ICCJ. Decizia nr. 3451/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3451/2010
Dosar nr. 5303/2/200.
Şedinţa publică din 29 iunie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC O.R. SA a chemat în judecată A.N.C. pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să fie anulată Decizia Preşedintelui A.N.R.C.T.I. nr. 638 din 6 august 2008, privind desemnarea reclamantei societate comercială ca fiind furnizor cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria reţea publică de telefonie.
În motivarea cererii, reclamanta arătat că a fost desemnată ca furnizor cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria reţea publică de telefonie prin Decizia Preşedintelui A.N.R.C.T.I. nr. 638 din 6 august 2008. În considerarea acestei calităţi prin Decizia menţionată au fost impuse obligaţii în ceea ce priveşte interconectarea reţelei publice de telefonie pe care o operează cu reţelele publice de comunicaţii electronice instalate, operate, controlate sau puse la dispoziţie de către alţi furnizori, în vederea terminării apelurilor la puncte fixe.
Reclamanta a mai arătat că această decizie are la bază prevederile OG nr. 34/2002 privind accesul la reţelele de comunicaţii electronice şi la infrastructura socială, precum şi interconectarea acestora.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2633 din 17 iunie 2009, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei SC O.R. SA.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în ipoteza în care reclamantă aprecia că dispoziţiile Deciziei A.N.R.C.T.I. nr. 585/2008 nu aveau la bază o analiză de piaţă, aceasta avea posibilitatea să conteste legalitatea acestei decizii, în termen de 30 de zile de la publicare, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei, potrivit cărora Serviciul SC O.R. SA de terminare a apelurilor la puncte fixe a fost lansat la data de 1 noiembrie 2007, atât studiul realizat de A.N.R.C.T.I. în cursul anului 2007 cât şi chestionarul trimis reclamantei prin adresa nr. 7/308679 din 4 mai 2007 ca şi răspunsul acesteia, conduc la concluzia că reclamanta era în proces de pregătire a lansării ofertei de telefonie fixă.
Referitor la susţinerea principală a reclamantei potrivit căreia nivelul tarifelor serviciilor de interconectare este acelaşi pentru toţi cei 39 de furnizori desemnaţi ca având putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria reţea publică de telefonie, la stabilirea acestuia neţinându-se cont de faptul că SC O.R. SA era nou intrată pe piaţa telefoniei fixe, instanţa de fond a reţinut că o eventuală reglementare a tarifelor de terminare a operatorului alternativ pe baza atingerii unui anumit prag de semnificaţie nu ar fi oferit o soluţie adecvată riscului practicării unor tarife de terminare excesive.
Terminarea în propria reţea, constată instanţa de fond, este o piaţă de gros, unde fiecare operator, indiferent de cota de piaţă la nivel cu amănuntul, deţine o cotă de piaţă de 100%, adică o poziţie de monopol de care are posibilitatea să abuzeze.
S-a reţinut de asemenea, că analiza A.N.R.C.T.I. a reliefat faptul că există operatori activi pe piaţă încă din anii 2004 – 2005 al căror număr de linii de acces s-a menţinut la un nivel relativ scăzut. Această analiză a reliefat şi faptul că operatorii alternativi indiferent de cota de piaţă sau de data intrării pe piaţă, practică tarife discriminatorii şi excesive.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamanta SC O.R. SA.
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă SC O.R. SA a susţinut în esenţă că în mod eronat instanţa de fond a apreciat ca fiind legală Decizia contestată întrucât aceasta a avut la bază analiza situaţiei concurenţiale efectuată anterior de către intimată, analiză finalizată prin Decizia Preşedintelui A.N.R.C.T.I. nr. 585/2008 privind identificarea pieţelor relevante ale serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe, în reţeaua publică de telefonie operată de SC O.R. SA fiind identificată ca piaţă relevantă din sectorul comunicaţiilor electronice.
Consideră recurenta că această identificare a fost realizată prematur, întrucât la momentul efectuării studiului de piaţă, aceasta nu furniza reţele fixe şi/sau de servicii de telefonie furnizate la puncte fixe, iar la momentul emiterii deciziei Preşedintelui A.N.R.C.T.I. nr. 585/2008, serviciul comercial fusese lansat doar de aproximativ opt luni.
Susţine recurenta-reclamantă că deşi OG nr. 34/2002 privind accesul la reţelele de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, reglementarea tarifelor de terminare a apelurilor se poate realiza ex ante, această decizie în speţa de faţă, a autorităţii de reglementare a fost prematură şi nemotivată.
Urmare a acestei decizii, intimata a emis pentru cei 39 de furnizori de reţele publice de comunicaţii electronice, decizii de desemnare a furnizorilor cu putere semnificativă şi de impunere de obligaţii specifice, inclusiv măsuri de control al tarifelor, măsuri identice, printre care şi obligaţia de a nu practica tarife mai mari de 1,5 Eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor din reţeaua proprie, începând cu 1 septembrie 2008, respectiv 0, 97 Eurocenţi /minut de la 1 ianuarie 2009.
Consideră recurenta că prin această decizie nr. 638 din 6 august 2008 intimata a defavorizat O.R. SA datorită faptului că reglementarea a intervenit doar la câteva luni de la intrarea pe piaţă, fiind favorizaţi operatorii care au intrat anterior pe piaţă şi care în lipsa unor tarife impuse au avut posibilitatea de a-şi recupera costurile iniţiale.
A mai susţinut recurenta că reglementarea intervenită prin Decizia atacată, contravine practicii existente la nivelul Uniunii Europene cât şi dispoziţiilor art. 13 din OUG nr. 34/2002 potrivit cărora autoritatea de reglementare în realizarea măsurilor de control al tarifelor, va lua în considerare investiţia făcută de operatorul în cauză şi va permite existenţa unei rate rezonabile de recuperare a capitalului investit, ţinând seama de riscurile asociate acestei investiţii.
Totodată, recurenta a arătat că practica Autorităţilor Naţionale de Reglementare este de a stabili o pantă graduală de ajustare a tarifelor în cazul operatorilor nou intraţi pe piaţă, practică confirmată de către Comisia Europeană prin notificările transmise de diversele Autorităţi Naţionale de reglementare, în temeiul art. 7 din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 martie 2002 privind cadrul comun de reglementare pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice.
Cu toate acestea, susţine recurenta, prin cele 38 de decizii emise, intimata a tratat identic toţi operatorii, deşi numai o parte din aceştia sunt nou intraţi pe piaţă, această abordare fiind contrară practicii europene în domeniu, iar prin Decizia atacată, autoritatea de reglementare nu a indicat în interiorul căruia va permite fundamentarea tarifelor pe costuri, determinate pe baza unui model de calculaţie a costurilor incrementale pe termen lung elaborat de aceasta.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă A.N.A.R.C. cât şi intimata-intervenientă SC R.C. SA au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea sentinţei pronunţate de către instanţa de fond ca legală şi temeinică, susţinând în esenţă că prin Decizia atacată au fost impuse în sarcina reclamantei, obligaţii specifice prevăzute de OG nr. 34/2002 şi a fost stabilit nivelul tarifelor medii (maxime) care pot fi practicate de aceasta pentru furnizarea serviciului de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria reţea, fără a fi dezavantajată faţă de ceilalţi operatori.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
Astfel, cu privire la criticile recurentei-reclamante referitoare la emiterea prematură a Deciziei Preşedintelui A.N.R.C.T.I. nr. 585/2008 privind identificarea pieţelor relevante ale serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe, se reţine că acestea sunt nefondate şi nu pot fi reţinute, Decizia respectivă fiind emisă în conformitate cu dispoziţiile Capitolul V din OUG nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, prevederi care transpun în dreptul intern prevederile art. 15 şi art. 16 din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European şi Consiliului privind cadrul de reglementare comun pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice, susceptibile de a fi reglementate ex ante, având rolul de a evalua condiţiile concurenţiale pe aceste pieţe.
Deşi recurenta-reclamantă recunoaşte faptul că OG nr. 34/2002 privind accesul la reţelele de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată permite reglementarea tarifelor de terminare a apelurilor „ex ante" apreciază ca fiind prematură şi nemotivată această decizie, susţinerile sale fiind în fapt irelevante având în vedere că aceasta nu a contestat în termenul legal această decizie iar obiectul acţiunii sale l-a constituit Decizia nr. 683/2008, prin care aceasta a fost desemnată ca furnizor cu putere semnificativă pe piaţa relevantă a serviciilor de terminare ale apelurilor la punctele fixe în propria reţea de telefonie, impunându-i în această calitate, obligaţii specifice.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei privind stabilirea nediferenţiată a obligaţiilor impuse de către autoritatea de reglementare fără a lua în calcul costurile suportate de către fiecare operator, nu pot fi reţinute întrucât practicarea unor tarife diferite ar avea ca efect limitarea eficienţei economice cât şi promovarea concurenţei în cadrul tuturor segmentelor sectorului de comunicaţii electronice, astfel că stabilirea tarifelor la nivel unic s-a efectuat prin raportarea la costurile înregistrate de un operator ipotetic eficient, respectiv nivelul de referinţă fiind costul eficient de interconectare la nivel regional al SC R.C. SA.
Reţinând că Decizia autorităţii de reglementare a fost emisă cu respectarea principiilor de transparenţă, nediscriminare, acordarea accesului fundamentarea tarifelor în funcţie de costuri, principii prevăzute de dispoziţiile art. 9, art. 10, art. 12 şi art. 13 din OG nr. 34/2002, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond prin hotărârea pronunţată, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC O.R. SA împotriva sentinţei civile nr. 2623 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3447/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3452/2010. Contencios → |
|---|
