ICCJ. Decizia nr. 3781/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3781/2010
Dosar nr. 1502/54/2010
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 319 din 21 iunie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamanţii C.Ş. şi C.N., în contradictoriu cu pârâţii D.G.F.P. Dolj şi A.F.P. Craiova şi, pe cale de consecinţă au dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 3537 din 31 martie 2010 emisă de pârâta D.G.F.P. Dolj, până la soluţionarea contestaţiei de către instanţa de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, prin Decizia a cărei suspendare se solicită s-a stabilit în sarcina reclamanţilor obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 3.177.644 lei, dispunându-se totodată măsuri de indisponibilizare a bunurilor proprietatea acestora, astfel cum rezultă din procesul verbal de sechestrul anexat acţiunii, acte fiscale împotriva cărora reclamanţii au formulat contestaţie, în procedură prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, înregistrate pe rolul D.G.F.P. Dolj la data de 7 mai 2010.
Pe fond, instanţa a reţinut că în ceea ce priveşte „cazul bine justificat, din analiza sumară a actelor fiscale în discuţie rezultă că nu a fost indicată situaţia de fapt concretă, specifică fiecărui an, 2004, 2005, 2006, şi nici dispoziţiile legale în vigoare aplicabile, pe ani şi tranzacţii, cuprinse inclusiv în normele de aplicare a HG nr. 44/2004, consecinţa acestor omisiuni fiind aceea că nu este explicată, în concret, în actele fiscale contestate, noţiunea de activitate economică desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art. 127 alin. (1) Cod Fiscal, s-a constatat, de asemenea, existenţa unor menţiuni contradictorii între Decizia contestată şi avizul de inspecţie fiscală nr. 42916 din 21 mai 2009, în ceea ce priveşte perioada achiziţiilor de terenuri purtătoare de TVA.
În ceea ce priveşte cerinţa „pagubei iminente" s-a apreciat că executarea silită a unei sume de 3.177.646. lei, declanşată în condiţiile de fapt şi de drept expuse şi a instituirii măsurilor asigurătorii, constituie argumente pentru justificarea caracterului iminent al prejudiciului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.G.F.P. Dolj susţinând, în esenţă, că suma stabilită cu titlu de cauţiune este derizorie iar pe fond nu sunt îndeplinite condiţiile cerute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 întrucât, dovada cazului bine justificat presupune că, pe baza pagubei iminente, reclamanţii să dovedească împrejurări care să fie legate de efectele actului contestat şi care să fie justificate, iar în ceea ce priveşte paguba iminentă hotărârea instanţei de fond nu este motivată.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceată instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei de fond.
Aşadar, în temeiul art. 14 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, suspendarea executării unui act administrativ, ca măsură vremelnică şi provizorie, se poate dispune numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, ireparabile, de care persoana care se consideră vătămată prin actul respectiv să fie ameninţată, ca o consecinţă a executării actului.
Prin urmare, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.
În ceea ce priveşte iminenţa producerii unei pagube, Curtea apreciază că nici îndeplinirea acestei condiţii nu a fost îndeplinită, în speţă, întrucât susţinerea potrivit căreia, suma imputată, prin ea însăşi, produce un prejudiciu în patrimoniul persoanei obligate nu este suficientă, în caz contrar ajungându-se la concluzia că cerinţa referitoare la iminenţa producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce contravine caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative, astfel cum este reglementată prin lege.
În concluzie, instanţa de recurs va admite recursul şi va casa sentinţa atacată, ca fiind nelegală şi netemeinică şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea pentru motivele prezentate în considerentele de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Dolj împotriva sentinţei civile nr. 319 din 21 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge cererea de suspendare, a executării formulată de reclamanţii C.Ş. şi C.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3779/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3789/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
