ICCJ. Decizia nr. 3504/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3504/2010
Dosar nr. 827/59/2009
Şedinţa publică din 30 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta SC A.F. SRL Nădlac în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. – D.G.A.M.C. Bucureşti şi D.G.S.C. Bucureşti, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 78 din 15 aprilie 2009 emisă de A.N.A.F. D.G.A.M.C. – A.I.F., în temeiul Raportului de inspecţie fiscală nr. 21800 din 13 aprilie 2009 privind obligaţiile suplimentare de plată la bugetul statului până la pronunţarea instanţei de fond, întrucât prin această punere în executare i s-ar crea o pagubă iminentă.
În motivarea cererii se arată, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 78 din 15 aprilie 2009 a A.N.A.F., D.G.A.M.C. - A.I.F., s-a reţinut în sarcina acesteia obligaţia de plată la bugetul statului a sumei de 7.257.153 RON, reprezentând obligaţii fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală.
Obligaţiile suplimentare pentru care s-a emis Decizia de impunere, şi pe care Ie-a contestat, ca fiind nedatorate de aceasta, sunt în cuantum total de 7.195.681 lei şi constă în impozit pe profit, contribuţia la fondul pentru protecţia socială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, diferenţă de plată în sumă de 957.750 lei precum şi majorările de întârziere în cuantum total de 1.134.869 lei şi penalităţi în sumă de 27.832 lei.
Consideră că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura provizorie a suspendării executării actului administrativ, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- iminenţa producerii unei pagube în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) şi ş) din Legea nr. 554/2004, în situaţia în care prin executarea actului administrativ posibilele consecinţe negative s-ar răsfrânge nu doar asupra patrimoniului reclamantului ci şi asupra terţilor.
- sesizarea în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare.
- existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004;
Reclamanta activează în domeniul producţiei de componente pentru industria auto având ca principal obiect de activitatea fabricarea echipamentului electric şi electronic pentru vehicule motorizate.
Raportat la obiectul de activitate al reclamantei, respectiv la producţia componentelor pentru automobile, declinul pieţei auto are consecinţe deosebit de grave asupra acesteia, care se confruntă, ca şi restul producătorilor din domeniu, cu dificultăţi financiare cauzate de scăderea cererii pentru automobile noi, şi implicit a cererii pentru produsele fabricate de aceasta.
Reclamanta avea la ora actuală un număr de aproximativ 5000 de angajaţi, fapt care îi clasifică la categoria contribuabililor importanţi, ca pondere a veniturilor încasate de la aceasta de bugetul statului.
Precizează că paguba ce i s-ar putea produce prin privarea ilegală de sumele de bani cuprinse în Decizia de impunere nr. 78 din 15 aprilie 2009 este una iminentă, date fiind repercusiunile economice incidente. Cu atât mai mult, în contextul creat de actuala criză economică, implicaţiile pe termen lung sunt incalculabile, putând duce chiar la intrarea acesteia în faliment.
Simpla indisponibilizare a sumei de 7.257.153 RON este în măsură să creeze, prin ea însăşi, o pagubă însemnată în patrimoniul reclamantei, fapt de necontestat, raportat la obligaţiile pe termen scurt ale acesteia.
Prejudiciul care s-ar cauze reclamantei prin menţinerea deciziei de impunere nr. 78 din 15 aprilie 2009 este unul material, viitor şi previzibil.
Prejudiciul este material deoarece se produce direct în patrimoniul reclamantei, fiind cuantificabil în bani. Astfel, reclamanta ar fi prejudiciată direct cu o sumă de cel puţin 7.257.153 RON, sumă pe care nu o datorează, şi pentru care, în eventualitatea în care nu va face plata, va putea fi executată silit de către organele fiscale.
În cazul în care ar exista posibilitatea ca suma din Decizia de impunere să fie plătită, pentru a evita executarea silită, acest lucru nu ar fi posibil fără a afecta grav activitatea societăţii, având în vedere faptul că disponibilităţile băneşti de care reclamanta dispune în acest moment sunt strict afectate plăţilor către diverşi creditori.
Existenţa unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 prin caz bine justificat se înţeleg „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Deoarece cheltuielile deductibile fiscal integral, reprezentând cheltuieli de exploatare au fost considerate greşit ca fiind cheltuieli sociale, deductibile în limita a 1,5 % din fondul de salarii anual, cu consecinţa firească a depăşirii acestei limite, organul fiscal a considerat greşit că şi cheltuielile cu prestările de servicii medicale şi cheltuielile cu cadourile acordate salariaţilor sunt nedeductibile fiscal, deoarece depăşeşte plafonul legal de 1,5 %, deşi acestea se încadrează în limita impusă de lege pentru a fi deductibile fiscal.
Există astfel, o îndoială serioasă asupra legalităţii Deciziei de impunere nr. 78 din 15 aprilie 2009, din moment ce rezultă fără dubiu că organele fiscale au nesocotit prevederile legale şi Decizia nr. 369 din data de 02 martie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, în cadrând ilegal cheltuielile acesteia la categoria celor nedeductibile fiscal.
Arată că organele fiscale au considerat greşit şi ilegal nedeductibilitatea cheltuielilor acesteia, pe fiecare categorie de cheltuială, deşi cheltuielile cu serviciile de management, administrate sunt cheltuieli deductibile fiscal.
Precizează că, cheltuiala cu serviciile de management, administrare în sumă totală de 9.733.851.943 lei nu pot fi considerată nedeductibilă fiscal, aceasta îndeplinind toate condiţiile de deductibilitate impuse de Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit şi HG nr. 859/2002 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit.
Cheltuielile cu transportul personalului angajat la şi de la locul de muncă sunt cheltuieli deductibile fiscal. Cu privire la natura acestor cheltuieli există autoritate de lucru judecat.
Mai mult, consideră că există autoritate de lucru judecat cu privire la natura acestor cheltuieli, deoarece prin Decizia nr. 369 din data de 02 martie 2005, Curtea de Apel Timişoara a arătat că „în mod corect prima instanţă ţinând cont şi de concluziile raportului de expertiză a calificat cheltuielile respective în categoria cheltuielilor de producţie şi nu în aceea a cheltuielilor pentru protecţia socială".
Consideră că organele fiscale cu rea credinţă au încadrat acestei cheltuieli în categoria cheltuielilor nedeductibile deoarece aveau cunoştinţă de Decizia nr. 369 din data de 02 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a recunoscut caracterul deductibil a acestora, Decizia fiind menţionată în conţinutul raportului de inspecţie fiscală".
Cheltuielile aferente cadourilor acordate salariaţilor sunt cheltuieli integral deductibile fiscal.
În consecinţă, suma de 464.642.857 lei reprezentând cadouri acordate salariaţilor în trimestrul IV al anului 2003 este integral deductibilă prin încadrarea în limita de deductibilitate de 1,5 % din fondul de salarii prevăzută de art. 9 alin. (7) lit. e) din Legea nr. 414/2002, şi art. 32 din Legea nr. 631/2002 legea bugetului de stat pentru anul 2003.
Cheltuielile aferente prestărilor de servicii medicale, reprezentând aparatură medicală, medicamente şi servicii medicale sunt cheltuieli parţial/integral deductibile fiscal:
Pentru anul 2003 aceste cheltuieli sunt parţial deductibile prin încadrarea în plafonul de deductibilitate limitată de 1,5 % din fondul de salarii prevăzut de art. 9 alin. (7) lit. e) din Legea nr. 414/2002 şi art. 32 din Legea nr. 631/2002 legea bugetului de stat pentru anul 2003.
Pentru anula 2004, cheltuielile constând în prestarea de servicii medicale reprezentând aparatură medicală, medicamente şi servicii medicale sunt integral deductibile prin încadrarea în limita de deductibilitate de 2 % din fondul de salarii prevăzută de art. 21 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 571/2003.
Cheltuielile cu asigurările medicale obligatorii pentru deplasarea în străinătate a salariaţilor sunt cheltuieli integral deductibile fiscal.
Organul de control a considerat nedeductibile cheltuielile cu asigurarea medicală obligatorie la ieşirea din ţară prilejuită de deplasarea salariaţilor în străinătate, învederează organului de soluţionare a contestaţiei faptul că aceste cheltuieli, cu asigurarea medicală obligatorie, sunt accesorii unei cheltuieli considerată de lege deductibilă, cheltuielile de transport şi cazare, ocazionate de deplasarea în străinătate a salariaţilor în interes de serviciu.
Consideră că este nedatorată de reclamantă contribuţia la Fondul pentru protecţia socială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aceasta fiind exonerată de la plata acestora.
Cu privire la această constatare a organului de control, învederează faptul că reclamanta a respectat, raportat la întreaga perioadă dispoziţiile OUG nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap.
Arată că deoarece în speţă sunt îndeplinite, după cum a arătat mai sus, toate condiţiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, solicită admiterea cererii, şi, în consecinţă, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 78 din 15 aprilie 2009, prin care s-a reţinut obligaţia acesteia de plată a sumei de 7.257.153 RON, reprezentând impozite, contribuţii şi accesorii aferente, până la pronunţarea instanţei de fond.
Reclamanta a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecată pentru termenul din data de 29 octombrie 2009, solicitând preschimbarea termenului de judecată.
La această cerere pârâta a depus la dosar, întâmpinare de către A.N.A.F. prin care a solicitat respingerea cererii de preschimbare a termenului de judecată iar în subsidiar, respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea de şedinţă din 29 octombrie 2009, instanţa i-a pus în vedere reclamantei să facă dovada consemnării cauţiunii în cuantum de 719 mii lei, iar prin certificatul emis de grefa instanţei, reiese că, la data de 07 decembrie 2009, s-a depus la Registrul de valori nr. III ia poziţia 32/2009 originalul recipisei de consemnare nr. 639225/1 din 27 noiembrie 2009, eliberată de C.E.C.B. SA, sucursala Timişoara, prin care s-a achitat cauţiunea stabilită de instanţă.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 451 din 17 decembrie 2009, a admis cererea formulată de SC A.P.S. SRL Nădlac (fostă SC A.F. SRL.).
A dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 78 din 15 aprilie 2009 emisă de pârâtă până la pronunţarea instanţei de fond.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50.126,3 lei cheltuieli de judecată, compuse din onorariu de avocat, taxă de timbru şi timbru judiciar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor legale enunţate mai sus, prin extrasele de cont şi actele contabile depuse la dosar din care reiese starea financiară precară a acesteia, numărul mare de salariaţi (6420, conform declaraţiei nr. 9578 din 19 noiembrie 2009 vizată de I.T.M. Arad), sumele lunare pe care acesta trebuie să le achite, a faptului că a contestat în procedură administrativă Decizia de impunere, solicitând anularea actelor de impunere, precum şi dovada achitării cauţiunii prevăzută de art. 215 din OG nr. 92/2003, modificată.
Suma datorată de reclamantă în temeiului actului a cărui suspendare se solicită este semnificativă, fiind îndeplinită astfel condiţia pagubei iminente, care este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ca fiind, prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public."
Ce-a de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv să existe un caz bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind, împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ", reiese din împrejurarea legată de starea de fapt şi de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. În speţă, această condiţie este îndeplinită având în vedere motivele invocate relativ la nelegalitatea deciziei de impunere atacate.
Necesitatea asigurării unei protecţii jurisdicţionale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrativ - fiscale (în speţă contribuabilului) este recunoscută şi în plan european prin Recomandarea R (89) 8 adoptată de C.M.C.E., potrivit căreia instanţa, chemată să decidă măsura de protecţie provizorie, trebuie să ţină cont de ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente şi să acorde asemenea măsuri atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument juridic aparent valabil faţă de nelegalitatea lui.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.A.F. criticând hotărârea ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a procedat la suspendarea executării deciziei de impunere nr. 78 din 15 aprilie 2009 întrucât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la existenţa cazului bine justificat şi a cauzei iminente.
Susţinerile intimatei - reclamate privind nelegalitatea actului administrativ nu pot fi primite, a susţinut recurenta, întrucât prezenta cauză nu are ca obiect stabilirea legalităţii actului administrativ fiscal. Până la anularea de către o instanţă judecătorească a actului administrativ fiscal acesta se bucură de prezumţia de legalitate. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 257/2006 prin care a reţinut că „Suspendarea actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate".
În ceea ce priveşte ce-a de-a doua condiţie a prevenirii unei pagube iminente, reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui astfel de prejudiciu, simpla împrejurare a unei cifre mari de afaceri neputând fi luată în considerare.
Recurenta - pârâtă a mai criticat hotărârea şi sub aspectul obligării pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
A considerat că nu se poate reţine culpa procesuală atâta timp cât prin atitudinea sa în cursul derulării procesului nu a determinat aceste cheltuieli şi că mai mult decât atât procesul nu s-a soluţionat irevocabil şi astfel nu sunt îndeplinite condiţiile acordării cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, recurenta - pârâtă a solicitat instanţei de judecată să facă aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că onorariul este nepotrivit de mare în raport cu complexitatea cauzei.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu dispoziţiile legale aplicabile şi criticile formulate, constată următoarele:
În ceea ce priveşte soluţionarea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 78 din 15 aprilie 2009 a A.N.A.F. – D.G.A.M.C. prima instanţă în mod corect a procedat la admiterea cererii reclamantei şi suspendarea actului administrativ alocat.
Este adevărat că actul administrativ este executoriu şi se bucură de prezumţia de legalitate, iar suspendarea actelor administrative reprezintă operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, care apare ca o situaţie de excepţie şi care nu poate fi dispusă decât în condiţiile prevăzute de lege.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ sunt: cazul bine justificat şi paguba iminentă, ambele noţiuni fiind definite de legea contenciosului administrativ.
La această reglementare cu caracter general se adaugă, în materia suspendării actului administrativ fiscal şi prevederile art. 215 C. proCod Fiscal, care instituie obligativitatea plăţii unei cauţiuni.
„Cazul bine justificat" este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Reclamanta a invocat motive de nelegalitate ale actelor atacate dar în cadrul cererii de suspendare nu poate face o analiză a acestor motive pentru că ele vor fi analizate de instanţa care verifică legalitatea actului contestat, iar textul legii cere numai existenţa împrejurărilor de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Instanţa de recurs constată, însă, că sunt întrunite condiţiile existenţei cazului justificat având în vedere Decizia Curţii de Apel Timişoara nr. 369 din 2 martie 2005 cu privire la anumite categorii de cheltuieli deductibile.
„Paguba iminentă", cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrative, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Însă, în aprecierea consecinţelor pe care executarea actelor contestate le-ar avea asupra reclamantei, trebuie totuşi, avut în vedere cuantumul sumelor (7.195.681), faptul că reclamanta are relaţii de colaborare cu un număr mare de distribuitori, se poate ajunge la neachitarea sumelor pe care societatea le datorează bugetului de stat sau chiar propriilor angajaţi.
Reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor legale enunţate mai sus prin extrasele de cont şi actele contabile depuse la dosar din care reiese starea financiară precară a acesteia, numărul mare de salariaţi (6420, conform declaraţiei nr. 9578 din 18 noiembrie 2009 vizată de I.T.M. Arad) sumele lunare pe care acesta trebuie să le achite şi faptului că a contestat procedura administrativă Decizia de impunere.
În aceste condiţii, se constată că reclamanta a făcut dovada existenţei atât a condiţiei „cazului bine justificat" cât şi a „pagubei iminente" pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrativ - fiscale.
În fine, în soluţionarea cauzei nu pot fi ignorate prevederile Recomandării nr. R (89) 8 a C.M.C.E. prin care se recunoaşte necesitatea asigurării unei protecţii jurisdicţionale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrativ fiscale.
În ceea ce priveşte obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50.126,3 lei se constată că, într-adevăr, soluţia instanţei de fond sub acest aspect este criticabilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată".
În cauză, într-adevăr, partea cade în pretenţii este pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C.
În raport, însă, cu complexitatea cauzei obiectul fiind reprezentat de o cerere de suspendare a executării actului administrativ, Înalta Curte constată că onorariul avocaţial este nepotrivit de mare.
Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „Judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor (…) ori de câte ori vor constatat motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii (…)" va proceda la reducerea acestui onorariu la suma de 5.000 lei.
Pentru considerentele sus menţionate şi cum celelalte critici formulate sunt nelegale, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte hotărârea atacată, doar în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 451 din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că reduce cheltuielile dejudecată la suma de 5.000 lei, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3502/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3506/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
