ICCJ. Decizia nr. 3718/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3718/2010
Dosar nr. 12137/2/2009
Şedinţa publică din 21 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC T.A. SRL, în contradictoriu cu pe pârâta A.N.A.F. – A.N.V. – D.R.A.O.V. Timişoara – D.J.A.O.V. Arad, B.V. Arad, a solicitat suspendarea executării Deciziilor emise de D.J.A.O.V. Arad (denumită în continuare „D.J.A.O.V.") şi comunicate reclamantei prin adresa nr. 13.490 din 09 decembrie 2009, până la pronunţarea instanţei de fond, şi anume:
1. Decizia nr. 13402 din 07 decembrie 2009 în sumă de 220.342RON;
Decizia nr. 13400 din 07 decembrie 2009 în sumă de 12.245RON;
Decizia nr. 13404 din 07 decembrie 2009 în sumă de 45.004 RON;
Decizia nr. 13411 din 07 decembrie 2009 în sumă de 52.252 RON;
Decizia nr. 13414 din 07 decembrie 2009 în sumă de 81.804 RON;
Decizia nr. 13424 din 07 decembrie 2009 în sumă de 39.213 RON;
Decizia nr. 13418 din 07 decembrie 2009 în sumă de 48.447 RON;
Decizia nr. 13422 din 07 decembrie 2009 în sumă de 21.630 RON;
Decizia nr. 13416 din 07 decembrie 2009 în sumă de 27.916 RON; cumulând o creanţă totală de 548.853 RON, constând în obligaţia de plată accesorii.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că D.J.A.O.V. Arad a efectuat, în perioada 2008 – 2009, controale ulterioare asupra operaţiunilor vamale efectuate de subscrisa T.A.D.I.S. A.G.R.O., cu privire la modul în care aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile fiscale constând în plata taxelor vamale, TVA şi comision vamal, rezultate din încheierea unor contracte de leasing internaţional de utilaje, pe perioada cărora a acordat bunurilor importate regim vamal suspensiv cu exonerarea totală de la plata taxelor vamale.
În baza contractelor de leasing încheiate de SC T.A.D.I.S. locatorul A.G.R.O. CAPITAL, s-au depus declaraţii vamale primare regim de admitere temporară cu exonerarea totală de la obligaţia plăţii sumelor aferente drepturilor de import, conform prevederilor art. 27 alin. (1) din OG .nr. 51/1997, pe toată durata contractelor de leasing, înscrisă în autorizaţiile de admitere temporară în vamă.
A mai arătat reclamanta că, în urma controlului ulterior efectuat, organul vamal a constatat că încheierea operaţiunilor de leasing nu s-a făcut în termenul acordat de D.J.A.O.V. Arad prin autorizaţiile de admitere temporară, şi a decis încheierea operaţiunilor vamale la valoarea de intrare în ţară (cu 80 % mai mare decât maxima valorii reziduale care constituie baza de calcul a obligaţiilor fiscale în cazul operaţiunilor de admitere temporară în vamă specifice leasingului internaţional), luând naştere o datorie vamală, conform art. 226 lit. b) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.
Ca urmare a finalizării controlului fiecărei operaţiuni vamale în parte, D.J.A.O.V. Arad a emis procese verbale de control şi decizii de regularizare a situaţiei privind obligaţii suplimentare stabilite de controlul vamal, stabilind atât obligaţiile de plată principale, cât şi accesoriile acestora (majorări de întârziere şi dobânzi compensatorii).
Conchide reclamanta arătând că aceste din urmă 9 decizii prin care organul vamal a calculat alte obligaţii fiscale accesorii constând în majorări de întârziere au fost date cu încălcarea flagrantă a principiului unicităţii fiscale.
Mâi mult organul fiscal a recalculat pe fond obligaţiile vamale, o astfel de procedură fiind interzisă de către legislaţia fiscală, deoarece contravine flagrant principiului unicităţii controlului fiscal, motiv de nulitate a deciziilor de impunere nr. 13402 din 07 decembrie 2009, nr. 13400 din 07 decembrie 2009, nr. 13404 din 07 decembrie 2009, nr. 13411 din 07 decembrie 2009 nr. 13414 din 07 decembrie 2009, nr. 13424 din 07 decembrie 2009, nr. 13418 din 07 decembrie 2009, nr. 13422 din 07 decembrie 2009, nr. 13416 din 07 decembrie 2009 şi de exonerarea reclamantei de plata sumei de 548.853. RON.
Reclamanta consideră nelegal calculul majorărilor de întârziere cu începere de la data încheierii contractului de leasing şi înregistrării declaraţiei vamale primare, şi nu de la data la care a expirat regimul vamal suspensiv, aşa cum subscrisa consideră corect. În situaţia încheierii din oficiu a acestor operaţiuni vamale, aşa cum a procedat Vama Constanta, majorările de întârziere ar fi trebuit calculate începând cu această dată şi până la data efectuării controlului.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Curtea de apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 107 din data de 8 ianuarie 2010, admite cererea formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 13402 din 07 decembrie 2009 în sumă de 220.342RON, Deciziei nr. 13400 din 07 decembrie 2009 în sumă de 12.245RON, Deciziei nr. 13404 din 07 decembrie 2009 în sumă de 45.004 RON, Deciziei nr. 13411 din 07 decembrie 2009 în sumă de 52.252 RON, Deciziei nr. 13414 din 07 decembrie 2009 în sumă de 81.804 RON, Deciziei nr. 13424 din 07 decembrie 2009 în sumă de 39.213 RON, Deciziei nr. 13418 din 07 decembrie 2009 în sumă de 48.447 RON, Deciziei nr. 13422 din 07 decembrie 2009 în sumă de 21.630 RON şi Deciziei nr. 13416 din 07 decembrie 2009 în sumă de 27.916 RON, până pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a se pronunţa astfel, prim a instanţă a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Ca urmare a finalizării controlului fiecărei operaţiuni vamale în parte, D.J.A.O.V. Arad a emis procese verbale de control şi decizii de regularizare a situaţiei privind obligaţii suplimentare stabilite de controlul vamal, stabilind atât obligaţiile de plată principale, cât şi accesoriile acestora (majorări de întârziere şi dobânzi compensatorii).
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei de fond, astfel că este îndeplinită această condiţie deoarece există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ determinată de:
a) calculul majorărilor de întârziere s-a efectuat cu începere de la data deschiderii regimului vamal de admitere temporară, şi nu de la data închiderii acestuia. D.J.A.O.V. Arad a considerat că data de la care încep să curgă majorările de întârziere aferente datoriei vamale stabilite de controlul vamal ulterior ca urmare a închiderii regimului de admitere temporară este ziua imediat următoare introducerii mărfurilor în ţară şi nu data expirării termenului acordat pentru încheierea operaţiunilor vamale suspensive.
OG nr. 51/1997 prevede în art. 27 alin. (1) că: „Bunurile mobile introduse în ţară de către utilizatori, persoane fizice sau juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu societăţi de leasing, persoane juridice străine, se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului de leasing, cu exonerarea totală de la obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor de import", iar art. 91 C. vam., prevede că „Regimurile vamale sunt operaţiuni cu titlu temporar, care au drept efect suspendarea plăţii taxelor vamale", plata taxelor vamale devenind exigibilă în momentul încheierii legale a regimului vamal suspensiv acordat.
Art. 120 C. proCod Fiscal, prevede că: „Majorările de întârziere se calculează pe fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv".
Nu există în schimb nici un temei pentru a considera ziua în care a început derularea regimului vamal suspensiv ca termen scadent pentru plata obligaţiilor vamale, aceste datorii devenind scadente numai după încheierea regimului vamal suspensiv. Organul vamal nu are abilitarea legală de a recalifica şi reconsidera valoarea juridică a unor contracte încheiate de doi agenţi economici, organul vamal este îndreptăţit doar să încaseze taxele vamale şi să sancţioneze contribuabilii care nu respectă condiţiile regimului vamal suspensiv. Or, argumentele în baza cărora organul vamal a recalculat obligaţiile fiscale sunt legate strict de recalificarea contractelor de leasing în contracte de vânzare - cumpărare şi de punerea părţilor în situaţia anterioară începerii regimului vamal suspensiv, această argumentaţie neputând fi acceptată de instanţă, deoarece ar însemna avizarea încălcării flagrante a principiului separaţiei puterilor în stat. Numai instanţa de judecată este cea care poate acorda o nouă calificare juridică a unui contract încheiat între doi comercianţi.
b) D.J.A.O.V. Arad a încălcat principiul unicităţii fiscale, controlând de două ori aceleaşi operaţiuni vamale. Recalcularea majorărilor de întârziere de către D.J.A.O.V. Arad prin cele 9 Decizii atacate prin prezenta, asupra aceloraşi operaţiuni vamale de admitere temporară încheiate de acelaşi organ vamal din oficiu în baza controalelor ulterioare efectuate de acesta reprezintă o încălcare gravă a principiului unicităţii inspecţiei fiscale.
D.J.A.O.V. a emis cele 9 Decizii contestate prin prezenta, prin care a calculat alte majorări de întârziere aplicate aceloraşi operaţiuni vamale controlate deja în baza controalelor ulterioare efectuate, şi care ar fi trebuit să nu mai figureze în evidenţele respectivului biroul vamal, fiind scoase din evidenţa acestora o dată cu emiterea celor nouă decizii de regularizare sus menţionate şi cu plata integrală a obligaţiilor impuse subscrisei, conform textului legal sus menţionat. Deciziile de impunere conţinând majorări de întârziere se emit numai în cazul în care organul fiscal constată că, pe perioada aferentă anului fiscal în curs (sau anului fiscal precedent), există majorări de întârziere calculate între data scadenţei creanţei şi data stingerii efective a creanţei.
Concluzionând, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor legale în domeniu, nu se mai poate schimba momentul constatării naşterii datoriei vamale decât în temeiul unui nou control ulterior şi doar în baza unor elemente noi (date suplimentare necunoscute anterior sau erori de calcul).
Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs pârâta D.R.A.O.V. Timişoara, în nume propriu şi pentru A.N.V.
În motivarea recursului pârâtele au arătat, în esenţă, că simpla demarare a executării silite nu poate constitui un motiv întemeiat pentru admiterea cererii de suspendare, iar reclamanta nici nu a demonstrat prin vreun mijloc de proba că executarea silită a sumei stabilite prin actul de impunere ar avea consecinţe grave pentru societate, în sensul producerii unei pagube greu de raportat ulterior.
La termenul din 21 septembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a pus în discuţie excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti ca instanţă de fond în contencios administrativ de a soluţiona prezenta cauză.
Asupra excepţiei în discuţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Art. 10 din Legea contenciosului administrativ stabileşte două criterii de determinare a competenţei materiale:
a) poziţia în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului contestat; b) criteriul valoric, acesta din urmă aplicându-se exclusiv cauzelor fiscale (care au ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora), criteriile amintite fiind aplicabile şi pentru stabilirea competenţei în cauzele ce au ca obiect suspendarea actelor administrative.
Competenţa materială după cum rezultă din textul legal precitat, este determinabilă conform unor criterii obiective, aşadar caracterul inderogabil al normei respective este de necontestat. Acest caracter al normei împiedică părţile şi chiar instanţa de judecată să influenţeze în vreun fel stabilirea competenţei materiale în soluţionarea unei cauze.
În prezenta cauză reclamanta a alăturat aleatoriu mai multe acte administrative fiscale pe care le-a contestat, în acest mod însă depăşind pragul valoric de 500.000 lei prevăzut în art. 10, ceea ce a influenţat decisiv determinarea competenţei materiale a instanţei de fond în contencios administrativ, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel de Apel Bucureşti în loc de Tribunalul Ialomiţa.
Cum instanţa de judecată socotindu-se competentă a soluţionat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, a încălcat prevederile inderogabile ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, ignorând că cele 9 decizii de impunere au fost emise ca urmare a finalizării unor controale ce au vizat operaţiuni vamale diferite şi care au avut ca bază contracte de leasing diferite.
În consecinţă, excepţia invocată este fondată, astfel că Înalta Curte o admite şi, prin urmare, va admite recursul pârâtei D.R.A.O.V. Timişoara, va casa sentinţa recurată, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Ialomiţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat pârâta D.R.A.O.V. Timişoara, în nume propriu şi pentru A.N.V. împotriva sentinţei nr. 107 din 8 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite spre competentă soluţionare Tribunalului Ialomiţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3717/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3719/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
