ICCJ. Decizia nr. 3518/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3518/2010
Dosar nr. 1348/33/2009
Şedinţa de la 30 iunie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată iniţial pe rolul Tribunalului Alba, secţia civilă, reclamanta SC I. SA în contradictoriu cu SC P. SA şi SC A. SA Alba Iulia a solicitat obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul teren în suprafaţă de 1499,56 m.p. identificat în C.F. nr. 2579, C.F. nr. 2478 şi C.F. nr. 2479.
Prin sentinţa civilă nr. 764 din 28 iunie 2006, Tribunalul Alba a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.
De pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, dosarul a fost strămutat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea nr. 9430 din 20 noiembrie 2006 la Judecătoria Oradea.
La rândul ei, această instanţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor având în vedere valoarea litigiului dedus judecăţii.
Pe parcursul judecăţii s-a invocat excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 1246 emis de Ministerul Transporturilor Construcţiilor şi Turismului.
Prin încheierea de şedinţă din data de 18 iunie 2009 s-a admis cererea, s-a dispus suspendarea cauzei, iar dosarul a fost trimis Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocate.
Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 467 din 13 octombrie 2009, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, următoarele:
În cauza ce priveşte soluţionarea unei excepţii de nelegalitate instanţa de contencios administrativ nu este pur şi simplu sesizată de părţile din litigii ci de către instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat excepţia de nelegalitate şi care are un anumit rol în economia investirii.
Tot astfel, reclamantul într-o atare excepţie ce presupune un ciclu procesual distinct, detaşat de litigiul pendinte, devine autorul sesizării, care se poate astfel identifica cu oricare parte din litigiul principal, iar pârât poate fi doar autorul sau emitentul actului administrativ chiar dacă acesta nu figurează ca parte în procesul principal.
Chiar şi în ipoteza în care instanţa care judecă litigiul principal sesizează din oficiu instanţa de contencios administrativ cu excepţia de nelegalitate în acest din urmă litigiu, reclamant devine reclamantul din litigiul principal, iar pârât emitentul actului administrativ.
Aplicând acest raţionament a constatat că, în speţă, sunt deopotrivă competente să soluţioneze excepţia de nelegalitate Curtea de Apel Alba Iulia dacă ne raportăm la sediul autorului excepţiei şi Curtea de Apel Bucureşti dacă ne raportăm la sediul emitentului actului (pârâtului).
Drept urmare, în temeiul art. 158 raportat la art. 159 pct. 3 C. proc. civ., statuându-se că norma specială instituită de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este derogatorie de la dreptul comun şi are valoare imperativă pe care părţile nu o pot înlătura şi reţinând că faţă de Curtea de Apel Alba Iulia există o incompatibilitate obiectivă de soluţionare a cauzei derivată din efectele strămutării cauzei ce formează litigiul principal, Curtea de Apel Cluj a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Bucureşti.
La rândul ei şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Cluj prin sentinţa civilă nr. 638 din 4 februarie 2010.
A reţinut în motivarea hotărârii faptul că, în cauză, Curtea de Apel Cluj a fost sesizată legal cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar reclamanta - pârâtă SC P.C. SA care a invocat excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare emis în favoarea pârâtei reclamante SC I. SA Cluj Napoca, deşi nu a indicat expres instanţa competentă, în cauză competenţa a fost determinată prin încheierea de şedinţă pronunţată de Tribunalul Bihor care a sesizat legal Curtea de Apel Cluj, ţinând cont pe de o parte că acţiunea în revendicare a fost strămutată la Tribunalul Bihor (instanţă în raza de competenţă a Curţii de Apel Cluj) iar pe de altă parte că sediul reclamantei pârâte SC I. SA se află în municipiul Cluj.
Constatând conflict negativ de competenţă dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Sesizată în condiţiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate invocată în dosarul nr. 10994/271/2006 pe rolul Tribunalului Bihor este Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
„1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza".
Din prevederile menţionate mai sus, rezultă că, în cauza ce priveşte soluţionarea unei excepţii de nelegalitate, „instanţa de contencios administrativ competentă" vizează instanţa de contencios administrativ competentă material să soluţioneze excepţia, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 iar această instanţă nu este propriu - zis sesizată de către părţi ci de către instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat excepţia de nelegalitate.
În aceste condiţii este indubitabil că prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care se referă la instanţa competentă teritorial pe care o poate sesiza reclamantul unei acţiuni în contencios administrativ, nu sunt aplicabile.
În speţa dedusă judecăţii, litigiul în cadrul căreia s-a invocat excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M09 nr. 1246, emis de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, şi care are ca obiect acţiunea în revendicare formulată de SC I. SA în contradictoriu cu SC P. SA şi SC A. SA, se află pe rolul Tribunalului Bihor, urmare strămutării dosarului de la Judecătoria Alba Iulia la Judecătoria Oradea şi ulterior declinării acestuia, în funcţie de valoarea litigiului.
În consecinţă, având în vedere considerentele mai sus enunţate, precum şi faptul că Tribunalul Bihor se află pe raza Curţii de Apel Oradea, instanţa de contencios administrativ competentă teritorial să soluţioneze excepţia de nelegalitate este Curtea de Apel Oradea.
O astfel de soluţie se impune atât în raport cu prevederile aplicabile în materie cât şi în raport cu principiul unei bune administrări a justiţiei, ţinând cont de faptul că litigiul de fond a fost strămutat de pe raza Curţii de Apel Alba Iulia pe raza Curţii de Apel Oradea.
De altfel, acelaşi raţionament l-a avut şi Curtea de Apel Bucureşti în soluţia de declinare pronunţată, dar, din eroare, a reţinut că Tribunalul Bihor se află pe raza Curţii de Apel Cluj iar nu pe raza Curţii de Apel Oradea.
Aşa fiind, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului dintre SC I. SA Cluj Napoca, SC P.C. SA Alba Iulia şi SC A. SA Alba Iulia în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3506/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3519/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
