ICCJ. Decizia nr. 372/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 372/2010
Dosar nr. 6784/1/200.
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ la 3 decembrie 2007, reclamanta G.C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (actualmente Ministerul Justiţiei), C.T.A. şi I.N.E.C. a solicitat instanţei:
- să constate nulitatea absolută a ordinului nr. 2805/C din 08 noiembrie 2007, emis de ministrul justiţiei, prin care a fost revocată din funcţia de director al I.N.E.C.;
- să anuleze ordinul susmenţionat şi toate actele administrative subsecvente şi ulterioare acestuia ;
- să dispună repunerea sa în funcţia deţinută şi în toate drepturile avute anterior emiterii ordinului contestat;
- să dispună efectuarea menţiunilor către A.N.A.F.;
- obligarea pârâtului C.T.A. la 100.000 lei daune morale pentru destituirea din funcţie ;
- obligarea ministrului justiţiei la efectuarea unui comunicat de presă prin care să se prezinte hotărârea judecătorească ;
- obligarea ministrului justiţiei la 100 lei pentru fiecare zi de întârziere a punerii în executare a sentinţei şi la cheltuieli de judecată .
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat, în esenţă ,că ordinul atacat nu a fost motivat în fapt, fiind emis fără a se putea stabili procedura legală de urmat la revocarea din funcţie a salariaţilor din I.N.E.C.
Prin sentinţa civilă nr. 2428 din 9 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a admis excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, reţinând că, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004,cu modificările ulterioare, reclamanta avea obligaţia ca, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, să solicite unităţii emitente revocarea actului contestat.
Nefăcându-se dovada îndeplinirii procedurii prealabile, acţiunea a fost respinsă, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta G.C., motivând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- în mod eronat s-a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 106 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Prin ordinul a cărui anulare s-a solicitat s-a dispus revocarea din funcţia de conducere, iar nu încetarea raportului de serviciu;
- HG nr.3 68/1998, privind înfiinţarea I.N.E.C., care stabileşte cadrul juridic de funcţionare a institutului, dar şi statutul juridic al angajaţilor, nu cuprinde vreo referire la parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 554/2004;
- procedura plângerii prealabile nu este aplicabilă actului în speţă, deoarece este vorba de un act administrativ intrat în circuitul civil, iar acesta, producând efecte juridice, nu mai poate fi revocat, fiind necesară sesizarea instanţei de judecată pentru anularea acestuia.
Recurenta a încadrat în drept motivele de recurs, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia. Din analiza acestui text cu caracter imperativ rezultă că instanţa de contencios administrativ nu poate examina legalitatea şi temeinicia actului administrativ în lipsa unei reclamaţii administrative prealabile, indiferent de aprecierile recurentei-reclamante despre oportunitatea, în speţă, a acestei proceduri.
Totodată potrivit art. 106 din Legea nr. 188/1999, în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice şi nelegale, acesta poate cere instanţei anularea actului administrativ în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare(s.ns.).
Raportat la acest text de lege, susţinerile recurentei în sensul că revocarea sa din funcţia de conducere nu se subsumează noţiunii de încetare a raporturilor de serviciu sunt nefondate, deoarece, pe de o parte, trecerea sa pe o funcţie de execuţie reprezintă un raport juridic nou, iar, pe de altă parte, procedura administrativă prealabilă este obligatorie atât în baza art. 7 din Legea nr. 554/2004, cât şi în baza art. 106 din Legea nr. 188/1999.
În ceea ce priveşte invocarea art.1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 de către recurentă, aceste prevederi procedurale sunt inaplicabile în speţă, deoarece se referă exclusiv la autoritatea emitentă a actului administrativ şi la situaţia în care actul nu mai poate fi revocat, deoarece a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, iar nu la situaţia acţiunii promovate de persoana vătămată prin actul administrativ.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.C. împotriva sentinţei civile nr. 2428 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 369/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 378/2010. Contencios → |
|---|
