ICCJ. Decizia nr. 3773/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3773/2010
Dosar nr.3482/86/2009
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel ce formează obiectul recursului
Prin Sentinţa nr. 11 din 29 ianuarie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, pe calea regulatorului de competenţă a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta SC „C.V.” SRL Dorneşti în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava şi Administraţia Finanţelor Publice Comunale Rădăuţi în favoarea Judecătoriei Rădăuţi.
Pentru a se pronunţa astfel Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 26 februarie 2009, SC „C.V.” SRL în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava şi Administraţia Finanţelor Publice Comunale Rădăuţi a solicitat să se dispună obligarea pârâtelor să se prezinte la F.A. situată în comuna Dorneşti, str. T., judeţul Suceava pentru a constata starea materiilor prime, a produselor finite, a materialelor şi utilajelor asupra cărora există sigilii aplicate de către pârâte şi să se stabilească deprecierile şi pagubele produse, urmare a viiturilor de pe râul Suceava din 24 - 27 iulie 2008 şi obligarea pârâtelor la plata daunelor cominatorii de 500 RON pe zi de întârziere începând cu 15 zile de la data pronunţării hotărârii şi până la îndeplinirea obligaţiei solicitate.
Prin Sentinţa nr. 1439 din 13 iulie 2009, Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Rădăuţi.
În motivarea soluţiei, în esenţă, s-a reţinut că, formularea pretenţiilor reclamantei conduce la incidenţa dispoziţiilor art. 235 şi urm. C. proc. civ., care reglementează instituţia asigurării dovezilor, cerere care cade în competenţa de soluţionare a Judecătoriei Rădăuţi.
Prin Sentinţa nr. 3613 din 9 noiembrie 2009, Judecătoria Rădăuţi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe.
În motivarea soluţiei s-a reţinut, în esenţă că Tribunalul Suceava a procedat, prin încălcarea principiului disponibilităţii la recalificarea acţiunii promovate de societatea reclamantă şi a distorsionat obiectul cererii, care, potrivit intenţiei reclamantei, a urmărit obligarea autorităţilor pârâte de a proceda la deplasarea şi respectiv la întocmirea unei note de constatare, litigiul dedus judecăţii fiind unul de natură administrativ fiscală.
Prin Sentinţa nr. 11 din 29 ianuarie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuţi, date fiind următoarele considerente:
În baza deciziei organului fiscal competent, s-a dispus instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând SC „C.V.” SRL Dorneşti, această măsură fiind dispusă în vederea asigurării organului fiscal posibilitatea urmăririi şi valorificării unor sume de bani pe care societatea reclamantă le datorează cu titlu de „accize alcool etilic rafinat, acciză alcool tehnic şi majorări”.
Această măsură dispusă prin Decizia organului fiscal competent, a fost adusă la îndeplinire de organul de executare-executor fiscal din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Comunale Rădăuţi - prin întocmirea proceselor-verbale de sechestru şi aplicare de sigilii din data de 13 februarie 2008, bunurile astfel indisponibilizate fiind date în custodia societăţii reclamante.
Se mai arată că, în speţă, reclamanta nu contestă Decizia organului fiscal de instituire a sechestrului asigurator şi nici actele de punere în executare a acestei decizii, ci în calitatea sa de custode şi administrator al bunurilor indisponibilizate solicită organelor fiscale să constate starea acestor bunuri ce urmează a fi valorificate prin executare silită în situaţia în care nu există o plată voluntară a creanţei, moment în care măsura asiguratorie instituită devine măsură executorie.
Văzând dispoziţiilor art. 125, 168 C. proCod Fiscal, cu completările aduse de art. 399 - 404 C. proCod Fiscal - dreptul comun în materie - Curtea de Apel a apreciat că în măsura în care la dosar nu există dovezi din care să rezulte că măsura asiguratorie dispusă a fost desfiinţată în condiţiile legii, ea se duce la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, iar demersul procedural al societăţii reclamante care urmăreşte înscrierea unor date asupra stării bunurilor în nota de constatare ce se solicită a fi întocmită de organele de executare fiscală cu consecinţe asupra executării silite şi a valorii la care urmează a fi valorificate bunurile indisponibilizate, se circumscrie etapei executării silite, iar orice act de executare silită sau refuz poate face obiect al contestaţiei la executare, ce cade în competenţa de soluţionare a Judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are sediul organul de executare fiscală, în speţă Judecătoria Rădăuţi.
2. Cererea de recurs
Prin recursul declarat, în termen legal recurenta SC "C.V.” SRL a solicitat modificarea sentinţei recurate şi stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
În susţinerea recursului formulat recurenta a invocat, în esenţă, faptul că a învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ, întemeiată pe refuzul nejustificat al intimatelor, autorităţi publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544/2004, de a-şi îndeplini atribuţiile administrativ fiscale în sensul de a se prezenta la sediul societăţii unde se află F.A. pentru a constata starea materiilor prime, a produselor finite, a materialelor şi a utilajelor asupra cărora există sigilii aplicate de către cele trei intimate şi să se stabilească deprecierile şi pagubele produse în urma viiturilor de pe râul Suceava din data de 24 - 27 iulie 2008 şi nu cu o contestaţie la executare fiscală cum în mod eronat a reţinut Curtea de Apel Suceava.
Mai arată recurenta că procesul-verbal de sigilare din data de 30 iulie 2007 nu a fost aplicat ca un sechestru în cadrul executării silite, ci a fost aplicat de organele competente în supravegherea antrepozitului fiscal.
Aşadar aceste sigilii nu au fost aplicate în cadrul executării silite, ca operaţiuni de asigurare sau de executare silită, ci au fost aplicate de organele fiscale în exercitarea atribuţiilor administrativ-fiscale de control şi supraveghere a antrepozitului fiscal.
3. Hotărârea instanţei de recur.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentului pârât, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat, în considerarea celor în continuare arătate.
Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea unei cereri având ca obiect obligarea pârâtelor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava şi Administraţia Finanţelor Publice Rădăuţi să constate starea materiilor prime, a produselor finite a materialelor şi a utilajelor fabricii de alcool asupra căreia există sigilii aplicate de către cele trei pârâte şi să se stabilească deprecierile şi pagubele produse în urma viiturii de pe Râul Suceava din 24 - 27 iulie 2007 precum şi obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii de 500 RON pentru fiecare zi întârziere.
În susţinerea acţiunii formulate recurentul invocă faptul că intimatele nu i-au răspuns solicitării formulate, în calitate de custode şi administrator al bunurilor indisponibilizate, prin adresele nr. 126, 127 şi 128 din 06 octombrie 2010, în sensul constatării stării burilor ce au făcut obiectul măsurii asiguratorii a sechestrului asigurator instituit la data de 13 martie 2008, în condiţiile în care la data de 29 iulie 2008, prezente la faţa locului, au constatat faptul că "magazinul de produse finite are peretele şi uşa dărmată neputându-se identifica sigiliul fiscal”.
Aşadar, acţiunea formulată în cauză, are la bază refuzul celor trei intimate, autorităţi publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, de a efectua o anumită operaţiune administrativă necesară pentru protejarea unui interes legitim al recurentei, în sensul art. 2 alin. (1) lit. p) din acelaşi act normativ.
Fiind vorba de o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă aparţine, potrivit art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Suceava
Înalta Curte constată că instanţa învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă a făcut o interpretare eronată a situaţiei de fapt expuse de recurentă, ceea ce a condus la o calificare greşită a obiectului cererii de chemare în judecată, atunci când a considerat că demersul procedural al societăţii reclamante care urmăreşte înscrierea unor date reale asupra stării bunurilor în nota de constatare ce se solicită a fi întocmită de către organele de executare fiscală, se circumscrie etapei executării silite, ceea ce ar atrage competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are sediul organul de executare fiscală.
Faptul că împotriva reclamantei s-a luat o măsură asiguratorie, într-o procedură fiscală, nu este de natură a considera că orice cerere formulată în legătură cu bunurile indisponibilizate sau în contradictoriu cu organele fiscale, se soluţionează exclusiv pe calea contestaţiei la executare.
Instituirea unei măsuri asiguratorii, în condiţiile art. 129 C. proCod Fiscal nu se confundă cu declanşarea procedurii de executare silită, în sensul art. 142 şi urm. din acelaşi act normativ.
Faţă de considerentele expuse Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5), art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 va admite recursul declarat în cauză, va casa hotărârea atacată şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC „C.V.” SRL Dorneşti împotriva Sentinţei civile nr. 11 din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 3767/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3774/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
