ICCJ. Decizia nr. 3460/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3460/2010
Dosar nr. 1489/36/2009
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Procedura în faţa primei instanţe
Reclamanta SC M&D S.F. SRL a chemat în judecată A.N.A.F. solicitând instanţei ca în contradictoriu cu aceasta să dispună suspendarea executării Ordinului emis de pârâtă nr. 1378/2009, pentru aprobarea procedurii şi condiţiilor de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem en gros sau en detail produsele energetice prevăzute la art. 175 alin. (3) lit. a) – e) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 9/12243 din 22 septembrie 1999, emisă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa a fost respinsă cererea formulată în temeiul art. 244 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind înregistrarea comercializării în sistem en detail a produselor energetice prevăzute la art. 175 alin. (3) lit. a) – e) din Legea nr. 571/2003, respectiv combustibili, la punctul de lucru situat în localitatea Satu Nou, comuna Mircea Vodă, judeţul Constanţa, reţinându-se că societatea este în procedura insolvenţei şi are obligaţii de plată restante. Reclamanta a arătat că buletinul de verificare metrologică necesar funcţionării staţiei de carburanţi a fost reînnoit şi îndeplineşte toate condiţiile pentru a solicita revocarea deciziei nr. 9/12243/2009 emisă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa şi obligarea autorităţii respective la înregistrarea societăţii conform art. 244 pct. 5 Cod Fisca.
Prin concluzii scrise pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe considerentul că ordinul a cărui suspendare o solicită nu reprezintă un act administrativ.
2. Hotărârea Curţii de apel
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 576/CA din 18 noiembrie 2009 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut cu privire la excepţia invocată de pârâtă, că Ordinul nr. 1378/2009 este un act administrativ de natură fiscală care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice prin emiterea, suspendarea sau revocarea atestatului de comercializare.
Pe fond, instanţa a reţinut că motivele invocate de reclamantă în cererea de suspendare nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, fiind necesară administrarea de probe în cadrul procesului şi analizarea pe fond a susţinerilor.
De asemenea, reţine instanţa, nici iminenţa producerii unei pagube nu este îndeplinită, întrucât suspendarea efectelor actului nu conduce la blocarea totală a activităţii reclamantei, în discuţie aflându-se doar un punct de lucru al acesteia.
3. Recursul declarat de SC M&D S.F. SRL Constanţ.
Împotriva sentinţei Curţii de apel a formulat recurs reclamanta SC M&D S.F. SRL invocând dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Recurenta susţine că instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, neobservând că ambele condiţii impuse prin textul de lege sunt îndeplinite în speţă.
Referitor la existenţa unui caz bine justificat recurenta a prezentat pe larg motivele de nelegalitate a Ordinului nr. 1378/2009, în special a dispoziţiilor art. 6.3 lit. d), afirmând că acestea contravin actelor normative cu forţă juridică superioară, în primul rând dispoziţiilor art. 1542 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, a afirmat că A.N.A.F. era abilitată să stabilească doar procedura de înregistrare a operatorilor economici pentru desfăşurarea activităţii de comercializare de produse energetice, nu şi condiţiile de înregistrare a acestora.
Referitor la condiţia pagubei iminente, recurenta a arătat că aplicarea actului administrativ normativ atacat a avut drept consecinţă imediată încetarea activităţii de comercializare en detail a produselor energetice, ceea ce presupune închiderea Staţiei de Carburanţi, situată la punctul de lucru din localitatea Satu Nou, comuna Mircea Vodă.
4. Apărările formulate de A.N.A.F.
Prin concluziile scrise prezentate la data de 20 iunie 2010, intimata A.N.A.F. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că toate aspectele invocate de recurentă în susţinerea ideii că actul administrativ ar fi nelegal, reclamă administrarea unor probe şi analizarea pe fond a susţinerilor, ceea nu se poate realiza în procedura de faţă.
Cât priveşte iminenţa producerii unei pagube, intimata arată că aceasta nu se prezumă, ci trebuie dovedită, dar recurenta nu a produs nicio probă în sprijinul susţinerilor sale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulat de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu o cerere având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 1378 din data de 28 iulie 2009 emis de A.N.A.F., pentru aprobarea Procedurii şi condiţiilor de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem en gros sau en detail produsele energetice prevăzute la art. 175 alin. (3) lit. a) – e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Actul administrativ normativ a fost publicat în M.Of., Partea I nr. 585 din 24 august 2009. În realitate, din modul în care şi-a structurat cererea de chemare în judecată, ca şi memoriul de recurs, rezultă că se solicită numai suspendarea executării pct. 6.3 lit. d) din Procedura aprobată prin ordin, respectiv norma în care sunt detaliate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici la data la care depun cererea şi pe perioada comercializării sau a depozitării produselor energetice.
Cererea de suspendare este întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, text care are următorul cuprins:
„În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate."
Prima instanţă a stabilit corect că în cauză nu s-a demonstrat îndeplinirea celor două condiţii impuse de lege.
În privinţa cazului bine justificat, sintagmă definită legal în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că din examinarea prima facie a ordinului în discuţie nu rezultă elemente care să contureze nelegalitatea acestuia.
Motivele de nelegalitate invocate de recurentă privesc aspecte de fond care nu pot fi tranşate în procedura sumară reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în această materie (relevată, de ex. prin deciziile nr. 550/2009, nr. 3322/2009, nr. 3543/2009, nr. 4027/2009, nr. 4169/2009,) este în sensul că nu orice dubiu în privinţa legalităţii unui act administrativ este apt să conducă la concluzia că ne aflăm în prezenţa unui caz bine justificat. Prezumţia de legalitate pe care îşi fondează actul administrativ caracterul său executoriu poate fi înlăturată numai pentru îndoieli serioase, determinate, spre exemplu, de nemotivarea actului, de emiterea de către un organ necompetent, de întemeierea acestuia pe texte legale abrogate, neconstituţionale, ori în mod evident inaplicabile, etc.
Or, în speţă, recurenta invocă aspecte de fineţe a interpretării normelor juridice, pretinzând că pct. 6.3 lit. d) din Ordinul A.N.A.F. nr. 1378/2009 ar completa Codul fiscal şi ar contraveni art. 1542 din Legea nr. 85/2006 ceea ce nu rezultă cu evidenţă.
Dimpotrivă, prin art. 244 alin. (4) Cod Fiscal, text pe care se fundamentează ordinul examinat, s-a stabilit că:
„Operatorii economici care intenţionează să comercializeze în sistem en detail produse energetice prevăzute la art. 175 alin. (3) lit. a) – e), sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea fiscală teritorială, conform procedurii şi cu îndeplinirea condiţiilor ce vor fi stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală".
În plus, pentru a se verifica incidenţa celuilalt text de lege invocat, art. 1542 din Legea nr. 85/2006, recurenta ar fi trebuit să furnizeze informaţii suplimentare legate de stadiul procedurii de insolvenţă în care se găseşte, ceea ce nu a făcut.
În fine, nici în ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, recurenta nu a demonstrat că prima instanţă a pronunţat o soluţie greşită.
Astfel, deşi a afirmat că actul administrativ atacat îi provoacă prejudicii însemnate prin blocarea activităţii la staţia de carburanţi din localitatea Satu Nou, totuşi, nu a prezentat nicio probă din care să rezulte impactul concret al acestui fapt asupra activităţii societăţii comerciale, care este mult mai complexă, desfăşurându-se în mai multe domenii.
Conchizând, Înalta Curte reţine, la fel ca şi judecătorul primei instanţe, că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ normativ atacat.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC M&D S.F. SRL Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 576 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3458/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3461/2010. Contencios → |
|---|
