ICCJ. Decizia nr. 392/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 392/2010
Dosar nr. 3320/1/200.
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010
Asupra contestaţiilor în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 14 aprilie 2009 reclamanţii SC Z.G. SRL Timişoara şi D.A.N. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1333 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea contestaţiei sale SC Z.G. SRL Timişoara invocă dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., respectiv săvârşirea unei erori materiale esenţiale, care a condus la respingerea recursului său ca nefondat.
În fapt, se arată că instanţa de recurs a apreciat ca legală atragerea răspunderii solidare a SC Z.G. SRL cu debitoarea SC Z.G.I. SRL, faţă de îndeplinirea condiţiei prevăzută la art. 27 alin. (2) lit. a) C. proCod Fiscal, în sensul că societatea „are raporturi de muncă sau civile de prestări servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului".
Astfel, s-a stabilit că în perioada 2005 - 2006, din totalul de 550 angajaţi ai societăţii declarate insolvabilă - SC Z.G.I. SRL, un număr de 290 au fost angajaţi la SC Z.G. SRL; greşeala materială constă în faptul că în realitate, numărul total al angajaţilor societăţii debitoare declarată insolvabilă este de 640/550 + 90), număr rezultat din adunarea angajaţilor existenţi în 2005 cu cei existenţi în 2006, iar instanţa care a pronunţat hotărârea criticată a omis angajaţii din 2006, în număr de 90. în acest fel, concluzia instanţei a fost fundamental greşită, cu privire la îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 27 alin. (2) lit. a) C. proCod Fisca.
Contestatorul D.A.N. a criticat, la rândul său, soluţia instanţei de recurs, pe considerentul că numai printr-o eroare materială s-a putut menţine soluţia instanţei de fond privind respingerea cererii sale de intervenţie în interes propriu, instanţa de recurs apreciind că în calitatea sa de administrator al societăţii recurente şi de apărător al intereselor acesteia, îşi apără inclusiv propriile interese, fiind inutilă o cerere separată.
În realitate, susţine contestatorul, patrimoniul său, ca persoană fizică, fiind distinct de cel al societăţii, instanţa ar fi trebuit să constate interesul său propriu în apărarea de efectele răspunderii solidare.
Totodată, contestatorul D.A.N. susţine, la rândul său, motivul de contestaţie în anulare formulat de SC Z.G. SRL privind greşeala materială.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, prin prisma motivului de contestaţie în anulare invocat, respectiv prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. (greşeala materială), se constată că acest text de lege se referă la erori materiale evidente, cum ar fi respingerea greşită a unui recurs ca fiind tardiv, anularea sa greşită ca fiind netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi alte erori asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară examinarea fondului sau reaprecierea probelor.
Totodată, prin calea de atac a contestaţiei în anulare, legea nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs, în sensul de a se reanaliza legalitatea şi temeinicia deciziei instanţei de recurs sub toate aspectele acesteia, ci numai pentru anumite încălcări grave ale normelor de procedură.
În speţă, contestatoarea SC Z.G. SRL tinde la stabilirea unei alte situaţii de fapt cu privire la numărul angajaţilor transferaţi la noua societate ceea ce implică reaprecierea probelor existente şi chiar administrarea de noi probe, solicitându-se în subsidiar, proba cu expertiză de specialitate asupra acestui aspect.
De asemenea, contestatorul D.A.N. repune în discuţie legalitatea respingerii cererii sale de intervenţie în interes propriu, aspectele învederate nefiind rezultatul unor greşeli materiale, ci al interpretării legale date de instanţă normelor de procedură privind intervenţia în interes propriu.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţiile în anulare formulate de SC Z.G. SRL prin administrator judiciar SC P.R. Timiş S.P.R.L. şi de D.A.N. împotriva deciziei nr. 1333 din 11 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 379/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 397/2010. Contencios → |
|---|
