ICCJ. Decizia nr. 3779/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3779/2010
Dosar nr. 445/42/2010
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 162 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta C.C.F.C.C. SA în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA – D.R.D.P. TIMIŞOARA în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a apreciat că litigiul este de competenţa Curţii de apel Bucureşti dat fiind faptul că solicitarea reclamantului are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 5.510.042,37 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii efectuate în baza unui contract încheiat într-o procedură de achiziţii publice, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 286 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, ca şi lege specială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ şi a Codului de procedură civilă.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 162 din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs C.N.A.D.N.R. SA – D.R.D.P. Timişoara invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut în esenţă următoarele:
Consideră recurenta că interpretarea instanţei de fond cu privire la excepţia de necompetenţă materială şi teritorială invocată în cauză a fost eronată, fiind vorba, în principal de aplicarea normelor de drept substanţial.
Astfel, în pronunţarea sentinţei recurate instanţa de fond a luat în considerare prevederile art. 286 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, dar a interpretat eronat aceste dispoziţii, în condiţiile în care litigiul nu are ca obiect procedura de atribuire a contractului, ci are ca obiect executarea contractului de achiziţie publică deja încheiat.
Faţă de aceste dispoziţii legale având în vedere obiectul cererii privind executarea unui contract de achiziţii publice, prin emiterea unei hotărâri pentru executarea unei obligaţii de plată rezultând dintr-un contract de achiziţii, consideră recurenta că litigiul nu este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, ci aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante, respectiv Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
3. Hotărârea instanţei de recur.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentului pârât, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat, în considerarea celor în continuare arătate.
Instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea unei cereri având ca obiect obligarea C.N.A.D.N.R. S.A. – D.R.D.P. Timişoara, în calitate de achizitor, la plata sumei de 5.510.042,37 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţie efectuate de C.C.F.C. SA în temeiul contractului de execuţie de lucrări nr. 111/471 din 05 martie 2008, încheiat de părţi, având ca obiect executarea lucrării „consolidarea DN 57 Km 137 + 500-152 +1050".
Potrivit art. 286 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare „procesele şi cererile privind actele autorităţilor contractante, acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, cu excepţia litigiilor privind procedurile de atribuire de servicii şi/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes naţional, care se soluţionează în primă instanţă de către Curtea de Apel Bucureşti".
Faţă de aceste dispoziţii legale şi având în vedere că obiectul cererii formulate de reclamantă vizează executarea unui contract de achiziţii publice, Înalta Curte constată că, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 286 alin. (1), teza I din OUG nr. 34/2006 aşa încât litigiul cade în competenţa materială şi teritorială a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, respectiv Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor legale atunci când a apreciat că fiind vorba de executarea unui contract având ca obiect atribuirea unor lucrări aferente infrastructurii de transport de interes naţional, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de apel Bucureşti, în baza art. 286 alin. (1) teza finală, în condiţiile în care excepţia instituită de art. 286 alin (1), teza finală din OUG nr. 34/2006 vizează exclusiv procedura atribuirii de servicii sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes naţional.
Prin urmare, văzând dispoziţiile art. 286 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 şi având în vedere că normele de competenţă materială sunt de ordine publică iar excepţiile sunt de strictă interpretare, Înalta Curte constată că în mod nelegal instanţa de fond a extins norma de competenţă materială şi la litigiile privind executarea contractelor de achiziţie publică având ca obiect lucrări aferente infrastructurii de transport de interes naţional.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va admite recursul declarat în cauză, va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. TIMIŞOARA împotriva sentinţei nr. 162 din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3776/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3781/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
