ICCJ. Decizia nr. 3795/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3795/2010
Dosar nr. 471/2/2009
Şedinţa de la 23 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3258 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de către reclamanta N.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., a obligat pârâta A.N.R.P. să plătească reclamantei suma de 174.102,71 lei cu titlu de compensaţii băneşti, sumă la care urmează a calcula şi plăti şi dobânda legală, precum şi să plătească reclamantei suma de 357 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta N.M. este beneficiara Legii nr. 290/2003, conform Hotărârilor nr. 26/2006, nr. 46/2006 şi nr. 77/2006 ale Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Ialomiţa, în baza cărora i-a fost plătită suma totală de 163.179,56 lei, după cum urmează: în baza Hotărârii nr. 26/2006 a Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Ialomiţa a primit suma de 49.102,20 lei, rămânând de achitat suma de 32.734,80 lei; în baza Hotărârii nr. 46/2006 a Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Ialomiţa a primit suma de 78,379,60 lei, rămânând de achitat suma de 117.569,40 lei; în baza Hotărârii nr. 77/2006 a Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Ialomiţa a primit suma de 35.697,76 lei, rămânând de achitat suma de 23.798,51 lei, aspect necontestat de către pârâtă.
Deşi plata primelor tranşe s-a făcut la datele de 23 noiembrie 2006 şi 22 decembrie 2006, pentru diferenţele rămase de achitat nu s-a efectuat plata nici până în prezent.
Instanţa de fond a apreciat că, reclamanta se încadrează în ipotezele de la lit. b) şi c), despăgubirile sale depăşind fie suma de 50.000 lei (Hotărârea nr. 26/2006 şi Hotărârea nr. 77/2006), fie de 100.000 lei (Hotărârea nr. 46/2006), prin urmare era îndreptăţită ca în termen de un an de la comunicarea hotărârilor comisiei judeţene să primească tranşa de 40 % din sumele stabilite prin primele hotărâri, respectiv 60 % din suma din cea de-a treia, plată care a fost efectuată, urmând ca în cel de-al doilea an, să primească tranşa de 60 % din sumele stabilite prin primele hotărâri, respectiv 60 % din suma din cea de-a treia.
Deşi se face referire la limita sumelor aprobate anual de la bugetul de stat, este evident că aceasta nu semnifică nerespectarea modalităţii de plată sau a termenelor acestora, prevăzute în mod imperativ de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003.
Împotriva hotărârii Curţii de Apel pârâta A.N.R.P. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs, examinând cu prioritate în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Ialomiţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea recurentei - pârâte la plata unei sume de bani cuvenită intimatei - reclamante cu titlu de despăgubiri.
Ca atare, este vorba despre o acţiune în pretenţii, datorată neplăţii în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 290/2003.
Înalta Curte apreciază că, pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu, sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.
Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
În plus, alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui A.N.R.P. care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Alin. 5 din articolul în discuţie precizează că hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Totodată, conform alin. 6 al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
De asemenea, art. 17 alin. (6) din HG nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1120/2006, menţionează faptul că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba de o competenţă exclusivă a tribunalului.
Ca atare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispun că necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel.
Nu există nici o îndoială că, întotdeauna, competenţa materială a instanţei de judecată este reglementată de norme imperative.
În litigiul de faţă, putem afirma că suntem în prezenţa unei acţiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.
Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 alin. (3) şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Ialomiţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.R.P., împotriva sentinţei civile nr. 3258 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Ialomiţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3794/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3796/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
