ICCJ. Decizia nr. 3397/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3397/2010
Dosar nr. 111/45/2010
Şedinţa publică din 25 iunie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 83 din 29 martie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin HG nr. 1025/2006, excepţie invocată de reclamanta C.C., în dosarul nr. 3408/89/2008 al Tribunalului Vaslui - având ca obiect cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Vaslui şi Guvernul României, privind constatarea nelegalităţii deciziei nr. 6249 din 25 iunie 2007 emisă de Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Vaslui şi recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor gemeni, în sumă de 1200 lei, începând cu data de 7 mai 2007.
In consecinţă. Curtea de Apel Iaşi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor referitoare la definiţia naşterii din cuprinsul art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin HG nr. 1025/2006.
Pentru a pronunţa această soluţie. Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
In privinţa excepţiei de inadmisibilitate invocată de pârâţi, curtea de apel. raportându-se la soluţia de principiu reţinută de plenul judecătorilor Secţiei de Contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi în şedinţa sa din 29 septembrie 2008, a reţinut că este admisibilă cererea formulată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. întrucât dispoziţiile legale invocate nu interzic expres atacarea pe calea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ.
In ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate, instanţa a reţinut că HG nr. 1025/2006 a fost emisă în aplicarea OUG nr. 148/2005, care, prin art. 1. stabileşte că persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară.
Din nicio dispoziţie a OUG nr. 148/2005 nu rezultă însă că indemnizaţia se raportează la actul naşterii, în sens generic, şi nu la copiii rezultaţi din acest proces biologic. în condiţiile în care procesul biologic menţionat şi-a găsit şi alte definiţii decât cea evocată de Guvernul României, printre care poate fi amintită şi cea dată de Dicţionarul limbii române modeme, care defineşte verbul ,.a naşte" ca fiind acţiunea de a naşte şi rezultatul ei.
Ori este necontestat faptul că, în cazul unei sarcini gemelare, de tripleţi sau multipleţi. fiecare făt are propriul său proces de dezvoltare şi de naştere, că acesta din urmă nu este instantaneu pentru toţi feţii şi că fiecare rezultat al procesului biologic devine, prin faptul naşterii, titular de drepturi şi obligaţii distincte, opinia Guvernului României privind sensul şi semnificaţia juridică a naşterii venind în contradicţie cu însăşi scopul declarat al adoptării OUG nr. 148/2005, şi anume „îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului, în scopul stimulării creşterii natalităţii şi diminuării fenomenului de abandon al copiilor".
Astfel, art. 3 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006 vine în contradicţie nu numai cu actul normativ cu forţă superioară, a cărui aplicare trebuia să o asigure, dar şi cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie.
A mai reţinut instanţa că în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu valoare de precedent judiciar, s-a reţinut că definiţia dată naşterii, prin art. 3 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006, încalcă principiul egalităţii de tratament, instituind discriminări între persoane aflate în situaţii identice, respectiv între copiii proveniţi dintr-o sarcină gemelară şi cei proveniţi dintr-o naştere simplă, fără a exista o justificare de ordin obiectiv.
Faptul că, din motive ce nu interesează cauza. Guvernul a urmărit ca, prin definiţia dată naşterii, să restrângă sfera beneficiarilor indemnizaţiei prevăzută de art. 1 din OUG nr. 148/2005 şi că prin această conduită se completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară, o dovedeşte şi împrejurarea că însăşi legiuitorul a considerat necesar să intervină şi să modifice art. 2 din OUG nr. 148/2005, prin Legea nr. 239/2009, în sensul că indemnizaţia prevăzută la art. 1 alin. (1) se acordă fiecărui copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, înlăturându-se astfel discriminarea rezultată din definiţia dată naşterii, prin actul administrativ contestat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Guvernul României şi Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Vaslui, criticând hotărârea pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Guvernul României prin motivele de recurs formulate a criticat soluţia pronunţată invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 304 C. proc. civ.
Astfel, Guvernul României a invocat excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate a actului administrativ atacat, arătând că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 prevăd că această excepţie poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu şi pe cele cu caracter normativ, ca în cazul dedus judecăţii, pentru care legea instituie o altă procedură.
Pe fondul cauzei Guvernul României a susţinut că HG nr. 1025/2006 este legală. arătând că definiţia naşterii a fost preluată din dicţionarul explicativ al limbii române, iar prin OUG nr. 148/2005 se prevede expres faptul că se acordă indemnizaţia pentru naştere şi nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei naşteri.
S-a apreciat faptul că recunoaşterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei legale, pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate şi nu încalcă principiul egalităţii de tratament, nefiind vorba de drepturi ce aparţin copilului.
Recurentul a arătat că indemnizaţia pentru creşterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulţi copii, iar această prestaţie înlocuieşte. pe perioada concediului de creştere a copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplineşte condiţiile de acordare şi optează pentru această formă de sprijin.
Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Vaslui a criticat hotărârea instanţei de fond. arătând că instanţa de fond a dat o interpretare greşită dispoziţiilor legale aplicabile, întrucât hotărârea de Guvern atacată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale şi prin recunoaşterea dreptului la acordarea unei singure indemnizaţii pentru familie, indiferent dacă aceasta are gemeni, tripleţi etc, astfel încât acest act normativ nu reprezintă o problemă de nelegalitate şi nu încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă ori multiplă.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursurile formulate ca nefondate, pentru considerentele ce urmează:
Excepţia inadmisibilităţii invocată ca motiv de recurs de Guvernul României nu poate fi reţinută şi va fi respinsă de Înalta Curte ca neîntemeiată.
Intimata-reclamantă a contestat legalitatea prevederilor HG nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005, act administrativ cu caracter normativ ce conţine reguli generale de conduită, impersonale şi de aplicabilitate repetată la un număr nelimitat de subiecţi.
Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privinţa analizării legalităţii la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma ..act administrativ unilateral" fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
In virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate prevăzute de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
Excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ ca mijloc de apărare poate fi invocată în cadrul oricărui proces aflat pe rol, astfel cum s-a şi întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte a constatat că HG nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv.
Instanţa de fond a apreciat corect că acordarea indemnizaţiei lunare a fost raportată prin art. 6 din OUG nr. 148/2005 la numărul copiilor născuţi, iar nu la numărul naşterilor, situaţie în care dispoziţiile art. 3 din Normele Metodologice sunt nelegale. Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din HG nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Recurenţii au criticat neîntemeiat soluţia instanţei de fond, iar referirea la Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 pronunţată de Curtea Constituţională nu are relevanţă în prezenta cauză, întrucât intimatul-reclamant nu a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, motivând că acestea au fost încălcate prin actul administrativ contestat pe cale incidenţă.
Faţă de titlul şi obiectul de reglementare al actului administrativ contestat, va fi respinsă şi susţinerea recurenţilor că indemnizaţia lunară nu reprezintă o măsură de protecţie a copilului, cu atât mai mult cu cât beneficiarul dreptului rezultă din norma legală cuprinsă în art. 6 din ordonanţa de urgenţă şi nu poate fi stabilit prin trimitere la actele normative referitoare la alte forme de protecţie socială.
În acest sens, faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o altă soluţie, faţă de dezlegarea dată anterior aceleaşi excepţii de nelegalitate, ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În practica CEDO s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai Înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (Beian împotriva României, nr. 30658/05, §37-39).
Rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicţiile jurisprudenţei", iar menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii, în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate. în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi de Agenţia Naţională de Prestaţii Sociale Vaslui împotriva sentinţei nr. 83 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel laşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3393/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3399/2010. Contencios → |
|---|
