ICCJ. Decizia nr. 3631/2010. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DeciziaDosar nr. 3631/2010
Dosar nr. 287/35/2010
Şedinţa publică din 19 august 2010
Asupra conflictului de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de 26 noiembrie 2009 pe rolul Judecătoriei Satu Mare creditoarea C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Cluj, a formulat somaţia de plată împotriva debitoarei SC E.H.E. SRL, solicitând să se emită o ordonanţa de plata prin care să se dispună obligarea debitoarei la plata:
- echivalentului in lei a sumei de 51 curo plătibil la cursul de schimb al zilei comunicat de BNR, valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitării tarifului conform art. 6 din OG nr. 15/2002, alin. (1) si (2)], cu titlu de debit, reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România ramase restante; 73,29 Euro plătibil la cursul de schimb al BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadentei ratei (pentru fiecare rata in parte) reprezentând penalităţi de întârziere calculate pana la data de 06 noiembrie 2009 inclusiv, pentru neplata la termenele si in cuantumul stabilit a debitului conform contractului si mai departe pana la achitarea integrala a debitului; echivalentul în lei a 4,67 Euro plătibil la cursul de schimb al BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadentei ratei, reprezentând penalităţi de întârziere calculare pentru neplata la termenele si in cuantumul stabilit a ratelor eşalonate până la data achitării acestora inclusiv, cheltuieli de judecata reprezentând taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
În drept a invocat prevederile OG nr. 5/2001. Judecătoria Satu Mare prin sentinţa civilă nr. 803 din 5 februarie 2010 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, reţinând în esenţă că potrivit art. 1 din OUG nr. 84/2003 (astfel cum a fost modificat prin art. 1 din Legea nr. 47/2004) C.N.A.D.N.R. SA este persoană juridică de drept privat asimilată autorităţilor publice şi că în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative, inclusiv contractele asimilate actelor administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale sau de persoanele juridice de drept privat asimilate autorităţilor publice centrale, se soluţionează în fond (în primă instanţă) de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea sub nr. 287/35/2010.
La rândul ei şi această instanţă şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 183/CA/2010 din 10 mai 2010, reţinând în motivarea hotărârii următoarele considerente:
In speţă, contractul nr. 2676 din 25 septembrie 2006 încheiat între părţi, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale şi deşi C.N.A.D.N.R. SA este o autoritate publică centrală, cerinţele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite.
Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi nici achiziţiile publice şi nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ. Contractul privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale are natura unui contract comercial, încheiat între o autoritate publică şi o societate comercială, prin care autoritatea percepe societăţii comerciale o taxă de utilizare a reţelei de drumuri naţionale.
Constatând ivit conflict negativ de competenţă între Curtea de Apel Oradea şi Judecătoria Satu Mare, în temeiul prevederilor art. 20 şi urm. C. proc. civ., dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Sesizată în condiţiile art. 20 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze litigiul dedus judecăţii este Judecătoria Satu Mare, pentru următoarele considerente:
Reglementând obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8 alin. (2) şi (3), că instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ, având în vedere regula după care în astfel de situaţii, principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public.
Contractul administrativ nu este definit de acest act normativ, legiuitorul limitându-se să asimileze, prin art. 2 lit. c), teza a II-a, actelor administrative în sensul acestei lege, anumite contracte încheiate de autorităţile publice, în funcţie de obiectul lor, respectiv a celor ce privesc punerea în valoare a bunurilor proprietate publică (realizată, de regulă, prin contracte de concesiune, de închiriere sau de administrare a unor bunuri publice), executarea lucrărilor de interes public (ex. parteneriat public - privat pentru concesiunea de lucrări, prestarea serviciilor publice (concesiune, delegare de gestiune), achiziţiile publice, precum şi alte categorii de contracte administrative care pot fi expres prevăzute prin legi speciale.
În pricina de faţă, prin demersul său judiciar creditoarea C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Cluj a formulat somaţia de plata împotriva debitoarei SC E.H.E. SRL solicitând să se emită o ordonanţa de plata prin care să se dispună obligarea debitoarei la plata:
- echivalentului in lei a sumei de 51 Euro plătibil la cursul de schimb al zilei comunicat de BNR, valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitării tarifului (conform art. 6 din OG nr. 15/2002, alin. (1) si (2), cu titlu de debit, reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România rămase restante; 73,29 Euro plătibil la cursul de schimb al BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadentei ratei (pentru fiecare rata in parte) reprezentând penalităţi de întârziere calculate pana la data de 06 noiembrie 2009 inclusiv, pentru neplata la termenele si in cuantumul stabilit a debitului conform contractului si mai departe pana la achitarea integrala a debitului; echivalentul în lei a 4,67 Euro plătibil la cursul de schimb al BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadentei ratei, reprezentând penalităţi de întârziere calculare pentru neplata la termenele si in cuantumul stabilit a ratelor eşalonate până la data achitării acestora inclusiv, cheltuieli de judecata reprezentând taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a încheiat cu debitoarea contractul nr. 2676 din 25 septembrie 2006, având ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale.
Cererea de ordonanţă de plată a fost formulată de D.R.D.P. Cluj în temeiul prevederilor a OG nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată.
Potrivit art. 2 alin. (1) din OG nr. 5/2001, „cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă."
Astfel fiind, litigiul poartă asupra executării obligaţiilor decurgând din contractul având ca obiect eliberarea rovinietelor în beneficiul unei societăţi comerciale de către Compania Naţională, care este, potrivit statului său, prevăzut în anexa la OUG nr. 84/2003, „societate comercială pe acţiuni, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prezentul statut". Prin urmare, raportat la obiectul său, respectiv eliberare rovinietă şi încasare tarif utilizare drumuri şi, în condiţiile în care nu a fost încheiat de o persoană juridică de drept privat autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, asimilată unei autorităţi publice în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, acest contract nu se circumscrie sferei contractelor cărora le sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (2), coroborate cu art. 2 lit. c) din această lege, competenţa de soluţionare a cererii de emitere a somaţiei de plată revenind Judecătoriei Satu-Mare.
Înalta Curte are în vedere şi faptul că reglementând cadrul juridic al serviciilor comunitare de utilităţi publice, legiuitorul a stabilit, în mod expres, prin art. 51 alin. (p1) din Legea nr. 51/2006, introdus prin OUG nr. 13/2008, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ numai pentru soluţionarea litigiilor dintre unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice şi operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii; precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri, soluţionarea tuturor celorlalte litigii contractuale dintre operator şi utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor prestate realizându-se de instanţele de drept comun.
Această soluţie legislativă este de natură să asigure o delimitare clară a sferei contractelor încheiate de autorităţile publice asimilate actului administrativ prin art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, în acelaşi sens pronunţându-se şi instanţa supremă.
Astfel fiind, un asemenea contract este un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, dintre care niciuna nu este o autoritate publică, şi având ca obiect eliberarea rovinietelor în schimbul preţului, astfel că nu este un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii în sensul prevederilor art. 5 alin. (3) din OUG nr. 119/2007 şi ale art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competenţa instanţei specializate de contencios administrativ.
In consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Satu-Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I DE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj şi SC E.H.E. SRL Satu Mare în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 august 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3628/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 424/2010. Contencios → |
---|