ICCJ. Decizia nr. 3529/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3529/2010
Dosar nr. 650/45/200.
Şedinţa publică din 6 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul B.L.S. a chemat în judecată Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi pe Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii să dispună anularea Ordinului nr. 860 din 13 august 2009, prin care a fost eliberat din funcţia de manager al Spitalului Căi Ferate Iaşi, repunerea în funcţia deţinută anterior, precum şi obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale de care a fost privat şi a unor despăgubiri morale în valoare de 5000 lei, plus cheltuieli de judecată efectuate în cauză.
Prin cererea înregistrată sub nr. 659/45/2009 reclamantul B.L.S. a chemat în judecată Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii şi D.G.C.I.A.T., solicitând anularea raportului nr. 218 din 3 iunie 2009, anularea Ordinului nr. 860 din 13 august 2009 şi reintegrarea în postul ocupat conform contractului de management nr. 14 din 21 iulie 2008, iar în subsidiar obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale aferente perioadei de concediu medical, a drepturilor privind acordarea concediului de odihnă şi a salariului.
Prin încheierea din 9 noiembrie 2009, constatându-se parţială identitate de obiect cauză şi părţi, Curtea a dispus conexarea dosarului nr. 659/45/2009 la dosarul nr. 650/45/2009.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că Ordinul de eliberare din funcţie a fost emis în timp ce se află în incapacitate temporară de muncă, că în cuprinsul acestuia nu s-a indicat calea de atac şi instanţa competentă a o soluţiona, că deficienţele reţinute de organul de control nu-i sunt imputabile şi că măsura a fost luată pe considerentele politice, generate de apartenenţa sa la un alt partid decât celui căruia îi aparţine actuala conducere a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
La termenul din 26 octombrie 2009 reclamantul a depus o cerere completatoare prin care a invocat excepţia nelegalităţii Ordinului nr. 860 din 13 august 2009, excepţia necompetenţei ministerului de a emite ordinul şi excepţia nemotivării Ordinului nr. 860/2009.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 208/CA din 30 noiembrie 2009 a admis în parte acţiunea formulată de reclamant dispunând anularea Ordinului nr. 860 din 13 august 2009 emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, repunerea reclamantului în funcţia de manager al Spitalului Clinic Căi Ferate Iaşi, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile cu privire la solicitarea de revocare a raportului nr. 218 din 3 iunie 2009, obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii să plătească reclamantului drepturile salariale de care acesta a fost lipsit, calculate de la data eliberării din funcţie şi până la repunerea efectivă în funcţia de manager, admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi a D.G.C.I.A.T.
Totodată, a respins acţiunea reclamantului în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi D.G.C.I.A.T. şi a obligat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii la 4,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că raportul juridic dintre părţile aflate în litigiu este generat de dispoziţiile Legii nr. 95/2006 şi de prevederile contractului de management nr. 14 din 21 iulie 2008, că prin obiectul şi statutul părţilor semnatare contractul menţionat se înscrie în categoria contractelor administrative.
S-a mai reţinut, că lipsa oricăror alte menţiuni în partea finală a procesului verbal din 14 mai 2009, în afara semnăturii managerului şi a sigiliului unităţii spitaliceşti controlate nu are semnificaţia însuşirii fără rezerve a constatărilor echipei de control şi cu atât mai puţin valoarea renunţării la dreptul de a contesta acel act.
În fine, instanţa de fond a apreciat că Ordinul nr. 860 din 13 august 2008 nu întruneşte cerinţele art. 41 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, drept pentru care a admis acţiunea reclamantului şi pe cale de consecinţă a dispus anularea actului administrativ contestat şi repunerea reclamantului în funcţia de manager a Spitalului Clini Căi Ferate Iaşi.
Urmare anulării actului administrativ Curtea a admis şi cererea privind repararea prejudiciului cauzat reclamantului .
Referitor la cererea de anulare a raportului nr. 218 din 3 iunie 2009, s-a reţinut că acesta nu are valoarea unui act administrativ, ci semnificaţia unui act pregătitor, astfel că, având în vedere faptul că acest control viza unitatea spitalicească iar nu activitatea singulară a managerului, nu există obligaţia acestuia din urmă de a-l ataca în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a susţinut în esenţă, următoarele:
- în mod greşit instanţa de fond a soluţionat excepţiile invocate de către pârât atât sub aspect procedural cât şi prin prisma dispoziţiile de drept material în temeiul cărora au fost invocate, cu referire la excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată faţă de neîndeplinirea procedurii prealabile cu privire la revocarea Raportului nr. EI 218 din 3 iunie 2009, cât şi cu privire la modul de soluţionare al excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii cu privire la pretenţiile reclamantului formulate în vederea obţinerii drepturilor salariale;
- în ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentul a susţinut ca instanţa de fond a apreciat greşit natura juridică a raportului juridic dedus judecăţii, soluţia pronunţată fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii, apreciind în mod eronat că regimul juridic al contractului de management nu ar fi guvernat de regulile privitoare la mandat.
Totodată, recurentul a arătat că ordinul contestat a fost emis în mod legal, în temeiul dispoziţiilor art. 12 lit. l) din contractul de management nr.14/2008 coroborate cu cele ale dispoziţiilor art. 5 alin. (4) şi art. 12 alin. (4) din HG nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, având la bază Raportul nr. EI 218 din 3 iunie 2009 în care au fost enunţate şi descrise faptele imputabile reclamantului, în urma controlului efectuat la nivelul unităţilor sanitare din subordinea ministerului, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
A mai precizat recurentul că ordinul atacat a fost motivat, atât în fapt cât şi în drept, contrar celor reţinute de către instanţa de fond prin sentinţa atacată.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, HG nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Legea nr. 554/2004 şi prevederile codului de procedură civilă.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
În ceea ce priveşte criticile formulate de către recurentul-pârât cu privire la modul de soluţionare al excepţiilor invocate, Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate.
Astfel, instanţa de fond a apreciat şi reţinut în mod corect în raport de dispoziţiile art. 2 lit. c) şi art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, caracterul de act pregătitor al raportului nr. 218 din 3 iunie 2009 şi în consecinţă a respins excepţia de inadmisibilitate pentru lipsa procedurii prealabile invocate de recurentul-pârât cu privire la acest capăt de cerere, având în vedere că acest act de control nu constituie un act administrativ conform definiţiei legale prevăzute de dispoziţiile legale mai sus menţionate.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat în mod corect în ceea ce priveşte obligarea autorităţii emitente la plata drepturilor salariale, către intimat, reţinând că această obligaţie revine exclusiv acesteia, în calitate de organ emitent al actului vătămător conform dispoziţiilor art. 1 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, susţinerile recurentului cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive cu privire la acest capăt de cerere fiind neîntemeiate.
Criticile formulate de recurent pe fondul cauzei, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, nu pot fi reţinute, fiind nefondate.
Astfel cum rezultă din considerentele sentinţei atacate, principalul motiv pentru care s-a reţinut nelegalitatea actului administrativ l-a constituit nemotivarea acestuia.
Pentru a-şi putea exercita atribuţia de control al legalităţii actelor administrative, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa de judecată trebuie să cunoască raţiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea puterii sale discreţionare, a ales soluţia criticată de cel vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului administrativ.
Motivarea actului administrativ constituie o garanţie contra arbitrariului autorităţii publice şi se impune în special în cazul actelor prin care se modifică sau suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale - cum este şi cazul ordinului contestat de intimat -, ea trebuind să conţină elementele de fapt şi de drept care să permită verificarea temeiurilor şi efectelor deciziei administrative precum şi a proporţionalităţii măsurii cu împrejurările în care a fost dispusă.
Ori în cauză astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, ordinul de revocare a intimatului din funcţia de manager al Spitalului Clinic Căi Ferate Iaşi nu a fost motivat, simpla trimitere la Raportul înregistrat sub nr. 2119/RB din 19 iunie 2009 în care se reţin „deficienţe grave" constatate în unităţile sanitare controlate nefiind suficientă pentru a justifica măsura dispusă în temeiul dispoziţiilor Cap. XII lit. l) din Contractul de management încheiat între părţi.
Curtea constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect în baza probatoriului administrat în cauză nelegalitatea actului administrativ atacat, emis în baza raportului nr. 2119/RB din 19 iunie 2009, raport care nu evidenţiază în totalitate, constatările reţinute prin procesul verbal din 14 mai 2009, urmare a controlului efectuat, constatări care se referă la motive obiective cum ar fi insuficienţa resurselor şi imposibilitatea reală a ocupării locurilor vacante, şi care relevă lipsa de culpă a managerului pentru abaterile reţinute.
De asemenea nu se poate reţine că erau întrunite condiţiile legale pentru revocarea managerului conform dispoziţiilor din contractul de management atâta vreme cât controlul efectuat nu a verificat îndeplinirea indicatorilor de performanţă stabiliţi prin anexa la contract, iar controlul a fost efectuat înainte de împlinirea termenului minim de un an prevăzut de contract, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 178 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 invocate de recurent.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, neexistând motive de casare sau modificare a acesteia şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii împotriva sentinţei civile nr. 208 din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3528/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3530/2010. Contencios → |
|---|
