ICCJ. Decizia nr. 3770/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3770/2010
Dosar nr. 659/54/2009
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 476 din 3 decembrie 2009, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul N.M., în contradictoriu cu pârâţii C.N.C.D. şi M.A.N., respingând totodată şi acţiunea formulată de acelaşi reclamant, în contradictoriu cu S.R. prin M.F.P., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
În acest sens, instanţa a reţinut că, prin cererea sa, reclamantul a solicitat, iniţial, obligarea pârâtului C.N.C.D. să-i comunice soluţia adoptată în dosarul nr. 830/2007, întocmit ca urmare a petiţiei sale nr. 20257 din 27 decembrie 2007, într-un termen rezonabil de 10 zile, sub sancţiunea unei amenzi de 50 lei/zi întârziere, iar prin cererea precizatoare formulată la 15 aprilie 2009 şi-a modificat demersul iniţial solicitând, în contradictoriu cu M.A.N. şi S.R. prin M.F.P., desfiinţarea Hotărârii C.N.C.D. nr. 742/2008, comunicată la 25 martie 2009, cu consecinţa constatării unei stări de discriminare directă, concretizat în nerecunoaşterea şi neacordarea dreptului de pensie militară, în forma pensiei de serviciu, la îndeplinirea condiţiilor de vârstă, respectiv, începând cu data de 1 octombrie 2005, cu consecinţa recomandărilor corespunzătoare către entitatea cu drept de iniţiativă legislativă.
Instanţa de fond a mai reţinut că, prin Hotărârea nr. 742/2008 C.N.C.D. a respins excepţia lipsei calităţii de reclamant a M.A.N. şi a admis excepţia necompetenţei materiale a C.N.C.D., admiţând totodată excepţia tardivităţii cererii prin care s-a solicitat dreptul la pensie militară în forma pensiei de serviciu, în contextul în care fapta de discriminare reclamată de petent a constat în aceea că, prin art. 15 din Legea nr. 164/2001, până la modificarea prin OUG nr. 77/2007, nu s-a recunoscut dreptul la pensie militară de stat, la împlinirea vârstei de 55 de ani, dacă trecerea în rezervă are loc anterior acestei date, ci la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de Legea nr. 19/2000, în timp ce art. 12 din lege acordă acest drept celor care a împlinit 55 de ani la data trecerii în rezervă, dacă îndeplinesc celelalte condiţii.
În acest context, curtea de apel a apreciat că data săvârşirea faptei de discriminare reclamantă este data împlinirii vârstei de 55 de ani sau, eventual, data emiterii deciziei M.A.N. prin care s-a respins cererea petentului de înscriere la pensia solicitată, dată în raport de care, faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din OG nr. 137/2000 sesizarea a fost tardiv formulată, aşa cum corect s-a apreciat prin hotărârea C.N.C.D.
S-a reţinut, de asemenea, că în condiţiile în care, potrivit OG nr. 137/2000, controlul C.N.C.D. se manifestă exclusiv în privinţa exercitării drepturilor ce decurg din aplicarea legii, fapta de discriminare reclamantă excede atribuţiile acestei instituţii.
În sfârşit, instanţa de fond a constatat că cererea reclamantului a rămas fără obiect faţă de faptul că, prin OUG nr. 77/2007 s-a modificat reglementarea din art. 15 din Legea nr. 164/2001 şi reclamantului i s-a recunoscut dreptul la pensie militară de stat, la împlinirea vârstei de 55 de ani.
În raport de toate aceste aspecte, instanţa de fond a constatat legalitatea şi temeinicia hotărârii contestate.
Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs reclamantul.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că, hotărârea C.N.C.D. contestată nu cuprinde nicio referire la dispoziţiile Ordinului nr. 144/2008; discriminarea reclamată are caracter perpetuu prin raportare la nerecunoaşterea dreptului său la pensie şi îl îndreptăţeşte să conteste acest aspect pe tot parcursul intervalului în care situaţia persistă; hotărârea C.N.C.D. contestată este total şi profund contradictorie în condiţiile în care admiterea necompetenţei materiale a C.N.C.D. trebuia să facă de prisos examinarea tardivităţii; refuzul instanţei de a examina fondul cererii, pe temeiul admiterii unor excepţii, încalcă dreptul la justiţie.
Recursul este nefondat.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000, „prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice", iar potrivit art. 2 al aceluiaşi articol, „Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale".
Aşadar, alin. (1) defineşte „discriminarea", mai exact, conţinutul comportamentului discriminator, în timp ce alin. (2) instituie răspunderea contravenţională pentru un asemenea comportament, dar niciunul nu se referă explicit la subiectul acestui comportament.
În economia ordonanţei însă, dispoziţiile art. 2 sunt consecutive celor ale art. 1 alin. (3) care prevăd cine este subiectul obligaţiei de a respecta principiul egalităţii între cetăţeni, garantat de art. 1 alin. (2) în exercitarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor: „Orice persoană juridică sau fizică are obligaţia să respecte principiile egalităţii şi nediscriminării".
În fine, din coroborarea acestor texte rezultă obiectul discriminării: titularii drepturilor constituţionale enumerate în textul art. 1, îngrădiţi sau împiedicaţi în exerciţiul lor.
În speţă, recurentul a invocat vătămarea dreptului său la acordarea pensiei militare, în forma pensiei de serviciu, la îndeplinirea condiţiilor de vârstă, prin efectul reglementării cuprinse în art. 15 din Legea nr. 164/2001, până la modificarea acesteia, prin OUG nr. 77/2007, astfel încât se constată că niciunul dintre elementele necesare constituirii existenţei unei situaţii discriminatorii nu este îndeplinit în speţă, neexistând nicio încălcare, de către autoritate, a unui drept prevăzut de lege, în condiţiile în care aceasta nu a făcut altceva decât să aplice legea în vigoare.
Aşa fiind, se constată că, atât C.N.C.D. cât şi prima instanţă au reţinut, în mod corect, că cererea recurentului, excede obiectul său de activitate astfel cum este reglementat de dispoziţiile OG nr. 137/2000.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din OG nr. 137/2000, aplicabile la data sesizării C.N.C.D., „Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau, de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei".
Rezultă aşadar că intervalul de un an reglementat de lege este un termen de decădere a cărui modalitate de calcul este expres prevăzută de lege astfel încât critica recurentului constând în posibilitatea de sesizare oricând în timp este neîntemeiată, calculul termenului nefăcându-se în funcţie de alte criterii decât cele, expres, prevăzute de lege.
În raport de aspectele menţionate se constată, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, că modalitatea C.N.C.D. de soluţionare a cererii recurentului, prin admiterea unei dintre excepţiile analizate, pe de o parte, nu implică niciun aspect de contradictorialitate, iar pe de altă parte nu încalcă dreptul la justiţie al recurentului întrucât nu implică refuzul de examinare a fondului cererii ci numai analizarea unor excepţii a căror admitere face de prisos soluţionarea pe fond a acţiunii.
Aşa fiind, constatând că potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.M. împotriva sentinţei civile nr. 476 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3768/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3776/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
