ICCJ. Decizia nr. 3306/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3306/2010
Dosar nr. 12136.1/325/200.
Şedinţa publică din 23 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recur.
Prin sentinţa civilă nr. 73 din 11 februarie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanţii M.L.A. şi M.I. în contradictoriu cu Guvernul României, Statul Român prin Ministerul de Finanţe, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara şi a constatat nelegalitatea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 145/2004 şi a HG nr. 1.016/2005, în ce priveşte poziţia nr. 3384 din Anexa 2 a hotărârii.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanţii au dobândit imobilul construcţie înscris în C.F. nr. 140333 ind Timişoara, nr.top. 6037/1/I, reprezentând apartamentul nr. 1,în baza Legii nr. 112/1995.
Excepţia de nelegalitate a fost invocată de aceştia în condiţiile în care prin H.C.L. Timişoara nr. 145 din 18 mai 2004 şi HG nr. 1.016/2005 în art. I pct. 2 în partea referitoare la poziţia 3384 din Anexa 2 la această hotărâre, casa şi terenul aferent acestei clădiră a fost inclus în domeniul public al Municipiului Timişoara.
În privinţa apartamentului dobândit în baza Legii 112/1995, Curtea a reţinut că pârâţii nu mai aveau posibilitatea de a-l introduce în domeniul public al Municipiului Timişoara , măsura fiind luată cu încălcarea dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţia României, potrivit cărora nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
În privinţa terenului aferent clădirii din care face parte apartamentul menţionat, Curtea reţine că potrivit art. 7 alin. (1) lit. e) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, se face, după caz, prin hotărâre a guvernului, a consiliului judeţean ori a consiliului local, condiţionat, însă, de existenţa unei cauze de utilitate publică.
În cauza de faţă, pârâţii nu au fost în măsură să demonstreze interesul public ori utilitatea publică a introducerii în domeniul public al Municipiului Timişoara a terenului asupra căruia reclamanţii aveau posibilitatea obţinerii dreptului de proprietate în baza art. 26 alin. (3) din lege şi art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii 112/1995.
Mai mult decât atât, procedând în acest fel, pârâţii nu numai că nu au dovedit interesul ori utilitatea publică în luarea unei atare măsuri, dar au înlăturat posibilitatea reclamanţilor de a obţine un drept de proprietate, ştiut fiind că dispoziţiile Legii nr. 213/1998 prevăd interdicţia înstrăinării bunurilor publice.
Constatând încălcarea prevederilor art. 44 alin. (3) din Constituţia României, art. 1, art. 3 alin. (4) şi cele ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 Curtea a apreciat ca fiind întemeiată excepţia de nelegalitate şi a constatat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, nelegalitatea H.C.L. Timişoara nr. 145 din 18 mai 2004 şi HG nr. 1016/2005, în sensul solicitat de reclamanţi.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 73 din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Municipiul Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 8, art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
2.1 Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi art. 304 pct. 9 C. proc .civ., recurenţii-pârâţi Municipiul Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara aduc următoarele critici sentinţei atacate:
Se susţine că reclamanţii nu au făcut dovada existenţei drepturilor sau intereselor lor private legitime, precum şi a unei vătămări a acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează obiectul litigiului.
În opinia recurenţilor-pârâţi,instanţa de fond a pronunţat o hotărâre judecătorească nelegală şi netemeinică, fără a ţine cont de dispoziţiile legale incidente în cauză şi de starea de fapt dovedită cu actele existente la dosar, în condiţiile în care reclamanţii nu au făcut dovada existenţei drepturilor sau intereselor lor private sau publice legitime, precum şi a unei vătămări a acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează obiectul litigiului.
În condiţiile în care reclamanţii nu sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului menţionat la poziţiile atacate din HG nr. 1.016/2005, susţin recurenţii-pârâţi că prin acest act normativ nu se aduce atingere vreunui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim şi nici nu se adaugă la lege în sensul invocat.
Arată recurenţii-pârâşi că H.G nr. 1.016/2005 este temeinică şi legală , fiind adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituţia României şi ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Totodată susţin recurenţii-pârâţii că hotărârea de consiliu local prin care s-a propus trecerea terenului în domeniul public a fost luată, cu respectarea Legii 213/1998, şi a avut la bază propunerea comisiei speciale constituită la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, pentru reevaluarea patrimoniului public.
2.2 Recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Timiş a criticat sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că HG nr. 1.016/2005 a fost adoptată de Guvern cu respectarea prevederilor legale în vigoare, respectiv, art. 108 din Constituţia României şi art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998.
Totodată mai susţine recurentul-pârât că, raportat la prevederile H.C.L. Timişoara nr. 335/2009 de trecere a terenurilor aferente locuinţelor dobândite în baza Legii nr. 112/1995 din domeniul public în domeniul privat al acestora, excepţia de nelegalitate invocată este lipsită de obiect în condiţiile în care la acest moment terenul se află în domeniul privat al Municipiului Timişoara.
3.Hotărârea instanţei de recurs
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., şi ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor şi de probele administrate în faţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate şi urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Curtea de apel a fost investită în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu excepţiile de nelegalitate având ca obiect HG nr. 1.016/2005 pentru modificarea şi completarea HG nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara - Secţiunea I- .Bunuri imobile..-, cu privire la anexa 2, poziţia nr. 3384 şi Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara. nr. 145 din 18 mai 2004 pentru completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 245/1999 - privind inventarierea bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara.
Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, toţi recurenţii-pârâţi se rezumă, cu mici nuanţe, la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în sensul că poziţia nr. 3384 din anexa 2 a HG nr. 1.016/2005 , precum şi Hotărârea nr.145/18 mai 2004 a Consiliului Local al Municipiului Timişoara au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor art.44 alin. (3) din Constituţia României, revizuită,precum şi ale art. 1, art. 3 alin. (4) şi cele ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Astfel, nu pot fi primite criticile recurenţilor-pârâţi în sensul că intimaţii-reclamanţi nu au făcut dovada că sunt titularii unui drept de proprietate asupra imobilului înscris la poziţia nr. 3384 din Anexa 2 a HG nr. 1.016/2005 ,în condiţiile în care prin extrasele de carte funciară,emise de către Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timişoara, în baza Cărţii Funciare Colective nr. 1696 şi a Cărţii Funciare Individuale nr. 140333, aflate în copie în dosarul nr. 12136/325-2008 al Judecătoriei Timişoara, rezultă, fără putere de tăgadă faptul că aceştia au dobândit la data de 12 decembrie 1996, în baza Legii nr. 112/1995, un drept de proprietate asupra imobilului, în natură construcţie( apartamentul nr.1) situat în Municipiul Timişoara, cu nr. cadastral 6037/1/I.
De asemenea, mai trebuie reţinut şi faptul că, atât în cuprinsul HG nr. 1.016 cât şi al H.C.L Timişoara nr. 145 din 18 mai 2004, se face vorbire de trecerea în domeniul public al întregului imobil, fără a se face distincţie între teren şi construcţie.
Totodată, Înalta Curte constată că dobândind astfel, un drept de proprietate asupra construcţiei intimaţii-reclamanţi au dobândit şi cu privire la terenul aferent construcţiei, aflat în proprietatea privată a statului, atât un drept de folosinţă cât şi vocaţia unui drept de proprietate în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 şi art. 33 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr. 20/1996, astfel cum au fost acestea modificate şi completate prin HG nr. 11/1997.
Aşadar, intimaţii-reclamanţi nu puteau fi privaţi de dreptul de proprietate asupra construcţiei, prin trecerea în domeniul public al statului decât cu respectarea art. 44 alin. (3) din Constituţia României iar în ceea ce priveşte terenul aferent construcţiei acesta nu putea fi trecut din domeniul privat al statului în domeniul public decât cu respectarea dispoziţiilor art. 7 şi art. 8 din Legea nr .213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că, pârâţii nu au fost în măsură să demonstreze interesul public ori utilitatea publică a introducerii în domeniul public al Municipiului Timişoara a imobilului situat în Municipiul Timişoara, aşa încât a conchis asupra nelegalităţii hotărârilor contestate pe calea excepţiei de nelegalitate.
Înalta Curte nu poate primi criticile referitoare la inexistenţa unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim, în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ, în condiţiile în care a constată că, în cauză, prin includerea în domeniul public local a Municipiului Timişoara atât a unei construcţii aflate în proprietatea intimaţilor-reclamanţi cât şi a terenului aferent acestei construcţii în raport cu care reclamanţii aveau un drept de folosinţă, fără a fi probată împrejurarea că trecerea respectivului imobil în domeniul public s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică, s-au încălcat prevederile Constituţiei României şi ale Legii nr. 213/1998, şi au fost vătămate, astfel, interesele legale ale intimaţilor-reclamanţi.
Totodată vor fi înlăturate şi criticile referitoare la lipsa de obiect a cererii raportat la prevederile H.C.L. nr. 334/2009 de trecere a terenurilor aferente locuinţelor dobândite în baza Legii nr. 112/1995 din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Timişoara, în condiţiile în care această măsură vizează un număr determinat de imobile, individualizate în anexa la respectiva hotărâre, printre care nu se regăseşte înscris şi imobilul în legătură cu care poartă excepţiile de nelegalitate cercetată în prezenta cauză.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia de respingere a excepţiilor de nelegalitate pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursurile vor fi respinse ca nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Municipiul Timişoara – prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, precum şi de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Timiş împotriva sentinţei civile nr. 73 din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3305/2010. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 3307/2010. Contencios → |
|---|
