ICCJ. Decizia nr. 3598/2010. Contencios. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3598/2010
Dosar nr. 1204/2/2010
Şedinţa publică din 19 august 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la instanţă, la data de 06 februarie 2010, reclamantul a solicitat anularea actului administrativ nr. 2717927 din 28 ianuarie 2010 (decizie de returnare). Această măsură a fost dispusă în conformitate cu art. 78 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, în scopul comunicării deciziei de revocare a dreptului de şedere temporară al reclamantului ca urmare a faptului că nu a fost respectat scopul pentru care s-a acordat acel drept de şedere pe teritoriul României. în drept, Decizia de returnare contestată a fost întemeiată pe art. 4 alin. (4) şi art. 77 alin. (3) lit. a) din ordonanţa amintită.
Pentru termenul de judecată din data de 2 iunie 2010, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (9) lit. b) din OUG nr. 56/2007, privind eliberarea autorizaţiei de muncă, modificată şi completată în raport cu prevederile art. 41 alin. (1), art. 53 şi art. 18 alin. (1) din Constituţia României.
Prin încheierea de şedinţă din data de 02 iunie 2010 pronunţată în dosarul nr. 1204/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (9) lit. b) din OUG nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, motivând, în mod corect, că prevederile legale criticate ca fiind neconstituţionale nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs F.D., criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi susţinând că în mod greşit prima instanţă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 29 alin. (l) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată şi actualizată, prevede expres următoarele:
(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate caftind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare.
(5) Pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă.
(6) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
Din analiza şi interpretarea textelor legale de mai sus, rezultă că pentru a fi admisibilă excepţia de neconstituţionalitate, trebuie întrunite cumulativ două condiţii: dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi aceleaşi dispoziţii să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În speţă, textul pretins a fi neconstituţional are următorul conţinut:
Art. 15
(9) Dacă raportul de muncă al străinului încetează înainte de expirarea perioadei pentru care a fost eliberată autorizaţia de muncă, încadrarea în muncă la alt angajator se poate face numai dacă se obţine o nouă autorizaţie de muncă, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 6 lit. b), c) şi f).
Astfel, având în vedere că Decizia de returnare nr. 2717927 din 28 ianuarie 2010, a fost emisă pe numele recurentului - reclamant în temeiul art. 77 alin. (3) lit. a), ca urmare a nerespectării prevederilor art. 4 alin. (4) din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, apreciem că în mod evident art. 15 alin. (9) din OUG nr. 56/2007, modificată şi aprobată prin Legea nr. 134/2008, nu are legătură cu soluţionarea prezentei cauze. Prin sintagma legală „dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei" în accepţiunea Legii nr. 47/1992 trebuie să se înţeleagă că este vorba strict de acea prevedere legală de care depinde soluţionarea cauzei. Pentru verificarea legalităţii actului administrativ indicat mai sus şi pronunţarea unei soluţii asupra fondului, textele de lege care au relevanţă sunt cele care prevăd anume motivele pentru care s-a emis măsura contestată, texte care reprezintă temeiul legal al deciziei de returnare.
În cauza de faţă, vă rugăm sa observaţi că soluţionarea acesteia nu depinde de prevederile art. 15 alin. (9) din OUG nr. 56/2007, care vizează o ipoteză referitoare la situaţia în care unui cetăţean străin îi încetează raportul de muncă cu angajatorul român, situaţie în care străinul în cauză, dacă doreşte în continuare să presteze muncă pe teritoriul României la alt angajator, trebuie să obţină o nouă autorizaţie de muncă.
Considerăm că excepţia de neconstituţionalitate ridicată de reclamant este contrară prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi instanţa de fond în mod corect a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.D. împotriva încheierii din 2 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1204/2/2010, ca nefondat, Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3591/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3600/2010. Contencios → |
|---|
