ICCJ. Decizia nr. 3537/2010. Contencios. Contestaţie la executare. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3537/2010
Dosar nr. 2444/1/2010
Şedinţa publică din 8 iulie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cadrul procesual. Hotărârile instanţelor civile.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, sub nr. 76/233/2006 contestatoarea SC F. SRL Galaţi a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.F.P. Galaţi, în temeiul dispoziţiilor art. 399 C. proc. civ., anularea formelor de executare silită pornite prin adresa nr. 12502 din 15 iunie 2006. Contestatoarea susţine, în esenţă, că dreptul de a cere executarea silită s-a născut la data întocmirii procesului-verbal nr. 5364 din 11 martie 1998, care constituie titlu executoriu şi întrucât executarea silită a fost suspendată prin încheierea din 12 mai 1998 a Tribunalului Galaţi, până la 22 noiembrie 1998, când Curtea de Apel Galaţi a soluţionat contestaţia la executare, potrivit dispoziţiilor art. 128 alin. (1) C. proCod Fiscal, s-a prescris dreptul intimatei de a cere executarea silită.
Prin sentinţa civilă nr. 5994 din data de 25 septembrie 2006, Judecătoria Galaţi a respins excepţia de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită şi a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de SC F. SRL Galaţi.
Recursul declarat împotriva acestei hotărâri de către SC F. SRL Galaţi a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 202 din data de 13 februarie 2007 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă.
Ulterior, prin Decizia civilă nr. 715 din data de 19 iunie 2007, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a admis contestaţia în anulare formulată de SC F. SRL Galaţi împotriva deciziei civile nr. 202 din data de 13 februarie 2007 a Tribunalului Galaţi, pe care a anulat-o şi, în consecinţă, a admis recursul declarat de contestatoare împotriva Sentinţei civile nr. 5994 din data de 25 septembrie 2006 a Judecătoriei Galaţi pe care a casat-o, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că acestei instanţe îi aparţine competenţa soluţionării în fond a contestaţiei.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 100 din 19 septembrie 2008, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC F. SRL Galaţi şi a constatat prescris dreptul pârâtei de a executa titlul executoriu nr. 259 din 2 august 2000 emis în temeiul procesului-verbal de control nr. 5364 din 11 martie 1998.
Referitor la excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă, prima instanţă a apreciat că aceasta este neîntemeiată, în raport cu dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 105/1997 privitoare la soluţionarea obiecţiunilor, contestaţiilor şi plângerilor asupra sumelor contestate şi aplicate prin actele de control sau impunere ale organelor Ministerului Finanţelor Publice şi în raport cu soluţia Tribunalului Galaţi, care prin Decizia nr. 715/2007 a stabilit în mod irevocabil competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, instanţa de fond a reţinut că este neîntemeiată, deoarece din actele dosarului rezultă că titlul executoriu nr. 259 din 2 august 2000 i-a fost comunicat reclamantei abia la data de 12 iulie 2006, respectiv cu 15 zile înainte de data înregistrării contestaţiei de faţă.
Pe fondul acţiunii, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că executarea silită pornită împotriva reclamantei a avut ca obiect sumele menţionate în titlul executoriu nr. 259 din 2 august 2000, care a avut ca titlu de creanţă procesul-verbal de control nr. 5364 din 11 martie 1998.
A mai reţinut instanţa de fond că autoritatea pârâtă, în temeiul aceluiaşi proces-verbal de control a început executarea silită, iniţial, prin somaţia nr. 8716 din 06 mai 1998, executarea fiind suspendată prin încheierea din 12 mai 1998 a Tribunalului Galaţi până la soluţionarea contestaţiei reclamantei, asupra acestei contestaţii pronunţându-se Curtea de Apel Galaţi prin sentinţa nr. 212 din 22 noiembrie 1999.
În acest context, instanţa de fond a apreciat că pârâta a emis un nou titlu executoriu, înregistrat sub nr. 259 din 2 august 2000, contrar dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din OG nr. 11/1996, modificată prin Legea nr. 108/1996, potrivit cărora titlul de creanţă devine executoriu la data la care creanţa bugetară este scadentă, respectiv 11 martie 1998, data efectuării controlului şi individualizării debitului.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 128 C. proCod Fiscal, care prevăd că dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere creanţa, prima instanţă a constatat că raportat la data efectuării ultimului act de executare, adică 2 august 2000, termenul de prescripţie a dreptului pârâtei de a cere executarea silită a început să curgă la data de 01 ianuarie 2001 şi s-a împlinit la data de 01 ianuarie 2006, adresa nr. 12502 din 15 iunie 2006 pentru pornirea executării silite, situându-se în afara termenului de 5 ani.
A concluzionat Curtea de Apel Galaţi că apărarea autorităţii pârâte, în sensul întreruperii cursului prescripţiei nu poate fi primită, deoarece plăţile voluntare făcute de societatea reclamantă au fost efectuate pentru stingerea unor datorii fiscale constatate printr-un alt proces-verbal de control, încheiat la data de 8 aprilie 2003.
3. Hotărârea instanţei de recurs.
Recursul declarat împotriva acestei sentinţe de către pârâta A.F.P. a Municipiului Galaţi a fost admis prin Decizia nr. 5773 din 15 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, sentinţa atacată fiind modificată în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa aceasta decizie, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâta - recurentă, Înalta Curte a constatat că aceasta a fost corect soluţionată, având în vedere faptul că hotărârea prin care a fost stabilită competenţa materială pentru soluţionarea în fond a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, a fost pronunţată de o instanţă de recurs şi a intrat în puterea lucrului judecat, anterior publicării în M. Of. a Deciziei nr. XIV din 5 februarie 2007, pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra unui recurs în interesul legii (30 octombrie 2007), astfel încât, deşi instanţa supremă a constatat că respectiva soluţie este contrară jurisprudenţei sale unitare în materie, incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu poate fi primită.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii acţiunii, Înalta Curte a apreciat că şi aceasta a fost soluţionată în mod corect de către instanţa de fond, obiectul acesteia constituindu-l anularea formelor de executare realizate la data de 15 iunie 2006 şi nu a titlului executor nr. 259 din 2 august 2000.
Raportat la acelaşi obiect al acţiunii şi având în vedere condiţiile în care s-a ajuns la înregistrarea cauzei pe rolul Curţii de Apel Galaţi, instanţa de recurs a considerat ca neîntemeiată şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, grefată pe lipsa plângerii prealabile.
Înalta Curte a constat însă că soluţia adoptată de judecătorul fondului asupra excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, este greşită, concluzia la care s-a ajuns neavând suportul probator necesar.
În acest sens, Înalta Curte a reţinut că în raport cu ansamblul reglementării speciale în materia fiscală, prescripţia dreptului de a cere executarea silită poate fi definită ca fiind stingerea dreptului de executare silită a titlurilor executorii emise de organele fiscale din cauza neexecutării lor în termenul stabilit de lege.
Ca sancţiune procedurală, prescripţia stinge atât dreptul de executare silită al organelor fiscale, cât şi obligaţia corelativă a debitorului de a se supune urmăririi silite, atrăgând încetarea de drept a măsurilor de executare silită.
Potrivit art. 131 C. proCod Fiscal, dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.
Termenul astfel stabilit se întrerupe pe data îndeplinirii de către debitor, înainte sau în cursul executării silite, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în alt mod a datoriei, sau pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită, astfel cum se dispune prin art. 133 lit. b) şi c).
A constatat astfel, Înalta Curte că în cauză, pe baza probatoriului administrat, prima instanţă a reţinut în mod greşit că ultimul act de executare a fost îndeplinit, la data de 2 august 2000, prin emiterea unui nou titlu executoriu cu nr. 259, ce i-ar fi fost comunicat reclamantei abia la data de 12 iulie 2006, aşa cum s-a precizat în adresa nr. 12502 de pornire a executării silite. S-a omis faptul că, ulterior încetării măsurii de suspendare provizorie a executării măsurilor dispuse prin procesul-verbal nr. 5364/1998, survenită la data de 22 noiembrie 1999, s-a continuat executarea silită prin înfiinţarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti din conturile bancare ale debitorului urmărit.
Totodată, în urma măsurilor de executare întreprinse şi deplasării organului de executare la sediul societăţii, la data de 3 iulie 2001 a fost achitată suma de 1.000.000 lei cu chitanţa nr. 0094900, în privinţa căreia susţinerile expertului contabil nu puteau fi reţinute.
Prin urmare, Înalta Curte a apreciat că data ultimului act de executare ce se impune a fi luată în calcul este 3 iulie 2001, iar în raport cu aceasta şi în considerarea dispoziţiilor legale incidente, concluzia că actele de executare întreprinse la 15 iunie 2006 se situează în afara termenului de prescripţie de 5 ani este greşită, acesta împlinindu-se numai la data de 1 ianuarie 2007.
În consecinţă, reţinând incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., numai sub acest aspect şi având în vedere faptul că demersul judiciar al contestatoarei s-a bazat în exclusivitate pe inexistenţa debitului şi prescripţia dreptului de a cere executarea silită, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., a admis recursul şi a dispus modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.
4. Cererea de revizuire formulată de SC F. SRL Galaţi
Împotriva deciziei instanţei de recurs, la data de 19 martie 2010, a formulat cerere de revizuire SC F. SRL Galaţi invocând motivele prevăzute la art. 322 pct. 2 şi 5.
Dezvoltând cele două motive, revizuenta susţine, în esenţă, următoarele:
4.1. Instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unui lucru care nu a fost cerut (extra petita).
Potrivit revizuentei, instanţa de recurs a depăşit limitele învestirii sale, examinând fondul pricinii deşi acest lucru nu se cerea prin recursul declarat iar hotărârea primei instanţe nu permitea o atare abordare, câtă vreme cauza a fost soluţionată de curtea de apel pe excepţie. Pe aceeaşi linie, revizuenta a criticat şi împrejurarea că a fost lipsită de dreptul de a pune concluzii pe fondul cauzei după cum rezultă chiar din practicaua deciziei atacate.
4.2. S-au descoperit înscrisuri noi care fac dovada relei, credinţe a intimatei şi a caracterului abuziv al urmăririi silite.
Revizuenta afirmă că după pronunţarea hotărârii instanţei de recurs a efectuat demersuri şi a solicitat informaţii la sediul A.F.P. Galaţi, ocazie cu care a constatat că această instituţie a procedat la înregistrarea retroactivă în evidenţele sale a obligaţiilor fiscale pretins datorate.
Revizuenta prezintă la acest punct istoricul litigiului, insistând asupra relevanţei deosebite a procesului-verbal nr. 10862 din 31 decembrie 2002, ascuns cu rea – credinţă de către intimată.
5. Procedura în faţa Înaltei Curţi.
Intimata A.F.P. Galaţi nu a formulat întâmpinare, însă prin concluziile scrise transmise la data de 30 iunie 2010 a solicitat respingerea cererii de revizuire, arătând că niciunul dintre motivele invocate nu este fondat.
Referitor la motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., intimata afirmă că în cadrul recursului a solicitat modificarea hotărârii atacate şi examinarea pricinii pe fond iar în privinţa motivului prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., susţine că înscrisurile enumerate de revizuentă în istoricul prezentat nu îndeplinesc cerinţele legii, nefiind „noi".
Revizuenta a ataşat în probaţiune mai multe înscrisuri: notă nedatată întocmită de SC F. SRL Galaţi, referitoare la plata sumei de 1000.000 lei efectuată la data de 3 iulie 2001, adresa A.F.P. Galaţi nr. 801 din 22 noiembrie 2004, chitanţa 0094990 din 3 iulie 2001, deconturi privind TVA pentru luna iunie 2001 şi august 2001, situaţia impozitului pe profit – Anexa nr. 10, Decizia A.F.P. Galaţi de rambursare TVA din 15 noiembrie 2004, fişa sintetică la 25 octombrie 2009, precum şi procesul-verbal de control din data de 8 aprilie 2003.
La data de 11 iunie 2010 intimata A.F.P. Galaţi a solicitat, în temeiul art. 243 pct. 5 C. proc. civ., să se constate că a intervenit suspendarea de drept a judecării prezentei cauze, în raport de faptul că s-a deschis procedura reorganizării judiciare şi a falimentului în privinţa societăţii revizuente.
II Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire.
Examinând cu prioritate cererea de suspendare formulată de intimată, Înalta Curte constată că este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 243 pct. 5 C. proc. civ. „Judecata pricinilor se suspendă de drept:
5. prin deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului asupra reclamantului, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile".
Or, sentinţa comercială nr. 127/ CC din data de 5 mai 2010 a Tribunalului Galaţi, secţia comercială, lichidări judiciare, prezentată în susţinerea incidentului de procedură invocat, nu esteirevocabilă şi, ca atare, nu poate genera efectul scontat de intimată, de oprire a cursului procedurii de faţă.
Cât priveşte cererea de revizuire, aceasta este nefondată sub ambele aspecte, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumentele de drept relevante, corespunzătoare motivelor de revizuire invocate.
1.1. Motivul reglementat de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
Potrivit acestui text de lege:
„Revizuirea unei hotărâri, dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în următoarele cazuri.
2. dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".
Revizuenta invocă numai prima ipoteză vizată de motivul de revizuire, adică situaţia în care instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita) dezvoltând ideea potrivit căreia recurenta A.F.P. Galaţi nu a solicitat examinarea pe fond a pricinii şi nici nu avea cum să formuleze o atare solicitare, câtă vreme prima instanţă rezolvase pricina pe cale de excepţie.
Teza revizuentei nu poate fi primită.
Verificând cererea de recurs formulată de A.F.P. Galaţi se constată că aceasta a solicitat în mod expres, consecutiv admiterii recursului său, examinarea pe fond a cererii de chemare în judecată, formulând apărări în consecinţă.
Deşi această simplă constatare face ca motivul de revizuire să fie nefondat, totuşi, Înalta Curte va examina raţionamentul revizuentei în întregul său, neexistândniciun temei pentru a afirma că în raport de soluţia curţii de apel, instanţa de recurs nu putea decide decât, cel mult, o casare cu trimitere.
Astfel, verificând elementele cererii de chemare în judecată (pct. I.1, din decizie) pentru stabilirea limitelor învestirii instanţei, Înalta Curte constată că obiectul pricinii vizează anularea formelor de executare silită pornite în temeiul unui act administrativ fiscal iar motivul (cauza) acţiunii este reprezentat de prescripţia dreptului de a cere executarea silită.
În acest cadru procesual, prescripţia dreptului de a cere executarea silită de către organele fiscale reprezintă o veritabilă apărare de fond formulată de debitoarea SC F. SRL iar nu o simplă excepţie procesuală, cum se pretinde implicit de revizuentă.
Prin urmare, instanţa de recurs nu se găsea în situaţia în situaţia reglementată de art. 312 alin. (5) C. proc. civ., întrucât Curtea de Apel examinase fondul pricinii care viza verificarea termenului prevăzut de art. 131 C. proCod Fiscal, în interiorul căruia se poate porni procedura executării silite şi, deci, nu era obligată să caseze cu trimitere spre rejudecare în caz de admitere a recursului, cum eronat consideră revizuenta.
1.2. Motivul reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit acestui text de lege se poate cere revizuirea şi atunci când „după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor".
Niciunul dintre înscrisurile la care se referă revizuenta în susţinerea acestui motiv de revizuire nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerat „nou", în sensul reglementării citate.
Din chiar expunerea revizuentei rezultă că fişa sintetică din data de 25 octombrie 2004, situaţia impozitului pe profit (Anexa nr. 10 ataşată) ori procesul verbal de control din data de 8 aprilie 2003 au fost obţinute în baza unei simple cereri adresate intimatei; nota referitoare la plata sumei de 1.000.000 lei şi deconturile de TVA pe lunile iunie şi august 2001 au fost întocmite chiar de revizuentă, iar chitanţa care atestă plata sumei de 1.000.000 lei şi Decizia de rambursare a TVA din 15 noiembrie 2004 s-au aflat la dosarul de recurs.
În fine, înscrisul considerat de revizuentă ca fiind cel mai relevant: procesul verbal nr. 10862 din 31 decembrie 2002 nu a fost depus la dosarul de revizuire.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de revizuire.
Pentru toate considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 326 C. proc. civ., se va respinge cererea de faţă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de SC F. SRL Galaţi împotriva Deciziei nr. 5773 din 15 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3526/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3538/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
