ICCJ. Decizia nr. 369/2010. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 369/2010
Dosar nr. 1010/59/200.
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 62 din 24 februarie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL Lugoj în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Comisia Fiscală Centrală.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei fiscale centrale.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs reclamanta SC S. SRL.
Înainte de a proceda la analiza motivelor de recurs, se constată că, deşi a fost citată cu menţiunea depunerii taxei judiciare de timbru în cuantum de 2,0 lei, precum şi a timbrului judiciar de 0,15 lei, conform dovezilor existente la filele 11 şi 20, din dosarul Înaltei Curţi, recurenta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.
Ca urmare, Înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, precum şi ale art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995 şi, în temeiul art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., va dispune anularea recursului, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de SC S. SRL Lugoj împotriva sentinţei civile nr. 62 din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 367/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 372/2010. Contencios → |
---|