ICCJ. Decizia nr. 3727/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3727/2010
Dosar nr. 439/59/2010
Şedinţa publică din 21 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta SC T.I. SA Arad, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.A.M.C. – A.I.F., a solicitat suspendarea executării actelor administrative reprezentate de Raportul de inspecţie fiscală nr. 30526 din 05 februarie 2010, respectiv Decizia de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 26 din 10 februarie 2010 şi Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 30527/05.02 2010, cu plata unei cauţiuni.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în fapt, prin actele administrativ - fiscale mai susmenţionate s-au stabilit în sarcina societăţii SC T.I. SA obligaţii suplimentare de plată, contestate de reclamantă, în cuantum de 1.565.295.93 lei. în acest moment exigibile, reprezentând:
- 956.103.94 lei - TVA suplimentar stabilită şi impusă la plata;
- 609.191.99 lei - majorări de întârziere calculate până la 31 decembrie 2009.
A mai arătat reclamanta că a formulat contestaţie administrativă conform prevederilor art. 205 – art. 207 C. proCod Fiscal, împotriva actelor menţionate în data de 26 martie 2010, solicitând anularea lor, contestaţie care până în momentul de faţă nu a fost soluţionată.
Arată că, de bună - credinţă fiind, a renunţat la a contesta impunerea la plată a sumei de 122.831,03 lei TVA aferentă cheltuielilor de protocol, cheltuieli cu amenajarea unui spaţiu, etc. şi majorările aferente în cuantum de 75.680.44 lei întrucât argumentele inspectorilor li s-au părut pertinente şi justificate în drept. De fapt, aceste sume au fost cu ordinele de plată nr. 22 şi 23 din 17 martie 2010.
În susţinerea dreptului de scutire la plata taxei pe valoare adăugată, societatea reclamantă a arătat că a pus la dispoziţia echipei de control facturile fiscale emise către U. Italia, dovada plăţii sumelor facturate, scrisorile de trăsură (C.M.R.) prin care bunurile facturate au fost predate cărăuşului spre a fi transportate cumpărătorului şi contractul încheiat cu societatea U. în care se menţionează expres, în art. 5, că locul livrării bunurilor va fi depozitul acestei societăţi din Zagreb pentru clienţii cumpărătorului din Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Macedonia (sau sediul societăţii din Italia, acest din urmă loc fiind relevant în situaţia livrărilor intracomunitare), declaraţia vamală de export, precum şi certificatul de acordare a liberului de vamă, în temeiul acestor înscrisuri dreptul la scutirea de la plata TVA impunându-se cu puterea evidenţei. Arată faptul că au fost efectuate sute de transporturi, majoritatea semnificativă a producţiei reclamantei fiind exportată.
Pentru livrările de bunuri intracomunitare, scutirea de la plata taxei se justifică cu următoarele documente: 1. factura fiscală; 2. documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru şi, după caz, 3. orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare-cumpărare, documentele de asigurare (art. 10 O.M.F.P. nr. 2222/2006).
Reclamanta consideră, cu referire la existenţa unei pagube iminente şi care ar putea fi prevenită, că această condiţie este îndeplinită având în vedere nu numai cuantumul imens al sumei impuse în sarcina societăţii 1.565.295,93 iei, ci şi caracterul executoriu, iminent, al acestui debit. Arată faptul că, date fiind repercusiunile economice, probabilitatea executării imediate a actelor administrative pentru o sumă care ar depăşi cu mult posibilităţile financiare imediate de plată ale societăţii, care ar conduce implicit la intrarea T.I. SA în incapacitate de plată, caracterul iminent al pagubei se impune cu forţa evidenţei.
Intimata, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulată de reclamantă.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 256 din 5 mai 2010, a admis cererea formulată de reclamanta SC T.I. SA Arad în contradictoriu cu A.N.A.F. şi D.G.A.M.C. – A.I.F., a suspendat executarea Raportului de inspecţie fiscală nr. 30526 din 05 februarie 2010 şi a Deciziei de impunere nr. 26 din 10 februarie 2010 emise de A.N.A.F. – D.G.A.M.C. – A.I.F., până la pronunţarea instanţei de fond.
Totodată, a luat act de renunţarea la judecarea cererii de suspendare a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 30527 din 05 februarie 2010.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:
Pentru suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinite trei condiţii: 1) reclamantul să fi sesizat cu plângere prealabilă autoritatea emitentă; 2) să existe un caz bine justificat şi 3) măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.
La acestea se adaugă şi condiţia achitării unei cauţiuni, potrivit dispoziţiilor art. 215 din OG nr. 92/2003, de până la 20 % din valoarea contestată, condiţie îndeplinită de altfel, la dosar existând dovada achitării cauţiunii în cuantumul fixat de instanţă, 156.5301ei, respectiv recipisa de consemnare a cauţiunii nr. 667597/1 din 28 martie 2010.
A mai constat instanţa că prima condiţie este îndeplinită, în sensul că a sesizat autoritatea emitentă cu plângerea prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, aşa cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei.
De asemenea, instanţa a apreciat şi îndeplinirea celorlalte celelalte două condiţii sunt îndeplinite în sensul art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.
Fără a prejudicia fondul pricinii, instanţa a reţinut că există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită, îndoială ce rezidă din împrejurarea că, deşi în procesul verbal de control se menţionează că societatea a prezentat documentele prevăzute de O.M.F.P. nr. 2222/2006, constând în facturi, declaraţii vamale şi documente de transport care atestă realizarea exportului, totuşi organul de control a reţinut că „societatea nu poate beneficia de scutire TVA deoarece nu au fost prezentate documente care să ateste că bunurile au fost expediate de către furnizor sau de către persoana către care se efectuează livrarea, ori de altă persoană în contul acesteia".
Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs pârâta A.N.A.F. pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ., se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita aplicare a legii respectiv a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor Ordinelor M.F.P. nr. 2421/2007 şi nr. 2222/2006.
Recurenta arată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte prima condiţie a existenţei unor cazuri bine justificate în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se arată în motivele de recurs că instanţa de fond a efectuat o analiză sumară a acestei condiţii.
Se arată că nu s-a ţinut cont că reclamanta - intimată nu a prezentat documente justificative care să probeze că bunurile au fost transportate din România în alt stat şi pe cale de consecinţă neprezentarea documentelor care să ateste la exportul are drept consecinţă neacordarea scutirii de TVA.
În ceea ce priveşte a doua condiţie a cererii de suspendare cea a existenţei unei pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 recurenta arată că nu este îndeplinită. Aceasta deoarece simpla existenţă a sumei contestate şi cuantumul acesteia nu probează şi nu determină constatarea existenţei unei pagube iminente în condiţiile în care reclamanta efectuează lunar operaţiuni comerciale şi beneficiază de rambursări de TVA net superioare sumei stabilită prin Decizia de impunere.
Se invocă în motivele de recurs decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu obiectul cauzei şi se depune la dosar practică judiciară.
La dosar intimata - reclamanta a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente.
Sentinţa atacată este legală şi temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind îndeplinite în cauză condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004.
Curtea apreciază că soluţia de admitere a cererii de suspendare a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală este dată cu aplicarea corectă a legii.
Astfe,l în ceea ce priveşte prima condiţie a existenţei unui caz bine justificat care să determine îndoiala puternică în ceea ce priveşte legalitatea actelor a căror suspendare se solicită aceasta este îndeplinită.
Motivul pentru care s-a refuzat dreptul reclamantei de a beneficia de scutire la plata TVA în cuantum de 1.565.295 lei a fost faptul că reclamanta nu a prezentat acte care să îndeplinească cerinţele de a fi considerate documente justificative. Motivele invocate de recurentă cu lipsa unor semnături sau ştampile ale partenerilor externi, nereguli de formă care nu infirmă faptul că bunurile au fost livrate către partenerul extern.
Neregulile de formă invocate ca motiv al respingerii cererii de scutire la plata TVA şi impunerea acestei sume în raport cu cele contestate în raportul de inspecţie fiscală în sensul că reclamanta a depus actele solicitate conform Ordinului M.F.P. nr. 2222/2006 şi art. 2 alin. (1) din Ordinului M.F.P. nr. 2421/2007 au determinat în mod corect instanţa de fond să aprecieze că sunt îndeplinite condiţiile existenţei unor cazuri bine justificate în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Simpla neîndeplinire a unei formalităţi de confirmare a destinatarului mărfurilor, condiţie acoperită ulterior prin actele transmise la data de 9 martie 2010 nu reprezintă un motiv justificat de respingere a cererii de scutire la plata TVA, iar dreptul reclamantei de a beneficia în concret de această scutire urmează a fi analizată de instanţa de fond.
Curtea apreciază că instanţa de fond a constatat în mod corect că în raport de motivele invocate de recurentă şi în raport de actele depuse „există o îndoială serioasă" în privinţa deciziei de impunere nr. 26 din 1 martie 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 30526 din 5 februarie 2010.
În ceea ce priveşte a doua condiţie a cererii de suspendare cea a existenţei unui pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 2 art. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a apreciat în mod corect că este îndeplinită.
Nu pot fi reţinute susţinerile din recurs deoarece instanţa de fond a ţinut cont nu numai de cuantumul mare al sumei contestate 1.565.295,93 lei ci a avut în vedere în raport de actele depuse de reclamanta - intimată consecinţele negative grave pentru activitatea societăţii care ar fi determinate de executarea silită imediată a sumei menţionate în titlul executoriu fapt ce reprezintă un prejudiciu material viitor şi previzibil de natură a afecta grav activitatea economică a societăţii reclamante, cu semnificative consecinţe sociale.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 256 din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3726/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3728/2010. Contencios → |
|---|
