ICCJ. Decizia nr. 3733/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3733/2010
Dosar nr. 174.1/57/2005
Şedinţa publică din 21 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta Asociaţia A.M.R.M. a chemat în judecată pârâtul M.M., solicitând să se dispună obligarea pârâtului de a restitui spre completare memoriul tehnic de prezentare a proiectului R.M., emitentului SC R.M.G.C. SA, dispunându-se suspendarea procedurii administrative de eliberare/emitere a acordului integrat de mediu, până la completarea memoriului tehnic de prezentare a proiectului.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat pârâtului faptul că memoriul tehnic de prezentare a proiectului nu cuprinde aspectele imperative cuprinse în anexa II la Ordinul nr. 860/2002 al ministrului apelor şi protecţiei mediului, dar în răspunsul primit de la minister nu se face referire la aceste neajunsuri, ci doar la împrejurarea că suspendarea nu este reglementată prin legislaţia mediului în vigoare.
Prin apărările formulate, a fost invocată excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004, considerându-se că în situaţia în care reclamanta se prevalează de prevederile legii contenciosului administrativ, este necesar ca pe de o parte actul contestat să poată face obiectul controlului de legalitatea pe calea contenciosului administrativ, în sensul arătat la art. 2 alin. (l) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte obiectul cererii să îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 8 şi următoarele din acelaşi act normativ.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 16 din 19 ianuarie 2009, a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Timişoara şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
Reţinând cauza spre soluţionare asupra excepţiei de necompetenţă materială a Curţii de Apel Timişoara, instanţa menţionată a concluzionat că în speţă reclamanta nu atacă un act administrativ individualizat emis de către o autoritate publică, iar refuzul unei autorităţi publice de a efectua o anumită operaţiune se încadrează în moţiunea de act administrativ asimilat doar în măsura în care vizează efectuarea de către această autoritate a unei formalităţi administrative sau emiterea unui act administrativ. Instanţa fondului a considerat că pentru a putea vorbi despre refuz nejustificat de soluţionare, astfel cum este reglementată această noţiune de dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este necesar ca solicitarea persoanei să fie susceptibilă de a fi soluţionată de către autoritatea administrativă, să existe un temei legal în baza căruia autoritatea să fie obligată să emită un act sau să îndeplinească o anumită procedură.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, în cauză, reclamanta solicită pronunţarea unei hotărâri, prin care să se dispună obligarea unei autorităţii publice să execute o anumită operaţiune, să restituie un memoriu tehnic, de prezentare emitentului său.
Memoriul este un act cu caracter informativ ce emană de la solicitant şi care serveşte autorităţii competente pentru demararea etapei de încadrare a obiectivului sub aspectul impactului asupra mediului. Memoriul de prezentare nu este un act care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridic nefiind emis de o autoritate publică în vederea executării sau organizării executării legii, iar Legea nr. 554/2004 nu dă posibilitatea instanţei să cenzureze asemenea acte, pe cale contenciosului administrativ.
În speţă, instanţa fondului a mai reţinut că nu există nicio decizie, ca act administrativ, care să deschidă reclamantei calea contenciosului administrativ în condiţiile enunţate. Numai în cadrul procesual stabilit de art. 8 din Legea nr. 554/2004 să analizeze existenţa unei atingeri a unui drept ori a unui interes legitim, neputându-se concepe o cerere de chemare în judecată, prin care instanţei de contencios administrativ să i se solicite obligarea unei autorităţi la efectuarea unei operaţiuni care nu întruneşte condiţiile actului administrativ tipic şi cel asimilat, astfel cum este definit prin art. 2 lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
S-a concluzionat că acţiunea reclamantei nu se încadrează în prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamanta nefăcând dovada că ar exista o practică administrativă vătămătoare, pe calea contenciosului administrativ neputându-se pretinde o conduită generală din partea autorităţilor publice într-un domeniu de activitate.
Împotriva sentinţei civile nr. 16 din 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs în termen legal reclamanta A.A.A.M. şi pârâtul M.M., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii procesului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3565 din 25 iunie 2009, a admis recursurile declarate de A.A.A.M. şi de M.M., a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a constat că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Persoana vătămată este, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul legii, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate. Autoritatea publică este definită ca fiind orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul legii contenciosului administrativ, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică [(art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004)], iar actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării sau executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii contenciosului administrativ, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ; de asemenea, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal [(art. 2 alin. (1) lit. 1) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare)[.
A mai constat instanţa că, în cauză, reclamanta A.A.M.R.M. a chemat în judecată, iniţial la Curtea de Apel Alba Iulia, ulterior pricina fiind transmisă spre soluţionare, urmare strămutării, la Curtea de Apel Timişoara, M.M.G.A. (ulterior, M.M.D.D., actualmente M.M.), respectiv D.E.I.C.P.M.R., solicitând obligarea pârâtei de a restitui spre completare Memoriul tehnic de prezentare a proiectului R.M. emitentului, adică pe seama SC R.M.G.C. SA, şi suspendarea procedurii administrative de eliberare/emitere a acordului integrat de mediu, până la completarea Memoriului tehnic de prezentare a proiectului R.M.
În mod evident, prin raportare la dispoziţiile legale care reglementează materia contenciosului administrativ, mai sus menţionate, litigiul este unul de contencios administrativ, reclamanta înţelegând, pe de o parte, să se plângă împotriva refuzului nejustificat al pârâtului M.M. de a suspenda procedura de obţinere a acordului de mediu de către intimata SC R.M.G.C. SA şi, pe de altă parte, să solicite obligarea autorităţii publice pârâte, care acţionează în materie în regim de putere publică, să restituie în vederea completării memoriul tehnic de prezentare a proiectului R.M.
Concluzionând, instanţa a susţinut că problema dovedirii de către reclamantă, în concret, a vătămării produse unui drept al său sau a unui interes legitim al acesteia prin procedura de evaluare a impactului asupra mediului, precum şi chestiunea admisibilităţii sau inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamantă, în funcţie de calificarea care se dă actului atacat, ca fiind un act preparator, o operaţiune administrativă, un act administrativ tipic sau asimilat, sunt împrejurări care urmează a fi lămurite de instanţa de contencios administrativ competentă, cu prilejul judecării cauzei.
Stabilindu-se, prin Decizia Înaltei Curţi că instanţa de contencios administrativ şi fiscal este competentă să soluţioneze cauza, Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa nr. 420 din 2 decembrie 2009, a respins acţiunea formulată de reclamanta A.A.A.M., în contradictoriu cu pârâtul M.M.D.D. Bucureşti şi intervenienta în nume propriu SC R.M.G.C. SA şi intervenienţii accesorii în interesul pârâtului, S.V.M.R.M. şi A.P.D.R.M. şi A.P.R.M., a respins cererile de intervenţie accesorii în interesul pârâtului formulate de intervenienţii S.V.M.R.M. şi A.P.D.R.M. şi A.P.R.M. şi a obligat reclamanta la plata către intervenienta în nume propriu SC R.M.G.C. SA a sumei de 27.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
În esenţă, instanţa a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţiile invocate către intervenienta SC R.M.G.C. SA, privind lipsa calităţii procesuale active şi cea a interesului, instanţa le-a respins ca atare arătând că legea cunoaşte legitimarea activă anumitor persoane de drept privat şi poate niciunul din domeniile legislaţiei române nu este mai fermă decât legislaţia de mediu care recunoaşte expres legitimarea procesuală activă a organizaţiilor neguvernamentale.
Cu privire la cerinţa interesului, instanţa a constat că faţă de obiectul cererii de chemare în judecată interesul este unul legitim, născut şi actual.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii instanţa a arătat că în cauză nu există nici un act administrativ, nicio decizie care să deschidă reclamantei calea contenciosului administrativ, aspect care rezultă din şi din prevederile art. 24 din HG nr. 1213/2006.
Mai mult, în acest moment al desfăşurării procedurii demarate de intervenienta în interes propriu reclamanta nu dovedeşte o vătămare efectivă a drepturilor sale întrucât memoriul justificativ reprezintă doar o etapă în procedura de emitere a acordului de mediu.
A mai arătat instanţa că reclamanta va putea solicita analizarea acestui memoriu odată cu actul final ce se va emite, astfel că acţiunea reclamantei apare, sub acest aspect inadmisibilă.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare, a procedurii administrative de eliberare /emitere a acordului integrat de mediu până la completarea Memoriului tehnic de prezentare a proiectului R.M., instanţa a constatat că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
Privitor la cererea de intervenţie principală formulată de către SC R.M.G.C. SA, instanţa a obligat pe reclamantă să înceteze actele de tulburare a dreptului reclamantei de a beneficia de soluţionarea cererii pentru emiterea acordului de mediu.
Împotriva acestei sentinţe, a promovat recurs reclamanta A.A.A.M. pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ., se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., invocându-se motive de recurs care privesc calea de atac, soluţia dispusă de instanţa de fond şi cheltuielile de judecată acordate.
Primul aspect priveşte greşita menţionare a căii de atac privind sentinţa atacată prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, acţiunea reclamantei - recurente, calea de atac fiind recursul în condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, 15 zile de la comunicare şi nu 5 zile de la comunicare în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Al doilea aspect de nelegalitate priveşte neadministrarea probelor în faţa instanţei de fond şi faptul că în mod greşit a fost calificat actul dedus judecăţii şi pretenţia concretă a recurentei ca fiind inadmisibile în raport de dispoziţiile art. 8 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Se arată că prin sentinţa acordată nu s-a ţinut cont de soluţia dispusă în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate soluţionată prin decizie irevocabilă la data de 21 ianuarie 2008 de Curtea de Apel Alba prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate faţă de Hotărârile C.L.R.M. nr. 45/2002 şi nr. 46/2002.
În ceea ce priveşte greşita calificare a actului dedus judecăţii şi aprecierea nelegală privind inadmisibilitatea acţiunii reclamantei în raport de dispoziţiile art. 8(1) din Legea nr. 554/2004, recurenta arată că în mod nelegal acţiunea reclamantei a fost apreciată ca inadmisibilă şi respinsă ca atare.
Prin acţiunea formulată apreciată în mod nelegal, ca inadmisibilă, recurenta a solicitat obligarea prin hotărâre judecătorească a intimatului M.M.D.D. în calitate de autoritate competentă să restituie intimatei – intervenientei R.M.G.C. Memoriul tehnic de prezentare a proiectului R.M. depus în decembrie 2004 pe motiv că acest Memoriu incomplet din punct de vedere al dispoziţiilor Ordinului nr. 860/2002 anexa 2 şi în raport de dispoziţiile OG nr. 34/2002 şi ilegal în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor pentru asigurarea protecţiei mediului.
Recurenta arată că ceea ce a solicitat de la autoritatea administrativă, restituirea proiectului incomplet reprezintă o operaţiune administrativă care se încadrează în competenţele autorităţii pârâte conform art. 3 lit. d) din OG nr. 34/2002, recurenta contestând refuzul de efectuare al acestei operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept sau interesului legitim, care se încadrează în dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, putând forma obiectul unei acţiuni şi cereri în condiţiile Legii nr. 554/2004.
Recurenta arată că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză nu există o decizie ca act administrativ admisibil a fi contestat potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care ce s-a solicitat şi contestat reprezintă refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept sau interes legitim, obiect care se încadrează în dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Se apreciază că se impunea suspendarea procedurii administrative de eliberare a acordului integrat de mediu până la completarea Memoriului tehnic de prezentare a proiectului R.M.
În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată recurenta îl apreciază ca nejustificat de mare criticând faptul că instanţa de fond nu a aplicat dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport de valoarea muncii şi de munca efectuată de avocat.
La dosar intimatul - pârât M.M. şi Pădurilor şi intimata - interveneintă SC R.M.G.C. SA au depus întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului, ca nefundat, depunând la dosarul cauzei opinii din jurisprudenţă.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază, ca nefundat, pentru următoarele considerente.
Primul aspect de nelegalitate privind menţionarea greşită a termenului de recurs respectiv 5 zile de la comunicare în loc de 15 zile de la comunicare nu este întemeiat. Calea de atac este cea prevăzută de dispoziţiile art. 20(1) din Legea nr. 554/2004 fiind o eroare materială faptul că a fost menţionat termenul de 5 zile deoarece acţiunea nu are ca o obiect o cerere de suspendare formal conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ci o acţiune formulată de recurente prin care constată refuzul autorităţii de a efectua o anumită operaţiune administrativă care era de competenţa sa.
Al doilea aspect de nelegalitate nu este întemeiat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Soluţia recurată prin care acţiunea reclamantei a fost apreciată ca inadmisibilă şi respinsă ca atare este legală şi temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), art. 18 raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin neadministrarea unor probe deoarece probele solicitate priveau soluţionarea excepţiei de nelegalitate soluţionată irevocabil de către Curtea de Apel Alba şi nu erau utile în ceea ce priveşte calificarea actului juridic dedus judecăţii.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate privind aprecierea greşită a naturii juridice a obiectului acţiunii, Curtea apreciază că instanţa de fond a considerat în mod corect că solicitarea recurentei de a fi obligată autoritatea intimată la restituirea Memoriului tehnic de prezentare a proiectului R.M., considerat de recurentă a fi incomplet şi nelegal este inadmisibil.
Aceasta deoarece în primul rând Memoriul tehnic nu este un act administrativ de sine stătător în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 nefiind emisă o decizie de natură a produce efecte de sine stătătoare şi în al doilea rând ce solicita recurenta nu se încadrează în dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 neputând forma obiectul unei acţiuni în contencios administrativ deoarece nu reprezintă o operaţiune administrativă necesară pentru protejarea unui drept au interes legitim recunoscut de lege.
Pe de altă parte acţiunea recurentei nu se încadrează în soluţiile admisibile pe care le poate dispune instanţa de contencios administrativ conform dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004. Ceea ce solicită recurenta respectiv restituirea Memoriului tehnic de prezentare a proiectului R.M. şi suspendarea procedurii de eliberare a acordului de mediu apare ca inadmisibil pe motiv că pe de o parte se substituie competenţelor autorităţii administrative competente, iar pe de altă parte se solicita ca instanţa de judecată, contrar dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 să constate, indirect că Memoriul tehnic prezentat este incomplet şi nelegal şi pe cale de consecinţă să pronunţe o hotărâre prin care să oblige autoritatea competentă să restituie proiectul şi să suspende procedura de emitere a acordului de mediu pentru proiectul R.M.
Ceea ce solicită recurenta nu reprezintă o operaţiune administrativă, obiectul acţiunii neputând fi încadrat în obiectul acţiunii în contencios administrativ astfel cum este reglementat de art. 1 coroborat cu art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte motivul de recurs, privind cuantumul cheltuielilor de judecată acesta nu este fondat. Cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate iniţial de 54.000 lei a fost redus la jumătate, instanţa de fond apreciind corect dispoziţiile art. 273 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi obligând recurenta ca parte căzută în pretenţii la 27.000 cheltuieli de judecată, sumă apreciată ca rezonabilă în raport de complexitatea cauzei şi efectiv de munca prestată de avocaţi.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.A.A.M. împotriva sentinţei nr. 420 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3729/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1830/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
