ICCJ. Decizia nr. 3494/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3494/2010
Dosar nr. 4178/2/2009
Şedinţa publică din 30 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07 mai 2009 şi precizată ulterior, reclamanta B.A.H. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. şi A.N.A.F. obligarea acestora la plata sumelor reprezentând suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în acelaşi procent, prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999, pentru perioada 2004 - 2005, cu dobânda legală, precum şi obligarea la efectuarea înscrierilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Pârâtul M.F.P. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile şi a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă în principal şi ca neîntemeiată în secundar.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3777 din 10 noiembrie 2009, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de M.F.P.
A respins acţiunea formulată de B.A.H. în contradictoriu cu M.F.P. şi A.N.A.F. ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, Curtea a reţinut că acţiunea are ca obiect pretenţii izvorâte din nerecunoaşterea dreptului şi nesoluţionarea favorabilă a unei cereri şi nu are ca obiect anularea unui act administrativ, care să poată fi supus revocării în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cererii prima instanţă a reţinut că deşi dreptul la „suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare" a fost recunoscut de lege, nu a fost stabilit şi cuantumul acestor sporuri.
Astfel că, având în vedere că legea nu cuprinde dispoziţii în acest sens şi în aplicarea acesteia nu au fost adoptate acte administrative care să stabilească cuantumul celor două sporuri, s-a constatat că obligaţia nu este „lichidă".
Prima instanţă a avut în vedere şi dispoziţiile Deciziei nr. 20 din 21 septembrie 2009 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în soluţionarea recursului în interesul legii conform cărora „în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi invocând:
I. - necomunicarea actelor de procedură;
II. - motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 coroborate cu dispoziţiile art. 13 alin. (3) C. proc. civ.
Recurenta a susţinut în esenţă următoarele:
- nu i-au fost comunicate întâmpinările formulate de pârâţi, în condiţiile prevăzute de art. 92 C. proc. civ., fiind privată în acest fel de dreptul la apărare;
- instanţa de fond a reţinut greşit pretenţiile deduse judecăţii, în sensul că a solicitat plata sumelor începând cu data de 1 ianuarie 2004;
- motivele pe care se sprijină hotărârea atacată sunt contradictorii întrucât acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată deşi instanţa a constatat că dreptul la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare este recunoscut de lege;
- cu privire la constatarea faptului că nu este lichidă creanţa a precizat că cuantumurile suplimentului postului şi a celui corespunzător treptei de salarizare nu pot face obiectul unui act administrativ întrucât cuantumul reprezintă o sumă absolută;
- faptul că exercitarea acestor drepturi salariale prevăzute de Legea nr. 188/1999 a fost îngrădită în lipsa preocupării autorităţilor statului de a adopta reglementările minimale în domeniu, respectiv de a stabili procentul aplicabil salariului de bază pentru determinarea cuantumului drepturilor în cauză, nu poate conduce la nerespectarea principiului statului de drept referitor la asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul şi litera lor, întrucât în ipoteza contrarie drepturile băneşti ar rămâne o simplă ficţiune şi ar echivala cu înlăturarea acestor drepturi;
- referitor la Decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţii unite, reclamanta a arătat că în mod greşit prima instanţă şi-a motivat soluţia pe dispoziţiile acesteia întrucât la momentul în care s-a pronunţat hotărârea Decizia nu era redactată.
Astfel, reclamanta a arătat că, deşi salariul funcţionarilor publici a primit elemente noi încă de la modificarea Legii nr. 161/2003, prin introducerea suplimentului postului şi a suplimentului gradului, aplicarea acestor prevederi a fost iniţial suspendată, pentru anii 2005 şi 2006 şi ulterior ignorată, pentru anii 2007 şi 2008, pârâta refuzând în mod constant plata celor două componente ale salariului de bază.
Reclamanta a invocat şi existenţa unor hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care unui număr însemnat de funcţionari publici i s-a recunoscut dreptul de a beneficia de suplimentul postului şi de cel corespunzător treptei de salarizare în procente de 25 % din salariul de bază, pronunţarea unei soluţii contrare fiind de natură să creeze o situaţie de discriminare, în cadrul aceleiaşi categorii socio-profesionale.
S-au mai invocat, prin analogie şi litigiile având ca obiect plata primelor de concediu, drepturi băneşti pe care Guvernul a înţeles să le plătească, de la data introducerii lor în cuprinsul legii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare (M. Of. nr. 365/29.05.2007), pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acelaşi articol prevede în alineatul 3 că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
Prin OG nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare s-a prevăzut în art. 3 că gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare şi în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
În raport cu aceste dispoziţii legale şi în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcţionarilor publici, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că nu există bază legală pentru cuantificarea şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcţionarilor publici este necesară, fie adoptarea unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie promovarea unei hotărâri de guvern date în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicată.
În condiţiile în care nu este încă reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezenţa unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi băneşti ar însemna obligarea autorităţii ori a instituţiei publice angajatoare, în speţă A.N.O.F.M., la plata unor sume imposibil de calculat şi, în consecinţă, pronunţarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.
Curtea nu poate primi nici cel de-al doilea motiv de recurs, neavând relevanţă existenţa unei practici judiciare contrare, în condiţiile în care nu există bază legală pentru calcularea şi acordarea celor două drepturi băneşti.
În ceea ce priveşte analogia cu situaţia litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu, cele două ipoteze nu sunt similare. Astfel, în cazul acordării primei de concediu, prevederile Legii nr. 188/1999 sunt neechivoce, prima de concediu a funcţionarului public fiind egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, nefiind necesar un alt act normativ care să determine modul de calcul al cuantumului primei.
În cazul suplimentului postului şi al suplimentului corespunzător treptei de salarizare, Legea nr. 188/199 republicată nu reglementează modalitatea de calcul a acestor drepturi băneşti, fiind necesară adoptarea legii sistemului unitar de salarizare a funcţionarilor publici.
Văzând cele expuse mai sus şi constatând ca neîntemeiate şi celelalte motive de recurs, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.A.H. împotriva sentinţei nr. 3777 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3493/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3495/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
