ICCJ. Decizia nr. 3446/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3446/2010
Dosar nr. 12188/302/200.
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta N.S.I. a chemat în judecată pârâtele Comisa Locală de Fond Funciar Sector 5, Prefectura Municipiului Bucureşti şi S.C.D.T.B., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtelor Comisia Locală de Fond Funciar Sector 5 şi Prefectura Municipiului Bucureşti la emiterea titlului de proprietate în favoarea sa, pentru imobilul proprietatea acestuia situat în Bucureşti lotul 1 având ca vecinătăţi la nod S.C.D.T.B., la vest V.D.R. la est S.C.D.T.B. şi la sud str. B., precum şi obligarea pârâtelor la eliberarea procesului verbal de punere în posesie asupra imobilului cu consecinţa lăsării acestuia în deplină proprietate şi liniştită posesie.
De asemenea, a solicitat pârâtului S.C.D.T.B. să elibereze porţiunea de imobil, ocupată în prezent fără titlu, precum şi obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1528 din 18 februarie 2009 a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la emiterea titlului de proprietate şi a procesului verbal de punere în posesie ca neîntemeiat şi a admis excepţia prematurităţii acţiunii în revendicare, obligând reclamanta la 2000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta invocând excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1 raportat la art. 40 din HG nr. 1096/2002.
Prin încheierea de şedinţă din data de 04 august 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV civilă, a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti cu excepţia de nelegalitate şi a suspendat cauza.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 940 din 23 februarie 2010 a respins excepţia inadmisibilităţii precum şi excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin HG nr. 1096/2002 s-a dispus trecerea imobilelor compuse din construcţii şi terenuri aferente în care îşi desfăşoară activitatea unităţii sanitare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în domeniul public al Municipiului Bucureşti şi în administrarea consiliilor locale ale sectoarelor Municipiului Bucureşti.
A mai reţinut instanţa că doar în aparenţă termenul în litigiu a aparţinut anterior hotărârii atacate proprietăţii private a satului, deoarece fiind cuprins în incinta unui spital acestuia îi erau opozabile dispoziţiile punctului III, 5 din anexa la Legea nr. 215/1998 care prevăd în mod expres bunurile care fac parte din domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a formulat recurs reclamanta N.S.I. criticând-o ca nelegală şi netemeinică în temeiul motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind neîntemeiată excepţia de nelegalitate formulată privind dispoziţiile art. 1 rap. la anexa 40 a HG nr. 1096/2002 fără a avea în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora fac parte din domeniul public sau privat al statului sau unităţilor administrativ teritoriale bunurile dobândite de stat în măsura în care au intrat în patrimoniul acestora în temeiul unui titlu valabil conform Constituţiei a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării.
Consideră recurenta că urmare a faptului că statul român nu a avut niciodată un titlu valabil pentru a deţine acest teren în domeniul privat, nici trecerea din proprietatea privată în proprietatea publică şi constituirea dreptului de administrare în favoarea pârâtului S.C.D.T.B., nu a fost făcută legal, impunându-se anularea în parte a HG nr. 1096/2002 pentru suprafaţa de teren de 543,17 mp.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7, recurenta a susţinut că prin considerentele reţinute, judecătorul fondului a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. întrucât nu s-a limitat la cadrul legal fixat prin invocarea excepţiei, de nelegalitate reţinând că în lipsa unui titlu de proprietate al reclamantei, nu este răsturnată prezumţia de proprietar a Statului Român şi implicit prezumţia legalităţii operaţiunii de trecere a imobilului din domeniul privat în cel public al statului.
Consideră recurenta că prin trecerea imobilului respectiv în domeniul public al statului nu poate fi acoperit viciul de legalitate existent între momentul preluării şi momentul trecerii în domeniul public, ca efect al actului administrativ a cărui nelegalitate a fost invocată.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, raportat la art. 299 şi urm. C. proc. civ.
Intimaţii Primăria Sectorului 5 Bucureşti, S.C.D.T.B., Comisia pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor reprezentată prin Preşedinte – Prefect au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de către instanţa de fond, susţinând în esenţă că excepţia de nelegalitate invocată este neîntemeiată.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din HG nr. 1096/2002 s-a aprobat trecerea imobilelor compuse din construcţii şi terenuri aferente în care îşi desfăşoară activitatea unităţile semnatare prevăzute în anexă care face parte integrantă din hotărâre, din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în domeniul public al municipiului Bucureşti şi în administrarea consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în anexa menţionată regăsindu-se şi S.C.D.T.B.
Elaborarea acesteia s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile Anexei 1 cap. I pct. 29 din Legea nr. 213/1998 care stabileşte bun urile care alcătuiesc domeniul public al statului şi în aplicarea prevederilor Legii nr. 100/1998 privind asistenţa de sănătate publică şi a Legii nr. 146/1999 privind organizarea şi funcţionarea a spitalelor.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, cât şi dispoziţiile legale prevăzute de punctul III, 5 din anexa la Legea nr. 215/1998 potrivit cărora face parte din domeniul public local al comunelor, oraşelor municipiilor terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local, primăria precum şi instituţiile publice de interes local, printre care şi spitalele, policlinicile şi altele asemenea, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că actul administrativ atacat este emis în conformitate cu aceste dispoziţii legale.
Criticile recurentei potrivit cărora în mod greşit instanţa de fond a reţinut respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 213/1998 întrucât pentru terenul prevăzut la poziţia 40 din anexa la hotărâre, statul nu ar avea un titlu valabil sunt nefondate şi nu pot fi reţinute, întrucât stabilirea acestei situaţii de fapt, excede cadrului legal de soluţionare a unei excepţii de nelegalitate.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei referitoare la considerentele sentinţei atacate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, se constată că şi acestea sunt neîntemeiate, întrucât instanţa nu s-a pronunţat astfel cum apreciază recurenta asupra valabilităţii titlului acesteia, reţinând doar că aceasta se află încă în procedurile impuse de legile reparatorii pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică neexistând motive pentru casarea şi modificarea cesteia şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.S.I. împotriva sentinţei civile nr. 940 din 23 februarie2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3442/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3447/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
