ICCJ. Decizia nr. 3575/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3575/2010
Dosar nr. 42927/3/2009
Şedinţa de la 15 iulie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
1. Circumstanţele cauzei. Soluţiile pronunţate de instanţele aflate în conflict
Prin cererea adresată Judecătoriei sector 4 Bucureşti la data de 9 iunie 2008, astfel cum a fost precizată, reclamanta D.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, obligarea la acordarea despăgubirilor în valoare de 50.827 lei în numerar, actualizate la valoarea de piaţă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a cumpărat apartamentul indicat în acţiune în anul 1979, iar ca urmare a plecării sale în străinătate în anul 1984, imobilul a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974, fără plata vreunei despăgubiri.
A mai arătat că a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând despăgubiri în raport de preţul efectiv plătit din valoarea apartamentului, la data achiziţiei iar faţă de modificările legislative intervenite în anul 2008, a solicitat plata despăgubirilor în numerar.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005 şi H.G nr. 128/2008.
1.1. Prin sentinţa civilă nr. 5084 din 15 octombrie 2008 Judecătoria sector 4 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, reţinând că Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, precum şi deciziile menţionate ale instanţei supreme, astfel că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 26 alin. (3), din Legea nr. 10/2001.
1.2. Învestit cu soluţionarea cauzei, prin sentinţa civilă nr. 1334 din 13 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a avut în vedere deciziile nr. 9/2006 şi 20/2007 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în interesul legii, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
1.3. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1494 din 24 martie 2010, la rândul său, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că textul de lege invocat de către tribunal nu are aplicabilitate în cauză, având în vedere că jurisdicţia instanţei de contencios administrativ vizează o altă etapă judiciară în procedura de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilele naţionalizate şi anume, se referă la deciziile adoptate de Comisia centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în exercitarea atribuţiilor sale, în etapa în care intervine această instituţie, subsecventă soluţionării notificării/constatării îndreptăţirii la despăgubiri de către autoritatea notificată, iar cenzurarea acestei etape aparţine secţiei civile a tribunalului.
Instanţa a mai avut în vedere şi Deciziile 9/2006 şi 20/2007 ale Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a sesizat instanţa competentă să soluţioneze conflictul intervenit în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.
2. Stabilirea instanţei competente să soluţioneze cauza de faţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Soluţionând conflictul de competenţă astfel apărut, Înalta Curte stabileşte că Secţia a IV-a civilă a Tribunalului Bucureşti este instanţa competentă să soluţioneze cauza de faţă, privind-o pe reclamanta D.R. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti – prin Primarul General, în considerarea celor în continuare arătate.
Actele şi lucrările dosarului atestă că reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată ca autoritatea pârâtă să fie obligată la acordarea despăgubirilor evaluate la suma de 50.827, actualizată la valoarea de piaţă, reprezentând plata parţială a preţului unui imobil situat în Bucureşti, ulterior naţionalizat în baza Decretului nr. 223/1974, fără plata vreunei despăgubiri.
Printr-o precizare a acţiunii iniţiale, reclamanta a indicat că temeiul legal invocat în susţinerea cererii sale de chemare în judecată îl reprezintă prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001, Legea nr. 244/2005, HG nr. 128/2008 pentru modificarea şi completarea HG nr. 1095/2005 ca şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Raportat la conţinutul normelor legale indicate şi faţă de împrejurarea că în speţă notificarea reclamantei nu a fost efectiv soluţionată, nefiind contestată practic nici o decizie sau dispoziţie de respingere a notificării, solicitându-se implicit constatarea pe cale judecătorească a dreptului la acordarea despăgubirilor, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei civile, respectiv secţiei civile a tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul persoana respectivă.
În acest sens, de altfel, a statuat instanţa supremă prin decizii pronunţate în soluţionarea unor recursuri în interesul legii , în speţă nefiind în mod evident incidente prevederile art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, la care s-a făcut trimitere în cuprinsul sentinţei nr. 1334 din 13 noiembrie 2009 de declinare, întrucât jurisdicţia instanţei de contencios administrativ pe care acest text de lege o prevede vizează o cu totul altă etapă în procedura de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilele naţionalizate, inoperantă în cauză.
Aşadar, în acord şi cu argumentele înfăţişate de instanţa de contencios administrativ prin sentinţa nr. 1494 din 24 martie 2010, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei de faţă în favoarea Secţiei a IV-a civile a Tribunalului Bucureşti, căreia i se va trimite dosarul spre continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta D.R. şi pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3551/2010. Contencios. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 3576/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
