ICCJ. Decizia nr. 3411/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3411/2010
Dosar nr. 871/35/2009
Şedinţa publică din 25 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 254/CA/2009 - P.I. din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte Oradea şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu handicap Bucureşti, având ca obiect anularea deciziei nr. 304 din 19 ianuarie 2009 emisă de pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi şi obligarea pârâtei D.M.D., preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap pentru Adulţi Bucureşti la plata unor despăgubiri morale de 600.000 EURO.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, faptul că prin certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 63054 din 21 august 2008 eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Judeţean Bihor s-a stabilit că reclamantul se încadrează în gradul de handicap grav fără asistent personal, iar prin Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 304 din 19 ianuarie 2009 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru adulţi din cadrul Autorităţii Naţionale, această încadrare a fost menţinută.
Instanţa în virtutea rolului său activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. a pus în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize medico-legale care să stabilească gradul de handicap în care se încadrează reclamantul conform criteriilor medico-psiho-sociale prevăzute în ordinul comun nr. 762/2007 al M.M.F.E.S. şi nr. 1192/2007 al M.S.P. şi a dispus efectuarea acestei expertize de către Serviciul de Medicină Legală Bihor.
Întrucât Serviciul de Medicină Legală Bihor a comunicat instanţei faptul că nu poate efectua această expertiză, la data de 14 decembrie 2009, instanţa a dispus ca această expertiză să fie efectuată de către I.M.L. Timişoara şi a pus în vedere reclamantului să se prezinte la această instituţie în vederea efectuării expertizei medico-legale, reclamantul refuzând însă să conformeze acestei dispoziţii a instanţei, invocând starea sa gravă de sănătate.
Astfel fiind, instanţa a constatat imposibilitatea obiectivă de administrare a acestei probe şi având în vedere prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat, precum şi faptul că în raport cu prevederile art. 1169 C. civ., reclamantul avea datoria să propună probe pentru răsturnarea acestei prezumţii, însă acesta nu a făcut dovada în contra, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 a respins ca nefondată cererea reclamantului privind anularea deciziei nr. 304 din 19 ianuarie 2009 emisă de pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei D.M.D. la plata daunelor morale, instanţa a constatat că acesta este netemeinic, având în vedere faptul că reclamantul nu a făcut dovada nici că actul atacat este nelegal, nici că pârâta i-ar fi produs vreun prejudiciu moral.
2. Recursul declarat de reclamantul C.A.
Împotriva sentinţei Curţii de apel a formulat recurs în termen legal C.A., fără a-şi încadra în drept ori sistematiza criticile expuse.
Recursul este conceput ca şi „Concluzii Scrise" şi cuprinde o prezentare detaliată a stării de sănătate, a diagnosticelor clinice, rezultatelor examenelor clinice, a tuturor documentelor medicale pe care recurentul le-a considerat utile pentru justificarea demersului său.
Structurând ea însăşi memoriul de recurs, Înalta Curte reţine că hotărârea primei instanţe este combătută sub următoarele aspecte:
2.1. Ignorarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Legea nr. 448/2006
Recurentul susţine că i s-a încălcat dreptul de a beneficia de asistent personal, fiind încadrat în gradul de handicap grav, conform certificatului nr. 46288 din 28 februarie 2007 eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Oradea.
2.2. Comisia de evaluare funcţionează ilegal
Recurentul arată că potrivit art. 87 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 activitatea Comisiei se reglementează prin hotărâre a Guvernului. Or, în mod greşit s-a indicat în certificatele atacate că Legea nr. 448/2006 ar fi incidentă, când, în realitate erau aplicabile prevederile OG nr. 14/2003.
2.3. Nu s-a observat că certificatele medicale avute în vedere de comisie nu reflectă în mod real handicapul fizic de care suferă
În acest punct recurentul îşi prezintă istoricul medical, insistând asupra faptului că certificatele nr. 53260 din 18 septembrie 2008, nr. 63054 din 21 august 2008 şi nr. 68488 din 16 martie 2009 sunt nelegale, el nefiind de faţă când s-a stabilit încadrarea sa în grad de handicap grav fără asistent personal.
2.4. La dosarul cauzei nu s-a depus documentaţia care a stat la baza emiterii certificatelor contestat.
2.5. A fost soluţionat greşit capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale şi moral.
Recurentul consideră că i se cuvin despăgubirile solicitate, motiv pentru care solicită blocarea contului în „Bancă sau Trezorerie" al instituţiilor publice, precum şi blocarea contului persoanei fizice şi al rudelor acesteia „până la gradul IV (patru) de rudenie".
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate , în temeiul art. 317 alin. (1) C. proc. civ., regularitatea sesizării sale, Înalta Curte constată că nu este cazul să constate nulitatea recursului după cum a cerut, în principal, intimata Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap întrucât, conform celor reţinute la pct. I.2 din decizie, au putut fi decelate critici concrete la adresa soluţiei Curţii de apel, iar recursul de faţă intră şi sub incidenţa prevederilor art. 3041 C. proc. civ.
Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor reţinute, precum şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante, corespunzătoare motivelor de recurs
1.1. Recurentul-reclamant C.A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 304 din data de 19 ianuarie 2009 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi prin care i s-a respins contestaţia formulată împotriva certificatului nr. 63054 din data de 21 august 2008 eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Judeţean Bihor.
Prin actul administrativ individual atacat s-a menţinut încadrarea recurentului în gradul de handicap grav, cod handicap: 1, fără asistent personal, încadrare realizată de Comisia de specialitate locală.
Nemulţumirea recurentului rezidă din împrejurarea că, anterior, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 53260 din data de 18 septembrie 2007 această din urmă comisie îl încadrase în gradul de handicap grav, cod handicap: 7, cu asistent personal iar raportat la faptul că starea sa de sănătate s-a înrăutăţit, consideră nejustificată lipsirea sa de suportul unui asistent personal.
Curtea de apel a reţinut corect că primul certificat de încadrare în grad de handicap a fost eliberat în baza criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr. 726/2002 al M.S.P., care permiteau acordarea dreptului de a beneficia de asistent personal, în timp ce actul atacat în cauza de faţă a fost emis în baza Ordinului comun nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.E.S. şi nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al MSP, care are prevederi mai restrictive, stabilind în Cap.7, subcap. II, pct.1- spondilită anchilozantă (SA) că:
„Au acces la încadrarea în grad grav de handicap cu asistent personal persoanele cu spondilită anchilozantă stadiul IV care se deplasează cu mare dificultate şi sprijinite, sunt în imposibilitatea realizării activităţilor vieţii zilnice de autoservire şi îngrijire".
Or, chiar din documentele prezentate Comisiei de către recurent (referatul medical de reumatologie nr. 2826 din 9 iulie 2008, scrisoarea medicului de familie din 31 iulie 2008 şi ancheta socială din 7 august 2008/filele 63-70, dosar curte de apel) rezultă că nu se încadrează în ipoteza textului legal citat, întrucât limitarea mobilităţii este parţială, se deplasează cu sprijin unilateral (baston) în afara locuinţei, necesită ajutor parţial pentru igiena corporală, poate efectua activităţi gospodăreşti uşoare.
Dispoziţiile art. 5 pct. 6 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap invocate de recurent, care cuprind semnificaţia termenului „asistent personal al persoanei cu handicap grav" nu au fost ignorate de judecătorul fondului. Însă această normă nu poate fi ruptă de contextul întregii reglementări, întrucât stabilirea încadrării în grad de handicap, precum şi a drepturilor de care beneficiază o persoană aflată în această situaţie, se realizează de către Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în condiţiile art. 87-89 din lege, pe baza situaţiei concrete, dovedită cu acte medicale, conform criteriilor medico-psihosociale aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului muncii, familiei, şi egalităţii de şanse, potrivit art. 85 alin. (5) din aceeaşi lege.
1.2. Susţinerea recurentului referitoare la nelegalitatea funcţionării Comisiei de evaluare este lipsită de orice suport.
Potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (3) din leg.
„Organizarea şi metodologia de funcţionare a Comisiei de evaluare se reglementează prin hotărâre a Guvernului".
În baza acestei dispoziţii legale prin HG nr. 430 din 1 mai 2008 a fost aprobată Metodologia privind organizarea şi funcţionarea Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. Prevederile OG nr. 14/2003, invocate de recurent în mod generic vizează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap şi au legătură cu funcţionarea Comisiei de evaluare prin prisma faptului că activitatea comisiilor de evaluare este coordonată potrivit art. 13 alin. (2) din ordonanţă de către Comisia Superioară care funcţionează în structura Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.
1.3. În cuprinsul acestui motiv de recurs recurentul dezvoltă ideea potrivit căreia certificatele medicale avute în vedere de Comisia de evaluare nu reflectă în mod real handicapul fizic de care suferă.
Pentru rezolvarea acestei probleme Înalta Curte consideră că trebuie avute în vedere două aspecte.
În primul rând, referitor la bolile de natură cardiovasculară, invocate de recurent, acestea nu au putut fi luate în considerare de Comisia de evaluare, întrucât, potrivit criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr. 1992/2007 al MSP (publicat în M.Of. nr. 885 bis din 27 decembrie 2007) acestea nu sunt reţinute ca afecţiuni handicapante.
În al doilea rând, cât priveşte spondilita anchilozantă, afecţiune ce a determinat încadrarea recurentului în gradul de handicap grav, pentru a se stabili dacă aceasta determină efectele indicate în Cap. 7 subcap. II pct. 1 din Criteriile aprobate prin Ordinul comun nr. 762/2007 al M.M.F.E.S. şi nr. 1992/2007 a MSP, anterior citate, instanţa de fond a dispus, în mod legal, în virtutea rolului activ consacrat prin art. 129 alin. (5) C. proc. civ., efectuarea unei expertize de specialitate la IML Timişoara.
Expertiza nu a putut fi însă efectuată întrucât reclamantul C.A., prezenta în Şedinţa publică din 14 decembrie 2009 la Curtea de Apel Oradea, a declarat că nu se va deplasa în această localitate pentru efectuarea lucrării de specialitate, considerând îndestulătoare actele medicale prezentate la dosar.
În aceste condiţii, singura posibilitate legală a instanţei de judecată era să-şi formeze convingerea pe baza înscrisurilor administrate de părţi. Or, în această privinţă, conform celor expuse la pct. II.1.1. din decizie, concluzia adoptată de intimaţi prin actul administrativ atacat este legală pentru că recurentul nu a probat că îndeplineşte condiţiile impuse de lege pentru a beneficia de asistent personal. Aşa fiind, nu a reuşit să răstoarne în faţa instanţei de judecată prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat.
1.4. La dosarul Curţii de apel se regăseşte documentaţia care a stat la baza emiterii actului administrativ, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, filele 60-78.
1.5. Cererea de acordare a despăgubirilor pentru daunele morale şi materiale pretinse de recurent, în cuantum de 600.000 euro, putea fi examinată în condiţiile art. 18 alin. (1) –(3) din Legea nr. 554/2004, numai în măsura în care actul administrativ atacat era nelegal ori s-ar fi decelat vreo culpă a autorităţilor intimate în emiterea lui. Însă, după cum s-a arătat în analiza motivelor precedente, în cauză nu ne regăsim într-o atare situaţie.
Prin urmare, în mod legal această cerere a fost respinsă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.A. împotriva sentinţei nr. 254/CA/2009 - P.I. din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3409/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3424/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
