ICCJ. Decizia nr. 3539/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3539/2010
Dosar nr. 1932/54/2009
Şedinţa publică din 12 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamantul F.D. a chemat în judecată în calitate de pârâţi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţia şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii sa-i acorde asistenţă medicală şi medicamente gratuite.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, prin Decizia nr. 127219 din 2 septembrie 2004 actualizată Ia data de 23 decembrie 2008, i s-a stabilit pensie de serviciu.
La data de 19 mai 2009, a formulat cerere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi prin care a solicitat să fie trecut în tabelul cu pensionarii din parchet, pentru a primi medicamente gratuite.
Cererea a fost înaintată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţia şi Justiţie pentru aprobare. La data de 9 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi i-a adus la cunoştinţă reclamantului prin adresa nr. 684 din 5 iunie 2009 că nu i s-a aprobat cererea neavând dreptul la medicamente şi asistenţă gratuită întrucât la data pensionării nu era procuror.
Cu această ocazie reclamantului i s-a înaintat şi adresa nr. 152 din 4 iunie 2009 spre justificare.
Reclamantul a arătat că refuzul celor două parchete de a-i acorda asistenţă medicală şi medicamente este nelegal, deoarece dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 92/1992 în baza cărora s-a adoptat HG nr. 409/98 invocată prin adresa nr. 152 din 4 iunie 2009 au fost abrogate prin Legea nr. 303/2004 şi Legea nr. 247/2005. Atât HG nr. 409/98 cât şi Normele comune nr. 318/FB-64-807/ C din 26 mai 1999 pe care le invocă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a justifica refuzul de a primi medicamente gratuite sunt abrogate prin OUG nr. 150/2002, care, la rândul ei, a fost abrogată prin Codul fiscal.
A mai susţinut reclamantul că prin Legea nr. 247/2005 au fost modificate dispoziţiile art. 78 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 în sensul că magistraţii în activitate şi pensionari, beneficiază de asistenţă medicală şi medicamente gratuite în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiilor la asigurările sociale, condiţie pe care reclamantul o îndeplineşte.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 78 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 modificat prin Legea nr. 247/2005.
La data de 09 iulie 2009 pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi au formulat întâmpinări prin care, în prealabil, în temeiul art. 10 alin. (3) şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, republicată, raportat la art. 5 C. proc. civ., au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
O altă excepţie invocată prin întâmpinare a fost aceea a lipsei procedurii prealabile întemeiată pe dispoziţiile art. 7 şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rep., art. 109 alin. (2) şi art. 137 C. proc. civ., motivat de faptul că reclamantul avea obligaţia de a solicita emitenţilor, mai întâi, revocarea adreselor de care face vorbire în acţiunea sa, în termenul stabilit de lege, obligaţie ce nu a fost îndeplinită.
Asupra fondului cauzei, s-a arătat că în mod greşit reclamantul şi-a fundamentat pretenţiile pe dispoziţiile art. 25 alin. (1) din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi a altor categorii de personal din cadrul justiţiei, şi art. 79 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi completată, întrucât, raportului de drept dedus judecăţii i se aplică normele incidente tuturor categoriilor de asiguraţi.
Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui C.N.A.S. nr. 255/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului - cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pe anul 2008 aplicabil în speţă, prevede conţinutul pachetului de servicii medicale, tipul tratamentelor şi procentul care este suportat de stat pentru fiecare categorie în parte.
Astfel, pentru fiecare intervenţie medicală, ordinul mai sus-amintit precizează procentul de compensare şi tarifele la care se aplică aceste procente.
În aceste condiţii, contravaloarea tratamentelor medicale ce vor fi solicitate va fi mai mare dacă acestea vor fi fost realizate la tarife superioare celor stabilite prin amintitul ordin.
În consecinţă, Ministerul Public a procedat în mod legal în speţă după primirea de instrucţiuni în acest sens de la Ministerul Finanţelor Publice, în conformitate cu dispoziţiile Contractului - cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008 şi Normelor metodologice de aplicare a acestuia.
Curtea de Apel Craiova a analizat în prealabil excepţiile invocate în cauză şi a procedat la respingerea acestora, pentru următoarele considerente:
Referitor la competenţa teritorială de soluţionare a cauzei s-a reţinut că, art. 10 alin (3) din Legea nr. 554/2004, prin derogare de la dreptul comun, reprezentat în materie de dispoziţiile Codului de procedură civilă, reglementează o competenţă alternativă ce dă posibilitatea reclamantului de a opta între instanţa competentă material în soluţionarea litigiului de la domiciliul său sau cea de la domiciliul pârâtului.
Odată făcuta această opţiune de către reclamant prin investirea uneia dintre cele două instanţe deopotrivă competente în soluţionarea litigiului, nici reclamantul şi nici pârâtul nu mai pot invoca necompetenţa teritorială a instanţei investite, dispoziţiile Codului de procedură în materia competenţei teritoriale a instanţelor ne fiind incidente, în speţă, ca o consecinţă a aplicării principiului potrivit căruia prioritate în aplicare are norma specială, derogatorie de la dreptul comun.
Nici excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 de către reclamant, nu a fost reţinută ca întemeiată, deoarece reclamantul s-a adresat instanţei ca urmare a refuzului de a fi trecut în tabelul pensionarilor din parchet pentru a putea beneficia de asistenţă medicală şi medicamente gratuite similar cu aceştia.
Or, adresele contestate de reclamant reprezintă refuzul autorităţilor publice pârâte de a soluţiona favorabil cererea reclamantului şi în această ipoteză sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă în situaţia acţiunilor întemeiate pe refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept al persoanei ce se consideră vătămată.
Pe fond, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 354 din 9 octombrie 2009, a admis acţiunea formulată de F.D., a anulat adresa nr. 684 din 5 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi adresa nr. 152 din 4 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a obligat pârâţii să-i recunoască reclamantului dreptul de a beneficia în mod gratuit de asistenţă medicală şi medicamente în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) din OUG nr. 27/2006.
A reţinut că potrivit art. 25 din OUG nr. 27/2006, procurorii în activitate sau pensionari, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate. Condiţiile de acordare gratuită a asistenţei medicale, medicamente şi protezelor se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului.
Cum reclamantul a dovedit că are calitatea de procuror pensionar şi calitatea de asigurat al C.A.S.O.P. – S.N.A.J., iar în această calitate i se reţine contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate, acesta a făcut dovada că îndeplineşte condiţiile prevăzute lege pentru a beneficia în mod gratuit de asistenţă medicală şi medicamente în condiţiile art. 25 din OUG nr. 27/2006.
În consecinţă, distincţia făcută de pârâte între procurorii pensionari, care la data pensionării, îndeplineau această funcţie şi situaţia reclamantului care la data pensionării nu îndeplinea funcţia de procuror, apare ca fiind fără justificare în actualul context legislativ, având în vedere că HG nr. 409/1998 şi Normele comune nr. 316/FB-64-807/C, pe care se întemeiază refuzul au fost emise în aplicarea dispoziţiilor art. 99 din Legea nr. 92/1992, privind organizarea judecătorească, dispoziţiile abrogate prin art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004.
Împotriva acestei sentinţei a formulat recurs pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispoziţii legale potrivit cărora înainte de a se adresa instanţei, reclamantul trebuia să solicite autorităţii emitente revocarea adreselor ce constituie obiectul acţiunii;
- raportului de drept dedus judecăţii i se aplică prioritar normele incidente tuturor categoriilor de asiguraţi, deoarece textul art. 25 alin. (2) din OUG nr. 27/2006 republicată, cât şi al art. 79 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 republicată, precizează că gratuitatea privind asistenţa medicală, medicamentele şi produsele de care beneficiază anumite categorii profesionale, judecătorii, procurorii şi personalul asimilat acestora, se aplică doar în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiilor legale privind plata contribuţiei la asigurările sociale şi a celor privind pachetul de servicii medicale acordate, tipul tratamentelor şi preţul care este suportat de stat pentru fiecare categorie în parte, prevăzute de Ordinul comun al M.S. şi al P.C.N.A.S. nr. 255/2008.
Recurentul şi-a încadrat motivele de recurs din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 3,4 şi 9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect instanţa de fond a respins excepţia lipsei procedurii administrative prealabile invocată de pârâtul – recurent, deoarece potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 plângerea prealabilă nu este obligatorie în cazul prevăzut de art. 2 alin. (2) din lege, respectiv în cazul refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. În speţă, prin adresele contestate, pârâtul - recurent a comunicat reclamantului - intimat tocmai acest refuz de rezolvare a cererii, astfel că nu mai era necesară o reclamaţie administrativă prealabilă împotriva acestui refuz.
În ceea ce priveşte fondul cauzei instanţa de fond a decis în mod corect că reclamantul - intimat, în calitate de magistrat pensionar, beneficiază de asistenţă medicală şi medicamente gratuite, fără a se face distincţie după cum avea sau nu calitatea de magistrat la data pensionării.
În acest sens, instanţa a făcut o corectă interpretare a HG nr. 409/1998 care, fiind dată în aplicarea Legii nr. 92/1992 se referă la cei care aveau calitatea de magistraţi în momentul pensionării, în prezent Legea nr. 303/2004 republicată şi OUG nr. 27/2006 nemaifăcând distincţie, în ceea ce priveşte drepturile acordate, între foştii magistraţi, care aveau această calitate la data pensionării şi cei care exercitau o altă activitate la data respectivă.
Pentru considerentele menţionate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 354 din 9 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3538/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 3550/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
