ICCJ. Decizia nr. 3880/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3880/2010
Dosar nr. 6878/2/2009
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, constatarea depăşirii de către autoritatea administrativă a termenului legal în care ar fi avut obligaţia să soluţioneze contestaţia administrativă împotriva: deciziei de impunere din 11 noiembrie 2008, raportului de inspecţie fiscală din 11 noiembrie 2008, deciziei de impunere din 09 ianuarie 2009 şi raportului de inspecţie fiscală din 09 ianuarie 2009, să se dispună obligarea pârâtei A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să emită decizia de soluţionare a contestaţiei în conformitate cu prevederile art. 210 din O.G. nr. 92/2003, obligarea pârâtelor la plata sumei de 1 RON cu titlu de daune morale şi, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că împotriva deciziei de impunere din 11 noiembrie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală din 11 noiembrie 2008 a formulat contestaţie administrativă, în temeiul art. 205 şi urm. din O.U.G. nr. 92/2003, înregistrată la A.N.A.F. în 30 decembrie 2008, că împotriva deciziei de impunere din 09 ianuarie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală din 09 ianuarie 2009 a formulat contestaţie administrativă, înregistrată la A.N.A.F. la data de 18 februarie 2009, că în 29 aprilie 2009 şi 29 mai 2009 a transmis, în atenţia departamentului de colectare a veniturilor bugetare din cadrul A.N.A.F., o dublă sesizare corespunzătoare ambelor contestaţii, în vederea soluţionării acestora cât mai curând posibil, însă până la data sesizării instanţei niciuna dintre contestaţii nu a fost soluţionată.
În aceste condiţii, reclamanta a susţinut că îi sunt prejudiciate grav drepturile şi interese legitime, după cum urmează:
- Lipsa răspunsului la plângerea prealabilă (contestaţia administrativă) împiedică accesul efectiv la justiţie printr-o acţiune care să vizeze fondul dreptului dedus judecăţii;
- Lipsa răspunsului la plângerea prealabilă afectează interesele patrimoniale ale reclamantei, accentuând dificultăţile financiare cu care se confruntă, în condiţiile în care este o societate comercială care activează în domeniul siderurgic, domeniu marcat profund de criza economică.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtelor la plata unor daune morale de 1 RON, reclamanta a susţinut că nerespectarea termenului legal în care organul fiscal avea obligaţia să soluţioneze contestaţia administrativă reprezintă un delict civil care dă naştere obligaţiei de reparare a prejudiciilor create.
Reclamanta a mai apreciat că obligarea pârâtelor la plata unor daune simbolice în cuantum 1 RON va responsabiliza administraţia în exercitarea propriilor competenţe.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe disp. art. 1 alin. (1) rap. la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 70 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/1993, art. 998-999 C. civ.
Pârâtele nu au formulat întâmpinări în cauză.
În şedinţa publică din data de 10 decembrie 2009, pârâtele au invocat excepţia lipsei de obiect în privinţa capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtelor la emiterea deciziilor de soluţionare a contestaţiilor administrative, faţă de împrejurarea că, ulterior sesizării instanţei, s-au emis deciziile nr. 257 din 15 iulie 2009 şi nr. 430 din 04 decembrie 2009, de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4417 din data de 10 decembrie 2009, a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind acordarea daunelor morale şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC S. SA, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, şi A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
De asemenea, a constatat că autoritatea administrativă a depăşit termenul legal de soluţionare a contestaţiilor administrative formulate împotriva următoarelor acte administrativ fiscale: decizia de impunere din 11 noiembrie 2008, raportul de inspecţie fiscală din 11 noiembrie 2008, decizia de impunere din 09 ianuarie 2009 şi raportul de inspecţie fiscală din 09 ianuarie 2009 obligând pârâta la plata către reclamantă a daunelor morale în valoare de 1 RON şi a cheltuielilor de judecată în valoare de 2.000 RON.
Totodată, a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiilor, ca rămas fără obiect.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei următoarele:
Văzând art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. „(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”, prima instanţă a constat îndeplinite condiţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. h) şi alin. (2), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că autoritatea administrativă a depăşit termenul legal de soluţionare a contestaţiilor administrative şi va respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere având ca obiect obligarea la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiilor administrative.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata daunelor morale în valoare de 1 RON, a reţinut că admisibilitatea acesteia este justificată de dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că va dispune respingerea excepţiei inadmisibilităţii invocată de pârâtă, în şedinţa publică din data de 10 decembrie 2009.
Pe fond, instanţa a constat că cererea reclamantei de acordare a daunelor morale este întemeiată, conform art. 998-998 C. civ. şi a principiului disponibilităţii, având în vedere că, prin atitudinea autorităţilor pârâte, concretizată în refuzul de soluţionare în termen legal a contestaţiilor administrative, i-a fost încălcat accesul efectiv la justiţie printr-o acţiune care să vizeze anularea actelor administrativ fiscale şi a fost menţinută starea de incertitudine juridică în privinţa obligaţiilor sale financiare, în condiţiile în care şi domeniul siderurgic în care acţionează a fost profund afectat de criza economică.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a promovat recurs pârâta A.N.A.F.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte termenul de soluţionare a celor două contestaţii administrative, în mod eronat s-a reţinut că a fost depăşit, din prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. fisc. rezultând că este vorba de un termen de recomandare. Apoi, este de observat că pentru a se putea soluţiona contestaţiile formulate a fost necesară obţinerea de informaţii suplimentare, iar, în plus, documentaţia analizată având un volum mare, examinarea acesteia a presupus o analiză laborioasă ce a necesitat un timp mai mare.
În ceea ce priveşte obligarea la plata de daune morale în sumă de 1 RON, soluţia este greşită deoarece nu s-au avut în vedere prevederile art. 124 C. proc. fisc., conform cărora acordarea de despăgubiri se face la cererea contribuabililor, or, reclamanta nu s-a adresat organului fiscal competent, anterior sesizării instanţei de judecată, ci a promovat acţiunea la instanţa de judecată, astfel că neurmând procedura prevăzută de lege, cererea este inadmisibilă.
Referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., deoarece partea care a pierdut procesul trebuie să se afle în culpă procesuală, precum şi ca partea care le solicită să fi câştigat irevocabil procesul, condiţii ce nu sunt însă satisfăcute în speţă.
Recursul este fondat, cu excepţia criticii referitoare la plata cheltuielilor de judecată.
Instanţa de fond a reţinut în mod eronat că pârâta a soluţionat, cu depăşirea termenului legal, contestaţiile administrative, observând că A.N.A.F. nu a dat curs cererilor reclamantei în 45 de zile de la înregistrarea acestora, conform art. 70 alin. (1) C. proc. fisc.
Conform judecătorului fondului soluţionarea contestaţiilor la o dată ulterioară intervalului de timp prescris în art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 echivalează cu depăşirea termenului legal de soluţionare a contestaţiilor administrative ceea ce, automat, justifică acordarea daunelor morale, deoarece conduita autorităţilor pârâte demonstrează refuzul soluţionării respectivelor contestaţii în condiţiile legii.
Această interpretare a prevederii legale precitate este eronată şi se bazează pe examinarea parţială a art. 70. Chiar în alin. (2) al art. în discuţie legislatorul a precizat că „În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate”. În consecinţă, rezultă cu puterea evidenţei că art. 70 alin. (1) nu fixează în termeni inderogabili interdicţia depăşirii celor 45 de zile, cum consideră prima instanţă, fiind permisă soluţionarea contestaţiilor la o dată ulterioară în ipoteza în care autoritatea învestită cu competenţa de finalizare a procedurii administrative are nevoie de date suplimentare. Or, tocmai despre o astfel de ipoteză este vorba în prezenta cauză, A.N.A.F. având nevoie de informaţi suplimentare pe de o parte, solicitate chiar de la reclamantă (în legătură cu decizia de impunere din 09 ianuarie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală), pe de altă parte, de la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Este semnificativ că decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 257 din 15 iulie 2009 a fost emisă la scurt timp de la primirea informaţiilor solicitate. De asemenea, şi pentru soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei de impunere din 11 noiembrie 2008 au fost necesare informaţii suplimentare, iar după obţinerea acestora pârâta a soluţionat contestaţia reclamantei într-o perioadă scurtă de timp.
Pe cale de consecinţă, obligarea la plata daunelor morale a pârâtei A.N.A.F. este eronată în raport de cele ce preced, fiind fără echivoc că reclamanta SC S. SA nu a suferit un prejudiciu în condiţiile în care nu se poate reţine că pârâta a încălcat termenul legal de soluţionare a contestaţiilor.
În fine, critica privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată nu este fondată.
Pe de o parte, afirmaţia recurentei în sensul că o condiţie care se cere îndeplinită este ca partea care le solicită să fi câştigat în mod irevocabil procesul, nu are o bază legală.
Judecătorul fondului obligă la plata cheltuielilor de judecată partea care cade în pretenţii, potrivit art. 274 C. proc. civ., urmând ca plata cheltuielilor să se facă, evident, dacă hotărârea rămâne irevocabilă.
Pe de altă parte, Înalta Curte urmând să menţină în parte hotărârea recurată rezultă că obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată de către judecătorul fondului s-a făcut conform art. 274 C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, conform art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei A.N.A.F. Bucureşti şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantei sub aspectul constatării depăşirii termenului legal de soluţionare a contestaţiilor administrative şi de acordare a daunelor morale. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale instanţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 4417 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantei SC S. SA cu privire la constatarea depăşirii termenului legal de soluţionare a contestaţiilor administrative şi de acordare a daunelor morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3879/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3901/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
