ICCJ. Decizia nr. 3396/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3396/2010
Dosar nr. 441/59/2009
Şedinţa publică din 25 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 359 din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, admiţând excepţia tardivităţii plângerii prealabile, a respins acţiunea formulată de reclamanta N.I.K.E.M.G. în contradictoriu cu pârâţii G.R. şi C.L. Lugoj, având ca obiect anularea şi constatarea nulităţii absolute parţiale a HG nr. 977/2002 şi a H.C.L. Lugoj nr. 9/2002, în ceea ce priveşte poziţia nr. 550 din anexe. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a G.R., şi a C.L. Lugoj.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a G.R. şi respectiv a C.L. Lugoj, invocată de fiecare dintre cei doi pârâţi prin întâmpinare, instanţa a constatat că acestea sunt neîntemeiate, întrucât cele două acte atacate prin acţiune au fost emise fiecare de către unul din pârâţi, aceştia având calitate procesuală pasivă în raport de actul pe care l-a emis fiecare, iar nu în raport de actul emis de către celălalt pârât, astfel cum rezultă din chiar modul de redactare al acţiunii, reclamanta înţelegând să cheme în judecată pârâţii doar în raport de actul emis de fiecare.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii plângerii prealabile, invocată de pârâtul G.R., prin întâmpinare, Curtea a constat că aceasta este întemeiată având în vedere faptul că reclamanta a luat la cunoştinţă despre actele a căror anulare o solicită, la data de 25 iunie 2008, în cadrul unui alt litigiu, aflat pe rolul Tribunalului Timiş, iar plângerea prealabilă a fost formulată de aceasta la data de 13 martie 2009, aşadar, la un interval de aproximativ 9 luni de la data luării la cunoştinţă a actelor a căror anulare se solicită, cu depăşirea termenului legal de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile imperative ale art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Curtea a respins susţinerea reclamantei potrivit căreia plângerea prealabilă a fost doar reiterată, la data de 13 martie 2009, fiind formulată la data de 19 noiembrie 2008, prin invocarea excepţiei de nelegalitate a HG nr. 977/2002 şi a H.C.L. Lugoj nr. 9/2002, în cadrul litigiului aflat pe rolul Tribunalului Timiş, reţinând în acest sens că şi în situaţia în care s-ar aprecia că invocarea excepţiei de nelegalitate echivalează cu formularea plângerii prealabile, se poate observa că de la data luării la cunoştinţă, respectiv 25 iunie 2008 până la data invocării excepţiei de nelegalitate în dosarul Tribunalului Timiş, respectiv 19 noiembrie 2008, au trecut mai mult de 30 de zile, astfel încât termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 era oricum depăşit şi la acea dată.
Prin urmare, Curtea a apreciat că formalitatea plângerii prealabile nu a fost îndeplinită în condiţiile prevăzute de lege, astfel încât sancţiunea procedurală atrasă este inadmisibilitatea acţiunii formulate.
2. Recursul exercitat de reclamantă.
împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a solicitat casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., deoarece soluţia s-a pronunţat fără a se intra în cercetarea fondului pricinii.
În motivarea recursului, recurenta - reclamantă arată că instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia tardivităţii plângerii prealabile ca urmare a faptului că s-a raportat ca dată de luare la cunoştinţă a actelor a căror anulare o solicită, la data de 25 iunie 2008, când în cadrul unui alt litigiu aflat pe rolul Tribunalului Timiş, i s-a comunicat înscrisurile în discuţie, arătând că, comunicarea acestor înscrisuri în integralitatea lor s-a produs de fapt la o dată ulterioară, respectiv termenul din 22 octombrie 2008.
În consecinţă, plângerea prealabilă a fost făcută în termen în condiţiile în care comunicarea completă a actelor care fac obiectul prezentei cauze s-a făcut la data de 22 octombrie 2008.
Susţine recurenta că la termenul din 19 noiembrie 2008 în cadrul dosarului menţionat a invocat excepţia de nelegalitate conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi prin această modalitate de control a actului contestat, a avut loc o manifestare a voinţei sale, în sensul acţiunii în recunoaşterea şi realizarea dreptului său, fiind paralizat orice termen de prescripţie prevăzut de art. 7 alin. (1) şi respectiv art. 11 alin. (1) din legea contenciosului administrativ.
Menţionează totodată că plângerea prealabilă a fost doar reiterată, la data de 13 martie 2009, atât faţă de C.L. Lugoj, cât şi faţă de G.R., chemaţi în judecată în prezenta cauză prin acţiunea în contencios administrativ.
În concluzie apreciază recurenta că şi în situaţia în care instanţa nu ar considera că ridicarea excepţiei de nelegalitate ar valora plângere prealabilă formulată, nu se poate nega că această excepţie a întrerupt prescripţia şi ca atare plângerea prealabilă formulată din 13 martie 2009 a fost introdusă în termenul prevăzut de lege.
La dosar, s-au depus în copie încheierile din 10 septembrie 2008 şi 22 octombrie 2008 din dosarul nr. 2992/30/2008 al Tribunalului Timiş, secţia civilă, la care recurenta a făcut trimitere prin cererea de recurs.
3. Apărarea intimatului - pârât
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul C.L.M. Lugoj a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii ca fiind temeinică şi legală.
Intimatul arată că susţinerile recurentei nu au fundament şi nu pot fi reţinute în condiţiile în care termenul imperativ stipulat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este depăşit.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi cu legislaţia aplicabilă în materia supusă analizei instanţei de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat, fiind admis pentru următoarele considerente:
1. Argumente de fapt şi drept relevante.
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 16 aprilie 2009, reclamanta a solicitat să se dispună anularea HG nr. 977 din 5 februarie 2002 şi H.C.L. Lugoj nr. 9 din 21 februarie 2002 în ceea ce priveşte poziţia nr. 550 din anexe.
Reclamanta - recurentă a susţinut că a luat la cunoştinţă despre actele a căror anulare o solicită la termenul din 22 octombrie 2008 când în cadrul altui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Timiş i s-a comunicat întreaga documentaţie în raport de care şi-a făcut apărările şi a formulat prezenta acţiune.
Prima instanţă a respins acţiunea, ca inadmisibilă, apreciind că în raport cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă a fost tardiv formulată, raportându-se, la data de 25 iunie 2008 când, în cadrul altui litigiu reclamantei i s-a comunicat anexele parte integrantă a HG nr. 977/2002 şi H.C.L. Lugoj nr. 9/2002, deşi potrivit încheierilor din acel dosar la termenul de 22 octombrie 2008 i s-a comunicat întreaga documentaţie.
Înalta Curte apreciază că, pentru corecta soluţionare a cauzei sunt relevante prevederile art. 7 alin. (7) din legea contenciosului administrativ care prevede că „plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie".
Este adevărat că reclamanta a urmat o altă cale care părea potrivită contextului litigios, respectiv a ridicat în faţa Tribunalului Timiş excepţia de nelegalitate în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 însă acest aspect ce reprezintă o manifestare a voinţei în sensul recunoaşterii dreptului de către autorităţile pârâte nu poate fi privit decât ca un motiv temeinic în sensul textului de lege invocat pentru formularea plângerii prealabile peste termenul de 30 de zile prevăzut în alin. (1) al legii, dar în termenul de 6 luni menţionat anterior.
Prin interpretarea art. 7 din Legea nr. 554/2004, rezultă că în raport de data luării la cunoştinţă în integralitate a conţinutului actului administrativ individual vătămător pentru reclamantă, aceasta a formulat plângerea prealabilă în termenul prevăzut de lege.
Plângerea prealabilă nu a fost concepută ca un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiţie, iar termenul prevăzut de lege pentru formularea acţiunii şi a plângerii prealabile nu trebuie interpretată şi aplicată de o asemenea manieră încât să împiedice pe justiţiabil să-şi exercite drepturile şi să beneficieze de soluţionarea în fond a cererii sale.
Aceasta întrucât interpretarea şi aplicarea pur formală şi extrem de rigidă a unor dispoziţii procedurale poate fi de natură să împiedice examinarea pe fond a unei cereri în justiţie în condiţiile în care procedura prealabilă are ca scop reanalizarea actului vătămător la demersul persoanei care se consideră vătămată, care îşi exprimă intenţia în acest sens şi posibilitatea autorităţii emitente de a efectua această analiză, anterior sesizării instanţei.
Termenul de „motive temeinice" prevăzut de art. 7 alin. (7) din lege, ridică probleme de interpretare în practica judiciară, care este nevoită să stabilească situaţiile de fapt care se încadrează în această noţiune.
Înalta Curte apreciază că în raport de evoluţia litigiului prin care reclamanta a urmat diverse căi pentru realizarea dreptului pretins vătămat de autorităţile pârâte, litigiul în care, la data de 19 noiembrie 2008, a invocat excepţia de nelegalitate a aceloraşi acte administrative, poate fi apreciat ca un motiv temeinic în sensul legii, plângerea prealabilă fiind reiterată la data de 13 martie 2009 şi urmată de introducerea acţiunii în contencios administrativ la 16 aprilie 2009.
2. Termenul legal al soluţiei adoptate.
În raport de cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că fondate motivele de recurs ce vizează soluţionarea excepţiei tardivităţii plângerii prealabile cu consecinţa respingerii acţiunii ca inadmisibilă şi constatând că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, prin aplicarea art. 312 alin. (1) – alin. (3) C. proc. civ., ca urmare a admiterii recursului, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de N.I.K.E.M.G. împotriva sentinţei civile nr. 359 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3389/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3403/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
