ICCJ. Decizia nr. 3728/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3728/2010
Dosar nr. 1555/44/2009
Şedinţa publică din 21 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC C.V. SA, în contradictoriu cu pârâţii D.G.F.P. Vrancea, L.M., T.M., C.M., G.L. şi Ţ.S., a solicitat anularea în parte a raportului de inspecţie fiscală şi a Deciziei de impunere fiscală nr. 1261 din 18 iulie 2009 privitoare la următoarele sume de bani:
- 721.234. lei impozit pe profit suplimentar;
- 102.415 lei majorări aferente impozitului pe profit;
- 856.466 lei reprezentând TVA suplimentar;
- 163.519 lei majorări de întârziere aferente TVA.
Totodată, a solicitat obligarea autorităţii pârâte la restituirea sumei de 100.981 lei majorări aferente impozitului, precum şi obligarea în solidar a pârâţilor, inclusiv persoane fizice, la plata întregului prejudiciu moral şi material cauzat prin actul administrativ contestat, a beneficiului nerealizat şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că sumele stabilite suplimentar de către organul de inspecţie fiscală au avut ca punct de plecare o tranzacţie imobiliară intervenită între reclamantă şi SC M. SA Focşani prin care a fost vândut un teren cu construcţii. Întrucât cele două societăţi au ca acţionar majoritar pe numitul D.P., s-a procedat la majorarea sumei stabilite ca preţ al tranzacţiei în temeiul unei adrese emise de Camera Notarilor Publici Galaţi.
A apreciat reclamanta, reconsiderarea evidenţelor fiscale ale persoanelor afiliate nu se poate face atunci când tranzacţia are loc între persoane juridice române afiliate, deoarece art. 11 Cod Fiscal, are ca sferă exclusivă raporturile juridice stabilite între o persoană juridică străină şi o persoană juridică română afiliată ori o persoană juridică română şi o persoană fizică.
A mai criticat reclamanta actul atacat în privinţa reconsiderării preţului tranzacţiei şi a modului de stabilire a preţului acesteia. În opinia reclamantei preţul stabilit potrivit unei adrese emanată de la C.N.P. Galaţi a fost stabilit ilegal pe baza unei expertize care se adresează altor subiecte de drept.
De asemenea, reclamata a susţinut că actele administrativ fiscale sunt contrare Rezoluţiei CE 2006/C 176/01 precum şi art. 135 alin. (1) şi (2) pct. 1 din Constituţia României.
Prin întâmpinarea formulată, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea, ca nefondată, a acţiunii, menţinându-şi punctele de vedere exprimate în cuprinsul actelor administrative contestate.
În ceea ce priveşte persoanele fizice pârâte, prin întâmpinarea formulată, au solicitat respingerea acţiunii, cu motivarea că în calitatea lor de funcţionari în cadrul autorităţii pârâte, nu pot răspunde pentru prejudiciile pretins încercate de reclamantă. Aceasta nu a făcut dovada ca ar fi încercat un prejudiciu, iar răspunderea pentru eventualele prejudicii cauzate contribuabililor în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către funcţionari aparţine în primul rând statului şi unităţilor administrative.
Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 52 din 5 februarie 2010, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC C.V. SA, în contradictoriu cu Pârâţii D.G.F.P. Vrancea, L.M., T.M., C.M., G.L., Ţ.S.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:
În privinţa calităţii de persoane afiliate, instanţa a constatat că aprecierea dată de organele fiscale acestei situaţii juridice este una corectă.
A mai susţinut prima instanţa că,potrivit art. 11 alin. (2) Cod Fiscal, în cadrul unei tranzacţii între persoane afiliate, autorităţile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielilor oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta preţul de piaţă al bunurilor sau serviciilor furnizate în cadrul tranzacţiei. Acelaşi text, stabileşte în continuare că stabilirea preţului de tranzacţie se face prin metoda comparării preţurilor, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza preţurilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile către persoane independente.
Faţă de împrejurarea că acţionar şi administrator la ambele firme contractante este numitul D.P., ca şi acţionar majoritar, face deplin aplicabile dispoziţiunile art. 11 Cod Fiscal, fiind lipsită de relevanţă juridică forma de organizare sau naţionalitatea ori sediul celor două societăţi comerciale.
În ceea ce priveşte stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiei incriminate, curtea constată că pârâta a urmat o procedură legală şi oportună rezolvării situaţiei juridice constatate.
S-a reţinut că metoda comparării preţurilor este reglementată în amănunt de art. 25 din Normele metodologice pentru aplicarea art. 11 Cod Fiscal, care stabileşte că operaţiunea în sine se realizează prin compararea preţurilor convenite între persoane independente, pentru tranzacţii comparabile.
În speţă, comparaţia s-a făcut în funcţie de evaluarea unui expert în materie imobiliară, astfel încât pretinsul arbitrariu la care s-a referit reclamanta nu a existat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC C.V. SA Focşani, în motivarea recursului susţinând, în esenţă, următoarele:
Motivarea instanţei de fond conţine, în esenţă, două idei, prima, că firmele SC C.V. SA Focşani şi SC M. SA Focşani sunt persoane juridice afiliate, fapt necontestat însă, iar a doua că organul de control a stabilit preţul de piaţă urmând o procedură legală, aceea a comparării preţurilor, comparaţia fiind realizată potrivit informaţiilor obţinute de la C.N.P. Galaţi, instituţie care, conform instanţei, nu are statutul unei autorităţi publice şi care „cunoaşte cel mai bine cursul tranzacţiilor imobiliare realizate de notarii publici".
Instanţa nu a analizat principala apărare, întemeiată pe textul art. 22 din Norme Metodologice, conform cu care în cazul tranzacţiilor dintre persoanele juridice române afiliate nu se aplică prevederile art. 11 alin. (2) Cod Fiscal
Operaţiunea de stabilire a preţurilor în tranzacţiile cu persoane afiliate este aceea de preţ de transfer.
Astfel, conform art. 11 alin. (2) Cod fiscal la stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor între persoane afiliate, se utilizează cea mai adecvată dintre metodele indicate de respectivul text legal. Printre acestea, la lit. d) este indicată orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind preţurile de transfer emise de O.C.D.E., liniile respective nefiind altceva decât hotărârea Consiliului Uniunii Europene 2006/C 176/2001 la care se referă art. 6 din Ordinul nr. 222/2001 la care se referă art. 6 din Ordinul nr. 222/2008, actul normativ prin care s-a realizat armonizarea legislaţiei interne cu legislaţia comunitară în domeniu, ignorat însă de instanţa de fond.
Modalitatea pentru care a acţionat Fiscul pentru a stabili prin propria voinţă preţul de tranzacţie este totalmente lipsită de bază legală deoarece organul de control nu a avut în vedere nici o tranzacţie similară prin metoda comparării interne sau externe a preţului, cum dispune expres art. 11 alin. (2) lit. a) Cod Fiscal Informaţiile obţinute de la C.N.P. nu au vizat tranzacţii similare, ci au provenit dintr-o evaluare generală şi estimativă făcută de SC Z. SRL pentru uzul exclusiv al notarilor publici, în vederea stabilirii onorariilor notariale şi a preţurilor minime, conform cu legislaţia privind activitatea notarială.
Când s-a pus problema măsurilor asiguratorii, acelaşi organ de control a evaluat un teren alăturat identic la valoare, la preţul din contractul de vânzare – cumpărare, de altfel, preţul real al tranzacţiei.
Asupra admisibilităţii acţiunii formulată de către reclamantă, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile de către partea care se consideră vătămată într-un drept al său prevăzut de lege printr-un act administrativ. Prin urmare, este obligatorie parcurgerea procedurii de soluţionare a contestaţiilor îndreptate împotriva titlurilor de creanţă fiscală, reglementată de Codul de procedură fiscală, calificată prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 409/2004 şi nr. 536/2006, ca o cale administrativă de atac, astfel că instanţa de judecată nu poate proceda la soluţionarea în fond a cauzei înainte ca organul administrativ competent să soluţioneze contestaţia pe fondul ei.
Este adevărat că dispoziţiile art. 205 alin. (1) teza a II-a C. proCod Fiscal, conţin precizarea că „ … Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii", dar aceasta nu înseamnă că partea poate alege între contestaţia administrativă prevăzută de Codul de procedură fiscală şi acţiunea adresată instanţei de contencios administrativ, în condiţiile în care numai Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ. În acest sens, art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal, stipulează în termeni categorici şi inderogabili că deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor se atacă la instanţa de contencios administrativ competentă. Or, în speţă, reclamanta a ignorat complet dispoziţia legală precitată şi a formulat acţiunea la instanţa de judecată direct împotriva titlurilor de creanţă fiscală, (Decizia de impunere fiscală nr. 1261 din 18 iulie 2009 şi Raportul de inspecţie fiscală) ceea ce este inadmisibil. Din acest punct de vedere, din moment ce reclamanta nu a atacat Decizia emisă în art. 210 C. proCod Fiscal, este complet lipsit de relevanţă că, în speţă, s-a formulat reclamaţia administrativă.
În consecinţă, cererea de chemare în judecată fiind inadmisibilă în raport de modul în care a fost formulată, Înalta Curte nu va putea examina motivele de recurs, chestiuni care ţin de fondul cauzei, astfel încât în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de către reclamanta SC C.V. SA, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.V. SA FOCŞANI împotriva sentinţei nr. 52 din 5 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3727/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3729/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
