ICCJ. Decizia nr. 3493/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3493/2010
Dosar nr. 3791/2/2009
Şedinţa publică din 30 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată, la data de 23 aprilie 2009, reclamantul R.R., în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.F., a solicitat instanţei de contencios administrativ să constate că pârâtul a permis în mod nelegal trecerea frontierei României de către fiica sa, minora A.K.R. în luna august 2008 şi că pârâtul a refuzat în mod nejustificat să-i comunice care este scopul şi perioada ieşirii minorei din România cu obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 300.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că pârâtul a permis ieşirea din ţară a fiicei sale în calitate de cetăţean străin, creând o situaţie extrem de gravă, atât raportat la interesul minorei, cât şi la drepturile tatălui.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3928 din 17 noiembrie 2009, a respins acţiunea reclamantului R.R. în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.F. ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că art. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Din coroborarea acestui text de lege cu prevederile art. 18 alin. (1) potrivit cărora „instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă" rezultă că pe calea contenciosului administrativ se poate obţine numai cenzura unui act administrativ sau după caz, a unui act administrativ asimilat, sau obligarea unei autorităţi la emiterea unui act administrativ ori a unui înscris.
În nici un caz nu se poate promova pe calea contenciosului administrativ o acţiune în constatare de genul celei cu care reclamantul a înţeles să investească instanţa.
În ceea ce priveşte despăgubirile solicitate, a reţinut că acestea nu pot fi cerute decât în mod accesoriu capetelor de cerere privind anularea unui act administrativ sau obligarea autorităţii la emiterea unui act.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurentul reclamant a susţinut în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea, ca inadmisibilă, întrucât i s-a încălcat dreptul la acces liber în justiţie şi că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-o speţă anterioară cu identitate de obiect şi părţi a soluţionat pe fond litigiul.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe rolul instanţei de contencios administrativ reclamantul R.R. solicitat să se constată că pârâtul I.G.P.F. a permis în mod nelegal trecerea frontierei României de către fiica sa, minora A.K. în luna august 2008 şi că a refuzat în mod nejustificat să-i comunice care este scopul şi perioada ieşirii minorei din România.
A mai solicitat de asemenea şi obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 300.000 lei.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".
Or, din modul de formulare a acţiunii reclamantului rezultă că cererea acestuia se circumscrie sferei mai largi a contenciosului administrativ.
De altfel, prin Decizia nr. 949 din 19 februarie 2000, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a pronunţat irevocabil soluţionând pe fond cauza asupra unui litigiu având identitate de obiect şi părţi ca şi prezenta cauză dedusă judecăţii.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., urmează a se admite recursul cu consecinţa casării hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru judecata pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de R.R. împotriva sentinţei civile nr. 3928 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3492/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 3494/2010. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
