Totodată, Înalta Curte constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care va admite cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului împotriva sentinţei nr. 175/F din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la 2543 lei cheltuieli de judecată către intimatul H.Z.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3306/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3308/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
