ICCJ. Decizia nr. 3458/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3458/2010
Dosar nr. 12230/2/200.
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul N.R.S. a chemat în judecată A.N.A.F., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună suspendarea executării, până la pronunţarea unei hotărârii de către instanţa de fond, a deciziei de impunere privind TVA şi alte obligaţii fiscale, stabilite de inspecţia fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale, decizie emisă sub nr. 867213 din 2 decembrie 2009 de Direcţia Generală de Coordonare Inspecţie Fiscală şi a raportului de inspecţie fiscală întocmit la data de 27 ianuarie 2009 şi înregistrat sub nr. 867185 din 27 noiembrie 2009.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada 24 septembrie 2009 – 27 noiembrie 2009 a fost subiectul unei inspecţii fiscale având ca obiect TVA şi că prin cele două acte administrativ fiscale, cu privire la care solicită suspendarea executării a fost obligat la plata sumei de 91.241.338 lei reprezentând TVA şi a sumei de 49.238.207 lei reprezentând majorări de întârziere.
Împotriva acestor acte a formulat contestaţie, iar în timpul inspecţiei fiscale au fost instituite măsuri asiguratorii conform Deciziei nr. 866667 din 16 octombrie 2009.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 719 din 9 februarie 2010 a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării formulată de reclamantul N.R.S.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că reclamantul a invocat în dovedirea condiţiei cazului bine justificat, pe de o parte, argumente ce nu pot face obiectul analizei instanţei, întrucât vizează fondul cauzei, iar pe de altă parte argumente ce nu probează existenţa unor motive temeinice care să pună la îndoială legalitatea actelor contestate.
Referitor la condiţia pagubei iminente, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a precizat,în concret, în ce constă paguba, făcând o referire generică la faptul că executarea este de natură să determine în mod vădit un prejudiciu de nerecuperat.
Împotriva acestei sentinţe considerată netemeinică şi nelegală a declarat recurs reclamantul N.R.S., invocând motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, în susţinerea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că din analiza considerentelor reţinute de instanţă rezultă că aceasta a refuzat să constate îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind că nu se poate pronunţa asupra cazurilor bine justificate expuse, întrucât acestea ar fi de competenţa instanţei de fond.
Precizează recurentul că aspectele de nelegalitate ale actelor administrativ fiscale contestate, aveau rolul ca instanţa să aprecieze în ce măsură mai subzistă prezumţia de legalitate a acestora şi în consecinţă instanţa urma să analizeze îndeplinirea condiţiilor legale privind cererea de suspendare, condiţii care în speţă erau îndeplinite, având în vedere că stabilirea obligaţiilor fiscale prin actele administrative atacate s-a făcut cu ignorarea situaţiei de fapt şi de drept, cu interpretarea greşită a unor dispoziţii legale şi prin stabilirea unor sume nedatorate.
Consideră recurentul că instanţa de fond a apreciat greşit că nu a fost dovedită paguba ca şi iminenţă producerii acesteia, fără a lua în considerare faptul că în cazul executării silite a bunurilor sechestrate, va fi imposibilă repararea întregului prejudiciu suferit.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale privitoare la suspendarea actelor administrative fiscale deşi în cauză au fost administrate dovezi privind îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de textul legal al art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la Decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală contestat.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportat la art. 299 şi urm. C. proc. civ.
Intimata A.N.A.F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de către instanţa de fond, susţinând în esenţă că prin sentinţa atacată s-a reţinut în mod corect ca nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 invocându-se în acest sens jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând hotărârea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză cu motivele invocate de recurentă cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagubei iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
În soluţionarea cererii de suspendare, după cum în mod constant s-a hotărât de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, fără însă a se realiza o examinare pe fond a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită, în sensul că analizarea actului administrativ se limitează doar la o simplă „pipăire" a fondului.
Din această perspectivă, instanţa de recurs apreciază că în mod corect s-a reţinut prin hotărârea atacată că nu este îndeplinită în cauză cerinţa cazului justificat, astfel cum este acesta definit de dispoziţiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 republicată.
În fapt, astfel cum s-a reţinut şi de către instanţa de fond, argumentele invocate privind îndeplinirea acestei condiţii, argumente reluate şi în cererea de recurs formulată, vizează necompetenţa organului fiscal emitent al actelor contestate cât şi lipsa semnăturii persoanelor împuternicite a organului fiscal, instanţa constatând şi reţinând prin Decizia criticată faptul că în cuprinsul deciziei de impunere ca şi al raportului de inspecţie fiscală se regăsesc numele şi semnăturile persoanelor care au vizat şi aprobat actul astfel că nu poate fi reţinută existenţa unui caz bine justificat prin prisma dispoziţiilor art. 46 din OG nr. 92/2003.
Criticile recurentei invocate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi reţinute, instanţa investită cu soluţionarea unei cereri de suspendare a executării nu se poate pronunţa în legătură cu aspectele privind necompetenţa organului fiscal care a emis actele atacate, întrucât aceasta ar presupune pronunţarea asupra unor aspecte care ţin de judecarea pe fond a cauzei.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la interpretarea greşită a unor dispoziţii legale de către organul fiscal cu ocazia întocmirii actelor fiscale atacate întrucât şi acest aspect ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului şi nu pot fi reţinute ca o dovadă a îndeplinirii condiţiei privind cazul justificat, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei referitoare la îndeplinirea condiţiei legale privind paguba iminentă, se constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa criticată că invocarea măsurilor asiguratorii dispuse de către organul fiscal ca şi referirea generică la faptul că executarea silită este de natură a-i provoca un prejudiciu de nerecuperat nu sunt suficiente.
Faţă de cele mai sus arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.R.S. împotriva sentinţei civile nr. 719 din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3456/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3460/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
