ICCJ. Decizia nr. 3447/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3447/2010
Dosar nr. 1143/33/2009
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Reclamanta SC L.A. SRL Bistriţa a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi SC E. SA, sucursala S.D.F.E.E. Bistriţa, invocând excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor legale cuprinse în art. 40 alin. (2) şi art. 26 pct. 7 din Regulamentul din 23 ianuarie 2008 privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, adoptat prin HG nr. 90/2008, solicitând anularea în parte a acestui act normativ, mai exact în ceea ce priveşte dispoziţiile legale criticate pe calea excepţiei de nelegalitate.
În motivarea acţiunii , reclamanta a arătat că în baza documentaţiei de construcţie nr. 2748/29/2004, a efectuat pe cheltuiala ei extinderea reţelei electrice aeriene, cu conductoarele montate pe stâlpi de beton pentru asigurarea alimentării cu energie electrică trifazată a acesteia.
Lucrarea a fost efectuată de SC E.U.S. SRL Bistriţa, reclamanta achitând întreaga lucrare prin ordinul de plată nr. 860 din 7 iunie 2006.
În urma semnării de către reclamantă a contractului de furnizare a energiei electrice nr. 7013026-1 din 30 iunie 2006 cu pârâta, lucrarea a trecut în patrimoniul acesteia.
Potrivit art. 3 lit. a), b) Anexa 3 la contract, furnizorului îi aparţin instalaţiile din amonte de bornele de ieşire ale contorului de tensiune, iar consumatorului îi aparţin instalaţiile din aval de aceste borne, ceea ce înseamnă că linia electrică pe care reclamanta a construit-o este proprietatea pârâtei.
Textele menţionate de reclamantă în acţiune încalcă dispoziţiile art. 44 pct. 2 din Constituţia României conform cărora proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a depus o cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României.
2. Hotărârea Curţii de apel
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 603 din 24 noiembrie 2009 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC L.A. SRL Bistriţa.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că la elaborarea prevederilor art. 40 alin. (2) şi, respectiv, art. 26 pct. 7 din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, adoptat prin HG nr. 90/2008 s-a avut în vedere interesul general al tuturor utilizatorilor reţelelor electrice de distribuţie, beneficiari ai lucrărilor de racordare, şi prin aceasta nu au fost încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 44 pct. 2, art. 44 pct. 3 şi respectiv art. 16 alin. (1).
S-a mai arătat că potrivit art. 38 alin. (1) din regulament, instalaţiile rezultate în urma realizării lucrărilor de racordare rămân în patrimoniul operatorului de reţea, deoarece el este singura entitate juridică ce asigură întreţinerea şi exploatarea instalaţiilor care sunt considerate de interes public prin însăşi natura lor şi urmează a fi utilizate şi pentru racordarea altor utilizatori. În aceste condiţii, a conchis judecătorul fondului, nu se poate vorbi despre o trecere forţată, prin efectul legii, a bunurilor reclamantei, în proprietatea operatorului de reţea, adică despre expropriere, câtă vreme dreptul de proprietate asupra instalaţiilor de racordare se naşte direct în patrimoniul operatorului de reţea, iar nu al consumatorului care este un plătitor al tarifului de racordare.
3. Recursul declarat de SC L.A. SR.
Împotriva hotărârii Curţii de Apel a formulat recurs în termen legal reclamanta SC L.A. SRL Bistriţa, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile legale aplicabile.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat că dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Regulamentul atacat nu pot conduce la concluzia că instalaţia de racordare ar fi proprietatea operatorului iar ea nu a achitat decât o taxă de racordare. Dimpotrivă, afirmă recurenta, dispoziţiile art. 26 pct. 7 din acelaşi regulament întăresc punctul de vedere exprimat, referitor la regimul juridic real al reţelei în discuţie, ca şi dispoziţiile pct. 3 lit. a) şi b) din Anexa nr. 3 din Contractul de furnizare a energiei electrice.
Într-o critică distinctă, recurenta invocă în temeiul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nemotivarea sentinţei sub aspectul discriminării la care este expusă, prin raportare la intimata SC E. SA care ar beneficia de un tratament preferenţial din punct de vedere patrimonial, preluând în proprietate, fără nicio cheltuială, investiţiile aparţinând persoanelor care s-au racordat la reţea în aceeaşi modalitate ca şi recurenta.
4. Apărările formulate de SC E. SA, sucursala S.D.F.E.E. Bistriţa
În recurs, dintre intimaţi, a formulat întâmpinare numai SC E. SA, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a insistat asupra faptului că înscrisurile prezentate de recurentă în probaţiune nu relevă decât că a achitat taxa de racordare conform art. 33 din HG nr. 867/2003 (respectiv art. 31 din HG nr. 90/2008). Această sumă reprezintă cheltuiala efectuată de un operator de reţea pentru realizarea racordării unui loc de producere sau de consum al unui utilizator la reţeaua electrică.
Ca urmare, intimata arată că nu există niciun motiv pentru anularea dispoziţiilor atacate, cuprinse în regulament, aşa-zisa investiţie, proprietatea firmei, reprezentând, de fapt, taxa de racordare.
Cât priveşte discriminarea invocată, intimata susţine că tratamentul egal se aplică unor persoane aflate în situaţii identice, or, părţile din proces se situează pe poziţii diferite, conform definiţiilor cuprinse în art. 3 din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ competentă dispoziţiile art. 40 alin. (2) şi art. 26 alin. (7) din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public aprobat prin HG nr. 90/2008, solicitând, după mai multe ezitări referitoare la petitul acţiunii judiciare, anularea acestor prevederi normative.
Cele două texte au următorul cuprins.
Art. 40 alin. (2):
„Aceste instalaţii rămân în patrimoniul operatorului de reţea şi vor putea fi folosite pentru racordarea altor utilizatori, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (7)".
Art. 26 alin. (7):
„În situaţia prevăzută la alin. (2) lit. c), primul utilizator va primi din partea următorilor utilizatori racordaţi în primii 5 ani de la punerea în funcţiune a instalaţiei de racordare o compensaţie bănească. Valoarea acestei compensaţii se stabileşte de operatorul de reţea, în baza unei metodologii aprobate de autoritatea competentă".
În esenţă, recurenta susţine că prevederile criticate încalcă unele dispoziţii din Legea fundamentală, între care art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 16 referitor la egalitatea în drepturi.
Premisa de la care porneşte recurenta în abordarea problemei de drept examinate este falsă.
Regulamentul analizat a fost elaborat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei în temeiul art. 11 alin. (2) lit. q) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 şi a urmărit, între altele, conform expunerii de motive, ca „tarifele de racordare să nu mai cuprindă componenta corespunzătoare capacităţii rezervate utilizatorului în reţeaua din amonte de punctul de racordare ci numai costurile efective de realizare a lucrărilor de racordare a utilizatorilor la reţeaua electrică".
Cele două texte legale vizate de recurentă nu intră în coliziune cu nicio dispoziţie legală cu forţă juridică superioară şi, prin urmare, nici cu dispoziţiile constituţionale invocate, în contextul în care, din nici o prevedere normativă nu rezultă că persoana care se racordează, consumatorul, plăteşte altceva decât contravaloarea serviciului de racordare, sub forma tarifului de racordare.
Această concluzie se deduce din Capitolul III al Regulamentului – Etapele procesului de racordare la reţelele electrice, sintetizat în art. 7, potrivit cu care:
„Pentru realizarea racordării unui utilizator la reţeaua electrică de interes public se parcurg, după caz, următoarele etape:
a) etapa preliminară de documentare şi informare a viitorului utilizator;
b) depunerea de către viitorul utilizator a cererii de racordare şi a documentaţiei aferente pentru obţinerea avizului tehnic de racordare;
c) emiterea de către operatorul de reţea a avizului tehnic de racordare, ca ofertă de racordare;
d) încheierea contractului de racordare între operatorul de reţea şi utilizator;
e) încheierea contractului de execuţie între operatorul de reţea şi un executant şi realizarea instalaţiei de racordare la reţeaua electrică; punerea în funcţiune a instalaţiei de racordare;
f) punerea sub tensiune a instalaţiei de utilizare."
De asemenea, este relevantă şi dispoziţia cuprinsă în art. 35 din Regulament, potrivit căreia:
„După încheierea contractului de racordare şi în condiţiile prevăzute în acesta, operatorul de reţea soluţionează toate problemele legate de realizarea racordării la reţeaua electrică, respectiv asigură: proiectarea, construirea şi punerea în funcţiune a instalaţiei de racordare, inclusiv realizarea în staţiile din amonte de punctul de racordare a tuturor condiţiilor tehnice pentru asigurarea capacităţii necesare în vederea preluării consumului suplimentar solicitat de utilizator la parametrii calitativi corespunzători normelor în vigoare".
Ca atare, cum potrivit prevederilor citate, toate lucrările ce vizează racordarea la reţelele de interes public sunt efectuate de operatorul de reţea, se justifică norma cuprinsă în art. 40 alin. (2) precitată, în sensul că instalaţiile rămân în patrimoniul operatorului de reţea, precum şi cea indicată la pct. 3 lit. a) şi b) din Anexa nr. 3 a Contractului de furnizare a energiei electrice.
Împrejurarea că, în cazul concret analizat, recurenta susţine că racordarea propriu-zisă prin extinderea reţelei electrice aeriene, cu conductoarele montate pe stâlpi de beton, s-a realizat pe cheltuiala proprie, lungimea totală a reţelei fiind de180 m, excede analizei Înaltei Curţi, pentru că, principial, nu se poate anula un act normativ pe motiv că în practică ar fi greşit aplicat.
În orice caz, probele administrate în cauză nu susţin punctul de vedere exprimat de recurentă în sensul realizării unei investiţii proprii, ci confirmă apărarea intimaţilor în sensul că cheltuielile făcute de recurentă reprezintă tariful de racordare şi costurile lucrării de racordare reglementate de art. 37 alin. (7) din Legea nr. 13/2007.
Tocmai în ideea că, luând în considerare şi interesul general de dezvoltare şi exploatare în siguranţă a reţelei respective, trebuie asigurat un just echilibru cu interesele primului utilizator, prin art. 26 alin. (7) din Regulament, s-a stabilit modalitatea în care acesta îşi poate recupera o parte din costurile ocazionate de extinderea reţelei prin iniţiativa sa de la viitorii utilizatori care se racordează la aceeaşi reţea, extinsă din iniţiativa primului.
În fine, nici critica referitoare la nemotivarea sentinţei sub aspectul contradicţiei dintre normele examinate şi prevederile constituţionale referitoare la interzicerea discriminării, nu poate fi primită.
Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:
„(1) Hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde:
…
5) motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Examinând sentinţa atacată, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat motivul invocat la pag. 5, antepenultimul alineat, reţinând că rămânerea instalaţiei de racordare în patrimoniul operatorului de reţea nu poate fi invocată ca generând o situaţie discriminatorie în raport cu celelalte subiecte de drept.
Într-adevăr, recurenta nu poate invoca discriminarea constând într-un tratament juridic diferit în raport cu intimata SC E. SA, sucursala S.D.F.E.E. Bistriţa, pentru că părţile au poziţii diferite: consumator, respectiv operator de distribuţie (conform definiţiilor cuprinse în art. 3 din Legea nr. 13/2007).
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC L.A. SRL Bistriţa împotriva sentinţei civile nr. 603 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3446/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3451/2010. Contencios → |
|---|
