ICCJ. Decizia nr. 3453/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3453/2010
Dosar nr. 2726/2/200.
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii G.(R.)H. şi R.D. au chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce priveşte stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti sector 5, compus din teren în suprafaţă de 400,72 mp şi 3 corpuri de case demolate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că prin notificarea formulată în baza dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 10/2001 şi înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 2333 din 31 iulie 2001 au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul de la adresa de mai sus, compus din teren în suprafaţă de 400,72 mp şi 3 corpuri de case demolate.
Prin Dispoziţia nr. 6965 din 28 noiembrie 206 a Primarului Municipiului Bucureşti s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul mai sus menţionat.
Dispoziţia a fost comunicată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 35079/CC, dosarul aflându-se în continuare în aşteptare deşi au trecut mai bine de 3 ani de zile de la emiterea dispoziţiei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3784 din 10 noiembrie 2009 a admis acţiunea reclamanţilor G.H. şi R.D. şi a obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4004,3 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că intervalul de timp de 2 ani scurs de la data înregistrării dosarului reclamanţilor la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor până la sesizarea instanţei de către aceştia nu poate fi considerat un termen rezonabil, expresie a garanţiei unui proces echitabil statuând în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În consecinţă, instanţa de fond reţine că refuzul pârâtului de a desemna un evaluator, apare ca nejustificat, fapt ce impune admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurentul a susţinut în esenţă că sentinţa atacată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Greşita aplicare a legii priveşte faptul că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în sensul stabilirii situaţiei juridice a imobilului notificat şi care face obiectul cererii de efectuare a raportului de evaluare şi a situaţiei imobilului în raport de actele din dosar.
Recurenta arată că dosarul în baza căruia a fost soluţionată notificarea nu a fost transmis complet, existând date contradictorii privind terenul şi suprafaţa de clădire demolată pentru care s-a făcut propunerea de acordare de măsuri reparatorii, nefiindu-le comunicate adresa nr. 24002 din 2 noiembrie 2009.
Se arată că dosarul de despăgubire fiind incomplet în mod corect nu s-a desemnat evaluator neexistând în cauză un refuz nejustificat de soluţionare în sensul depăşirii termenului rezonabil.
Un alt aspect de nelegalitate priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în condiţiile în care cuantumul este nejustificat în raport de obiectul acţiunii fiind scutită de plata taxei de timbru şi de munca prestată de apărătorul ales.
Se solicită în principal respingerea capătului de acţiune privind cheltuielile de judecată şi în subsidiar reducerea corespunzătoare a acestora conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În cauză au fost aplicate corect dispoziţiile art. 16 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 247/2005 şi a concluzionat în mod corect că în cauză există îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Motivele invocate în recurs pentru nedesemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul notificat nu sunt întemeiate. Nu se poate reţine că dosarul este incomplet în condiţiile în care o perioadă de 2 ani de la înregistrarea dosarului 16 iulie 2007 pârâta-recurentă nu a soluţionat cererea, iar cererea din 2009 de clarificare a unor aspecte de către Primăria municipiului Bucureşti reprezintă o măsură de tergiversare deoarece dosarul nu era incomplet astfel cum s-a comunicat prin adresa nr. 24002 din 2 noiembrie 2009. Faptul că această adresă a fost comunicată recurentei ulterior pronunţării sentinţei nu modifică temeinicia sentinţei atacate.
Soluţia pronunţată este temeinică în raport de probele administrate în cauză existând un refuz nejustificat de a desemna evaluator în condiţiile în care situaţia juridică a imobilului în Bucureşti sector 5 şi actele dosarului imobilului notificat permiteau individualizarea şi evaluarea imobilului – teren şi construcţie demolată.
În cauză au fost aplicate corect dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., ca parte căzută în pretenţii, recurenta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantumul solicitat şi probat de intimaţi la dosar.
Acesta este justificat pentru soluţionarea pe fond a acţiunii având în vedere obiectul cauzei şi efectiv munca prestată de apărătorul ales.
Faţă de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate în recurs Curtea, în raport de obiectul şi de faptul că intimaţii nu au formulat apărări în scris, respectiv de munca efectivă prestată, va obliga recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimaţi reprezentând onorariu de avocat, redus corespunzător, conform dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 3784 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi în cuantum de 1500 lei cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3452/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3454/2010. Contencios → |
|---|
