ICCJ. Decizia nr. 3383/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3383/2010
Dosar nr. 1166/59/2009
Şedinţa publică din 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta SC I.T. SRL Chişoda, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiş - Activitatea de Inspecţie Fiscală, a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 557 din 21 septembrie 2009 emisă de pârâtă, prin care a fost obligată la plata unei T.V.A. suplimentare de 876.253 lei şi la majorări de întârziere de 614.841 lei, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestui act administrativ fiscal.
În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. ş) şi lit. t), din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare pârâta D.G.F.P. Timiş a solicitat respingerea cererii de suspendare ca netemeinică.
Prin sentinţa civilă nr. 411 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 557 din 21 septembrie 2009, emisă de D.G.F.P. Timiş, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin extrasele de cont şi actele contabile depuse la dosar din care reiese starea financiară precară a acesteia, a faptului că a formulat acţiune în instanţă solicitând anularea actelor de impunere, precum şi dovada achitării cauţiunii prevăzute de art. 215 din OG nr. 92/2003, modificată.
Instanţa de fond a mai constatat că în speţă, organele fiscale au demarat procedura de executare prin instituirea sechestrului, iar suma datorată de reclamantă în temeiului actului a cărui suspendare se solicită este semnificativă, fiind îndeplinită astfel condiţia pagubei iminente, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la cea de a doua condiţie prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv să existe un caz bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a apreciat că acesta reiese din împrejurarea legată de starea de fapt şi de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat.
S-a reţinut îndeplinirea acestei condiţii având în vedere motivele invocate cu privire la nelegalitatea actului atacat cât şi Recomandarea R(89) 8 adoptată de Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie a persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrativ-fiscale.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Timiş.
Prin cererea de recurs se aduc, în esenţă, critici sentinţei atacate, susţinându-se că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiei „cazului bine justificat" întrucât simpla promovare a contestaţiei împotriva actului fiscal de impunere nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită această condiţie.
De asemenea, recurenta menţionează nu a fost făcută nici dovada îndeplinirii condiţiei „prevenirii procedurii unei pagube iminente" deoarece valoarea debitului ce face obiectul actului administrativ fiscal contestat nu este suficientă pentru a se reţine îndeplinirea acestei condiţii.
Intimata-reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Se arată că prin Decizia nr. 14/2010, A.N.A.F. i-a admis contestaţia împotriva Deciziei de impunere nr. 557/2009 emisă de D.G.F.P. Timiş, dispunându-se refacerea controlului de către o altă echipă, astfel că recursul apare ca rămas fără obiect, întrucât nu se poate executa silit o decizie desfiinţată chiar de organul de control. Se precizează şi faptul că în urma refacerii controlului i s-a comunicat Decizia de nemodificare a bazei de impunere cu privire la hala industrială achiziţionată de la SC A.D.E. SRL Arad.
Instanţa de recurs apreciază că toate criticile aduse sentinţei recurate se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente cât şi din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ-fiscal, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art. 14 alin. (1) menţionat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Or, în speţă, motivele invocate de intimata-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.
Pe de altă parte, după cum se constată, prima instanţă, soluţionând cererea de suspendare nu a argumentat în cuprinsul hotărârii recurate care sunt împrejurările de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ-fiscal a cărui suspendare se solicită.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia „cazului bine justificat".
Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că acestea sunt fondate, întrucât paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.
Intimata-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
Mai mult, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei juridice vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative-fiscale din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
De asemenea, nici susţinerile că s-a început procedura executării silite nu fac dovada pagubei iminente şi nu se încadrează în definiţia prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe de altă parte, deşi intimata-reclamantă a susţinut că a fost desfiinţată în parte Decizia de impunere nr. 557 din 21 septembrie 2009 a cărei suspendare a executării s-a solicitat, nu a depus dovezi în acest sens, astfel că nu se poate reţine că recursul a rămas fără obiect.
Mai mult, a fost depusă la dosar Decizia de nemodificare a bazei de impunere din 8 martie 2010 în ceea ce o priveşte pe intimata-reclamantă.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile referitoare la „cazul bine justificat" şi „prevenirea procedurii unei pagube iminente" prevăzute de art. 14 alin (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ fiscal în cauză, astfel că va fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Timiş împotriva sentinţei civile nr. 411 din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC I.T. SRL Chişoda, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3343/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3389/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
